News Flash:

Statuie a lui Venus din epoca romana, descoperita in castrul de la Buciumi

24 Mai 2015
834 Vizualizari | 0 Comentarii
O statueta de epoca romana reprezentand-o pe zeita dragostei, frumusetii si fertilitatii, Venus, alaturi de fiul ei Amor, a fost descoperita recent de arheologii Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau in castrul de la Buciumi, cu ocazia sapaturilor arheologice realizate in cadrul unui proiect european de punere in valoare a castrelor romane din Salaj.

"Aceasta statueta a aparut in tunul sudic al portii sinistra. E o statueta ce o reprezinta pe zeita Venus, insotita de Amor, in varianta copil, care este la picioarele ei. Astfel de piese s-au mai gasit la Sucidava, langa Corabia, la Sarmisegetusa Ulpia Traiana si mai este o piesa gasita la Drobeta.

Astea sunt cele reprezentative. Probabil centrul de productie al acestor statui era la Apullum, actuala Alba Iulia. Soldatul cauta intr-o forma sau alta prezenta feminina, ceea ce e si firesc. O incantatie la o astfel de divinitate era binevenita", a declarat, pentru Agerpres, Horea Pop, seful Sectiei de Cercetare din cadrul Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau.

Vezi si DESCOPERIRE ULUITOARE in Ierusalim

Potrivit acestuia, in castrul de la Buciumi s-a mai gasit, la cercetarile anterioare, din anii '60-'70, o statueta a lui Venus, din bronz, expusa actualmente la Muzeul Judetean.

In mitologia romana, Venus este o divinitate importanta, fiind identificata cu zeitatea greceasca Afrodita, zeita dragostei, frumusetii si fertilitatii. Ea a fost initial o veche divinitate de origine latina, protectoare a vegetatiei si a fertilitatii. Cunoscut si ca Eros in mitologia greaca, Amor este cunoscut ca zeul iubirii in mitologia romana, fiind fiul lui Hermes sau Zeus si a lui Venus, care cu sagetile lui semana dragostea atat printre zei, cat si in randul muritorilor.

Arheologii de la Muzeul Judetean din Zalau au descoperit, in cadrul actualelor cercetari din castrul de la Buciumi, si alte vestigii romane, cele mai multe dintre ele intr-o fosta groapa menajera care nu fusese explorata in campaniile anterioare de sapaturi arheologice.

Vezi si Descoperire uimitoare in Egipt: "E vechi de 4.500 de ani"

"Aceasta cercetare de la Buciumi a vizat si reinvestigarea si punerea in valoare a Portii Sinistra a castrului (poarta de pe latura stanga n.r.), care are si un pilon median. In turnul de nord al portii am descoperit o groapa menajera care tine cu siguranta de faza de piatra a acestei porti. Groapa este plina de cenusa si de material arheologic in special ceramic, atat tegular (tigle n.red.) cat si recipiente ceramice. Pe langa asta au fost descoperite si o moneda din bronz, un opait intreg cu firma de executie Fortis marcata pe el si un fund de vas, cu marca de olar.

Au aparut si fragmente de mortaria, vas pentru preparat sosuri, fragmente de oale si de vase de servit masa, strachini, in general vesela care tinea de functionarea turnului in momentul in care garnizoana romana consuma si arunca de foarte multe ori ceramica care crapa sau nu mai era uzuala in gropi special amenajate la parterul turnului", a precizat Horea Pop.

Castrul de la Buciumi, judetul Salaj, a fost un puternic punct fortificat in sistemul defensiv al Daciei romane, asigurand apararea zonei Porolissum, unde se afla un alt castru roman. Ansamblul de piatra a fost construit in anul 114 si a fost sediul Cohortei a II-a Augusta Brittonum. Ambele castre sunt incluse intr-un proiect european de reabilitare si punere in valoare implementat de Consiliul Judetean Salaj.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

statueta epoca romana zeita dragostei frumusetii fertilitatii venus
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1635 (s) | 23 queries | Mysql time :0.017644 (s)