News Flash:

Stilul lui Jean Racine, marele dramaturg francez

15 Ianuarie 2015
2342 Vizualizari | 0 Comentarii
Jean Racine s-a nascut intr-o familie de mici functionari. Orfan la 4 ani, mama sa murind in anul 1641 iar tatal sau in 1643, el a fost crescut de bunicii sai acasa pana la moartea bunicului sau in 1649. Cu bunica sa s-a mutat la manastirea din Port Royal. Aceasta serie de intamplari nefericite i-a permis insa sa primeasca o educatie aleasa Jansenista (curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfarsitul secolului, si care consta in relatia dintre liberul arbitru al omului si gratia eficace promovata de biserica Calvinista. Apare si in opera Fedra: "Crestin care a incalcat gratia...") care nu era permisa in scoli. A acumulat o cultura vasta, incluzand literatura, si in special invatarea limbilor greaca si latina.

Varsta de 18 ani il gaseste pe Racine orfan si sarac, dar cu o cultura vasta si cu o serie de relatii in randul Janseistilor. A studiat filozofia in liceul Harcourt. Acum scrie primele poezii. Ca un prim pas el incearca sa concilieze aspiratiile literare si cariera ecleziastica, dar in final, dupa un esec in cariera ecleziastica, s-a devotat in intregime literaturii.

Vezi si Lucruri nestiute despre Shakespeare

In 1664 a fost introdus curtii regale, scriind un poem in care il lauda pe Ludovic al XIV-lea. Apoi a jucat intr-o piesa de Molière, in acelasi an, insa fara prea mare succes. In 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul sau succes.

Vezi si Cariera Luciei Demetrius

Racine publica doua pamflete impotriva manastirii din Port Royal, si in special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.

Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucata sub protectia Doamnei Henriette a Angliei ii asigura reputatia lui Racine. Dupa o singura comedie, "Aparatorii", in 1668, revine permanent la tragedii si scrie Britannicus (1669), Bérénice (1670), Ifigenia (1674) si Fedra (1677).

Zdruncinat de critici, Racine renunta la teatru, in ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze inca din 1673, Racine a fost inaltat la rang de cavaler in 1690. Este deasemenea trezorier al Frantei, functie care ii aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui in 1677. Racine decide sa se aseze la casa lui iar sotia sa Catherine de Romanet ii daruieste 7 copii. Insa casatoria sa a fost una din interes.

La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) si Athalia (1691). La acea vreme Racine era tot impotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice si poetice.

Racine a murit in anul 1699 la Paris in urma unei tumori. La cererea sa, a fost inmormantat in Port Royal, dar dupa distrugerea localitatii, cenusa sa a fost mutata la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris.

Teatrul lui Racine a zugravit pasiunea ca o forta fatala ce il distruge pe cel care o poseda. Gasim aici teoriile janseniste: fie omul primeste gratia divina, fie este fara griji, nimic nu ii poate schimba destinul, este condamnat din nastere. Realizand idealul tragediei clasice, teatrul racinian are trasaturi simple, clare, cu aventuri nascute din aceeasi pasiune a personajelor.

Tragediile pagane (fara Esthera si Athalia) prezinta un cuplu de tineri inocenti, atat unite, cat si despartite de o iubire imposibila, deoarece femeia este dominata de rege (Andromaca, Britannicus, Bajazet, Mithridates), sau deoarece face parte dintr-un clan rival (Aricie din Fedra). Rivalitatea este adesea dublata de o rivalitate politica, pe care insa Racine nu insista.

In acest cadru aristocratic, care de la Bajazet devine un loc comun de pretext pentru nasterea unei crize, personajele afla ca regele este ori mort, ori invins, astfel simtindu-se libere sa isi dezvaluie pasiunile. Dar, informatia este foarte repede negata. Intoarcerea regelui pune personajele in fata greselilor lor si ii impinge, depinzand de natura sufletului, sa regrete, sau sa puna capat rebeliunii lor.

Seriile neintrerupte de capodopere ale lui Racine (Andromaca, Britannicus, Bérénice, Bajazet, Fedra, Mithridate) se compun din tragedii avand ca tema dragostea. In aceste tragedii este vorba despre dragostea senzuala in forma sa extrema. Tragedia sa a suscitat o mare admiratie si a creat o cultura a pasiunii, pregatita deja de Corneille si romanul de dragoste. Pasiunile descrise in tragediile raciniene ating o intensitate pe care nu o mai intalnim decat la el. Violentei sentimentelor ii corespunde o limba de o deosebita eleganta si armonie. Tragediile sale, cu actiune mai simpla si evenimente mai putine, intereseaza, mai ales, prin viata interioara a eroilor. In teatrul lui Corneille apar personaje pline de curaj, voluntare, capabile de eroism; la Racine se impun tipurile feminine, capabile de pasiuni devastatoare. Prin operele lui Corneille si Racine, tragedia s-a impus ca gen major al clasicismului modern.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

jean racine orfan port royal biserica calvinista fedra cultura vasta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1560 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013635 (s)