News Flash:

Tamara Buciuceanu Botez a implinit 88 de ani. „Sunt mandra ca sunt romanca!”

10 August 2017
9842 Vizualizari | 0 Comentarii
Tamara Buciuceanu Botez
Amuzanta actrita, care a facut un rol memorabil in “Liceenii” (1986), a implinit, miercuri (10 august), 88 de ani. Din pacate, marea doamna a teatrului romanesc a decis sa se retraga de pe scena si refuza categoric sa mai vorbeasca despre viata ei.

S-a nascut in 1929 la Tighina, in Republica Moldova, intr-o familie cu patru frati. A avut o copilarie grea, pentru ca a trait infernul in Al Doilea Razboi Mondial. Tamara fost maritata cu medicul anestezist Alexandru Botez: ”Ne-am casatorit in 1962 si am ramas impreuna 33 de ani, pana cand el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casa si gospodina. Alexandru mi-a respectat si mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Draga, eu ma multumesc si cu titlul de print consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a inteles destinul”, povestea ea, pentru ”Taifasuri”.

In decembrie 2013, actritei i s-a decernat Premiul "Aristizza Romanescu" pentru intreaga creatie teatrala si cinematografica, in cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Romane pe anul 2011, desfasurata in Aula Academiei Romane.

La primirea distinctiei, in cadrul evenimentului ce a avut loc in Aula Academiei Romane, Tamara Buciuceanu-Botez a tinut un scurt discurs."E greu la deal, e foarte greu, dar daca traim, trebuie sa traim ca si cum am fi nemuritori", a spus actrita. "Sunt mandra ca sunt romanca, imi iubesc tara si neamul si multumesc lui Dumnezeu ca mai traiesc", a mai spus marea artista.

Aceasta a multumit colaboratorilor sai si familiei pentru sprijinul pe care i l-au acordat de-a lungul timpului.

''Cred ca nu am trait degeaba. Am lasat ceva in urma", a adaugat aceasta, mentionand ca a invatat ca "demnitatea, cinstea si generozitatea se platesc foarte scump".

Despre ea, actorul Horatiu Malaele, afirma sec: „Tamara Buciuceanu este o imensa uzina plutitoare pe oceanul artelor atat de dramatice, o minune singulara, nascuta anume sa ne uluiasca”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

tighina republica moldova alexandru botez
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1628 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018296 (s)