News Flash:

SOUL TEXTURE I DNI POWSTANIA - expozitie de Alexandra & Alexandru Floarea, la Galeriile DANA

3 Aprilie 2017
366 Vizualizari | 0 Comentarii
afis expozitie galeriile dana
SOUL TEXTURE | Alexandra Floarea
Indepartandu-se de acumulari metaforizante si preferand explorarea formelor in sine pentru frumosul ce se naste din aleatoriu, Alexandra Floarea studiaza materia, o provoaca prin suprapuneri, fuziuni sau transformari.
Toata aceasta lupta cu caracter introspectiv si liber este expresia unui refuz asumat de a crea legaturi evidente intre premeditare si imagine. Structuri ce iau pe rand forme anorganice, vegetale, ale unor schelete calcaroase ce ne trimit cu gandul spre o lume microscopica supardimensionata, sunt eliberate prin gest, artista argumentand printr-o explozie in crescendo, crezul sau artistic. Alexandra Floarea crede in experimentul cu materiale comune, industriale, neconventionale precum spuma poliuretanica-pentru a scapa de tirania formei, picturalul nascandu-se din asocierile cele mai neasteptate, ȋn texturi  irepetabile ce dau forma unor procese mentale, sau stari interioare.
Culorile aproape minerale lasa impresia unei tacute purificari, in compozitii ce reitereaza ideea unei permanente initieri, in care materia ce se insufleteste prin propriu limbaj informal, este atat obiectul, dar mai ales, finalitatea unui discurs plastic intru totul autentic.
DNI POWSTANIA | Alexandru Floarea
O atmosfera a violentei reprimate, a memoriei pierdute, a dezintegrarii omului, strabate prin si din lucrarile lui Alexandru Floarea. Contraste tulburatoare emerg din tinutele vestimentare create de artist, ce te atrag intr-un vortex a carui deschidere este in fapt, oglinda constiintei fiecaruia dintre noi.
Alexandru Floarea aduce la zi tema recurenta a umanitatii: razboiul. Atemporal si pretutindeni, razboiul sau extrage din statistici siluete umane carora le reda invelisul, le umanizeaza prin estetizarea fiecarei piese de imbracaminte. Imaginea unui carnagiu este omniprezenta, insa, paradoxal, prin suprapunerile de materiale diferite ca textura si forma, abominabilul ia forma frumosului, trezind  privitorului o fascinatie aproape fetisista. Avand in vedere acest aspect, al frumosului exterior si al uratului in concept, artistul a ales ca fiecare tinuta sa trezeasca senzatia unei incorsetari sufocante, ca si cand, sub acelasi invelis s-ar inghesui corpul fizic al prezentului si corpul istoric al individului fara nume. Respingand stereotipurile, Alexandru Floarea a conceput aceste piese drept un statement in care ignoranta este extirpata, artistul articuland prin culoare si forma raspunsuri cu privire la trecut, prezent si viitor.
Maria Bilasevschi | critic de arta

ALEXANDRA FLOAREA | absolventa a Universitatii de Nationale de Arte „George Enescu” Iasi – Facultatea de Arte Vizuale si Design, specializarea Pictura.
ALEXANDRU FLOAREA | absolvent al Universitatii de Nationale de Arte „George Enescu” Iasi – Facultatea de Arte Vizuale si Design, specializarea Moda-Design Vestimentar.
Expozitia va fi deschisa in perioada 3-28 aprilie 2017.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alexandra floarea alexandru floarea expozitia
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1649 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011141 (s)