News Flash:

Stiinta si arta in Grecia antica

9 Ianuarie 2014
1777 Vizualizari | 0 Comentarii
Pe langa institutii, politica, democratie, educatie si spirit civic, Grecia antica a lasat mostenire Romei si, mai apoi, Europei moderne o stiinta cutezatoare si o cultura stralucitoare. Ambele aveau ca element central al preocuparilor cunoasterea si slavirea omului, in conformitate cu idealurile umanismului elen; ambele se raportau direct la progresul gandirii abstracte si speculative (incurajata de inventarea unui alfabet propriu in secolul VII i.Hr.).
Gandirea stiintifica a grecilor s-a cristalizat in secolele VII – VI i.Hr., detasandu-se, treptat, de cea religioasa. Spiritul lor critic, preocuparea pentru intelegerea omului naturii si Universului i-au determinat sa incerce depasirea explicatiilor traditionale oferite de religie; tendinta catre alte cai de cunoastere a adevarului, frumosului, fericirii, justitiei si ordinii s-a accentuat in perioadele de intensificare a conflictelor interne din polisuri si a luptelor pentru hegemonie in Elada, din secolele V – IV i.Hr.
Daca explicatia clasica a aparitiei si existentei lumii se bazase timp de secole pe miturile homerice, pe actiunea zeilor, in fruntea carora trona familia patriarhala a lui Zeus, spiritul stiintific punea la indoiala schema divina incremenita in „ordine”, incapabila sa impiedice razboaiele, molimele, omorurile si numeroasele nedreptati umane. O parte dintre greci, bantuiti de teama si neliniste, s-au orientat atunci spre misterele de origine orientala sau spre zeitati precum Orfeu, Cybele, Sabazios, Dyonisios, in speranta atingerii unui prag superior al fericirii, prin initiere sau intr-o „viata de apoi”. Altii, insa, nu au incetat sa caute raspunsuri rationale, straduindu-se sa ajunga, prin abstractizarea gandirii, la principiile ce reglementau viata si moartea, existenta Universului, destinul oamenilor. Pentru ei, stiinta, unita, pe atunci, cu filosofia, trebuia sa suplineasca religia oficiala, acceptata doar ca un simplu exercitiu de ritual.
Ionienii Thales din Milet, Anaximene, Anaximandru si Heraclit din Efes identificau ca elemente fundamentale ale naturii si cosmosului apa, aerul, infinitul (materie nedeterminata), focul. De la Heraclit, lumea incepea sa fie perceputa in relatie cu devenirea si lupta creatoare. Lupta contrariilor si unitatea lor fundamentala explicau natura fiecarui lucru (dielectrica). Pitagora, la randul lui, fundamenta o adevarata filosofie a naturii si matematismului sistematic. „Totul este numar”, considera acest matematician, fizician, filosof si „zeu”, omul in jurul caruia s-a creat in secolul VI i.Hr. o miscare (eterie) politico-militara, cu numeroase caracteristici de secta ascetica si purificatoare (in sudul Italiei si Sicilia). Democrit din Abdera sustinea o cosmogonie mecanicista cu rezonante divizibile si imuabile – atomii in vesnica miscare.
Aparitia sofistilor, in secolul V i.Hr., a echivalat cu o „revolutie” in gandirea elenica, ei introducand spiritul critic, ideea de eficienta a actiunii, antidogmatismul manifest. Invatati precum Protagoras din Abdera, Gorgias din Leontini, Prodicos din Cos, Hippias din Efest puneau omul in centrul reflectiei filosofice, in locul zeilor si al „principiilor fondatoare”. Sofist si, totodata, antisofist, Socrate s-a straduit sa „predice” indoiala creatoare, sa condamne superstitiile, incultura, viciile concetatenilor, sa fundamenteze o metoda de gandire (rationala) si o etica in spiritul ideii ca fericirea oamenilor sta in virtutea luminata de ratiune.
In secolul IV i.Hr., Platon, filosof de la care ne-au ramas importante lucrari (dialogurile Phaidon, Republica, Legile etc.), pornind de la metoda lui Socrate – al carui elev a fost – a creat dialectica si a facut sinteza intre rationalism si spiritualismul lui Pitagora. In sistemul sau Ideile erau o realitate absoluta si imuabila, inaccesibila cunoasterii rationale. Opera politica ne infatiseaza, la maturitatea tarzie, un Platon dezamagit de tentativele de infaptuire a „statului ideal” (condus de filosofi), dar capabil sa ne transmita mesajul ca scopul statului este sa asigure ordinea, dreptatea.
Discipol al lui Platon, Aristotel (Metafizica, Politica, Fizica, Despre suflet etc.) a ridicat rationamentul (inductie si generalizare) la rangul de „cale a cunoasterii” stiintifice. Omul este perfectiunea lumii vii, iar politica are drept scop fericirea lui prin justitie.
Sofistii, Socrate, Platon si Aristotel au operat mutatia esentiala in gandirea filosofica a Antichitatii: omul este obiectul exclusiv al gandirii filosofice, directie de gandire transmisa ca mostenire spiritualitatii moderne europene. Artele au largit, la randul lor, orizontul preocuparilor intelectuale ale grecilor si au dat glas gusturilor si sentimentelor lor. Ca si manifestarile religioase ori sportive, artele nu puteau fi separate de polis, mult timp exprimandu-se in stransa dependenta de religie si politica.
Vorbind, la inceputuri, mai multe dialecte, grecii si-au creat o limba comuna in epoca elenistica (secolele IV – I i.Hr.), denumita „Koiné”.
Arta dramatica, de pilda, si-a avut izvoarele in procesiunile religioase, cu precadere in cultul lui Dionysos. In jurul sanctuarelor sale se desfasurau procesiuni, cu recitari, muzica si dans, de origine asiatica. Initial, pe scena apareau doar corul si un singur actor. Tragedia a atins culmile perfectiunii prin operele lui Eschil (s-au pastrat insa doar fragmente)sau prin creatiile rafinatului Sofocle (Antigona, Orestia, Oedip etc.) si ale sensibilului Euripide (Electra, Medeea), apreciat de Aristotel drept „cel mai tragic dintre poeti” si preluat creator de Corneille si Racine. Spre deosebire de tragedie – axata pe temele solide ale eroismului si nedreptului destin uman – comedia functiona ca un neindurator „formator” de opinie publica, biciuind, cu Aristofan (Cavalerii, Viespile, Adunarea femeilor), viciile „demagogilor” si ridicolul unor zei. Comedia de „moravuri”, in special, a inflorit in secolele V – IV i.Hr., in contextul manifestarii individualismului si erodarii valorilor traditionaliste.
Poezia si muzica au marcat indeaproape viata publica si privata a vechilor greci. Iliada si Odiseea, atribuite legendarului Homer, echivalau cu un fel de „Biblie a grecilor”, exaltand eroismul, virtutile razboinice, viata „cavalereasca”. Prin opera lui Homer s-a cimentat unitatea culturala a Greciei si s-au educat generatii de tineri in spiritul elenismului. Hesiod, prin Munci si zile si Teogonia, cultiva idealurile omului simplu, ale agricultorului, caruia i se datorau, in perioadele de liniste, stabilitatea si prosperitatea cetatii.
Stiinta a inregistrat in Grecia antica performante remarcabile in planul teoretic; in cel al experimentului si tehnologiilor, o autentica dezvoltare s-a constatat abia in epoca elenistica. Totusi, Elada a propulsat stiinta ca mod de cunoastere a omului, a lumii si a Universului printr-o serie de descoperiri epocale.
Pictura, sculptura, arhitectura au evoluat de la maniera hieratica din epoca arhaica la atitudini din ce in ce mai corespunzatoare realitatilor umane. Corpul omului si omul, in general, au stat in centrul atentiei artistilor. Clasicismul a propulsat o arta oficiala, triumfala, generos subventionata de stat. Pictura, sculptura si arhitectura si-au unit eforturile pentru edificarea de mari complexe de cult ale cetatii, elemente de etalare a puterii, prestigiului si soliditatii acesteia. In secolele elenismului, insa, creatorii au dat frau liber exprimarii sentimentelor omenesti si surprinderii trupului uman in cele mai diferite ipostaze. A fost o reactie la clasicismul artei oficiale; in aceeasi epoca, au aparut si mari protectori particulari ai artelor, in concurenta cu statul.
Romanii vor organiza, asimila si imbogati zestrea stiintifica si culturala a Eladei, turnand temelii de nezdruncinat civilizatiei europene.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

democratie grecia antica romei europei moderne
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1458 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018983 (s)