News Flash:

Telurile revolutiei de la 1821

18 Ianuarie 2015
755 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7612 RON (0.0000)
USD: 4.2560 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Telurile revolutiei de la 1821 au fost consemnate in diferite acte, incepand cu Proclamatia de la Pades si Scrisoarea catre Poarta „Cererile norodului romanesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821, continuand cu Proclamatiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” catre Poarta din 27 martie/8 aprilie si alte scrisori si declaratii ale lui Vladimirescu. Din toate documentele reiese ca se urmarea realizarea in etape succesive a unor masuri care sa asigure instituirea unei noi ordini sociale si politice si sa asigure accesul tarii la un statut de mai larga independenta.

In cadrul „Cererilor norodului romanesc” (un document care trebuia sa devina germenele unei constitutii romanesti), se proclama ca „in folosul a toata obstea” sa fie instaurata o viata politica si administrativa romaneasca, (prin eliminarea elementului fanariot), „Cererile...” urmand sa fie intarite cu juramat, recunoscute de sultan si garantate de Austria si Rusia. Domnul, care ramanea in continuare sa fie numit de puterea suzerana – Imperiul Otoman – trebuia sa conduca tara, respectand acest act, care tinea locul unei constitutii, in unire cu „Adunarea norodului”, in timp ce Tudor, „ales si hotarat de intregul popor roman”, urma sa exercite guvernarea efectiva. Numirile in toate dregatoriile mari si mici, civile, militare sau ecleziastice trebuiau sa se faca pe viitor numai prin „alegerea si vointa a tot norodul”, numai dintre cei potriviti pentru respectivele slujbe si in mod obligatoriu din randurile celor „pamanteni si patrioti”.

Vezi si Ne uitam la eroii adevarati ai istoriei?

Functionarii urmau sa numai fie numiti fara „dare de bani”, astfel incat „caftane cu bani sa inceteze cu totu a se mai face, ci numai dupa slujba”. Se cerea de asemenea desfiintarea tuturor categoriilor de scutiti de plata impozitelor, iar „toate lefile strainilor sa lipseasca cu totul”. Aparatul administrativ trebuia redus la strictul necesar, urmand sa fie desfiintate toate organele socotite „jafuitoare”: Hatmania Divanului, Vornicia Capitalei, Spataria cea mare, etc.

Vezi si Alexandru Ipsilanti, omul pe care Tudor Vladimirescu n-ar fi trebuit sa si-l faca aliat

„Cererile...” prevedeau si o reforma a justitiei, prin desfiintarea „legiuirii lui Caragea”, care nu era facuta „cu vointa a tot norodul”. Invatamantul, care trebuia sa cuprinda intreg „tineretul natiunii roe” indiferent de originea sociala, trebuia sa devina treptat obligatoriu si gratuit. Problemele fiscale formau un capitol aparte, urmand sa fie puse pe baze noi, prin desfiintarea vamilor interne si reducerea taxelor vamale de import-export, masuri care ar fi trebuit sa impulsioneze viata economica.

Vezi si Vorbe de duh ale lui Tudor Vladimirescu

In ceea ce priveste taranimea, se pare ca din considerente tactice, Tudor Vladimirescu avand nevoie de sprijinul boierilor „fagaduiti”, dar fiind atent si la reactiile imperiilor vecine, nu a fost abordata problema reformei agricole radicale, care ar fi dus la impropietarirea taranilor. In schimb, se intarea dreptul clacasilor pentru folosirea pamantului de care fusesera deposedati in timpul domniei lui Ioan Gheorghe Caragea. Proclamatia din 23/4 martie facea cunoscuta „zdrobirea si incetarea vericaruia jaf si nedreptate ce ati cercat pana acum din pricina obladuitorilor domni ce [...] v-au supt sangele” si anunta o „mare usurinta” in ceea ce priveau „toate celelalte dari si oranduieli”, masuri care trebuiau sa aduca la „scaparea robiei intru care v-ati aflat pana acum”.

In lupta pe care urma sa o poarte, el avea nevoie de sprijinul boierimii, singura forta politica recunoscuta de Imperiul Otoman si de celelalte puteri, capabila sa-i sustina demersurile diplomatice. Tudor a facut de la inceput o deosebire intre boierii pamanteni si aceia care erau sustinatorii si beneficiarii regimului fanariot. Cu toate acestea, inca de la inceputurile revolutiei, el a proclamat impartirea „averilor rau agonisite”.

Un alt capitol important al programului lui Vladimirescu era constituirea unei armate nationale permanente, alcatuita din panduri cu „capeteniile lor” si 200 de arnauti.

Experientele ultimilor decenii au impus actiuni bine cumpanite pentru a nu starni reactiile marilor puteri europene, pentru a nu provoca represaliile otomane sau declansarea unor lupte intre armatele straine pe teritoriul Munteniei. Linia politica externa adoptata de Tudor Vladimirescu era aceea de a nu da Portii niciun motiv sa-i justifice interventia armata. Aparenta lipsa de ostilitate fata de puterea suzerana, tonul prevenitor al „arzmagazarurilor” trimise la Istanbul, tratativele duse cu pasalele de la Dunare trebuie intelese din aceasta perspectiva. Documentele ramase din timpul revolutiei reiau ca un laitmotiv necesitatea ca Imperiul Otoman sa nu se amestece in treburile interne ale tarii. De fapt, cererea de inlocuire a domnilor fanarioti era in sine o reconsiderare a pozitiilor Portii.

O dezvoltare noua a evenimentelor a aparut dupa intrarea in actiune a Eteriei si dupa dezavuarea oficiala de catre tarul Alexandru I al Rusiei a miscarii grecesti si a celei romanesti.

In ceea ce priveste relatiile cu celelalte provincii romanesti, Tudor indemna Divanul sa coopereze cu fratii de dincolo de Milcov, ca „fiind la un gand si la un glas cu Moldova, sa putem castiga deopotriva dreptatile acestor printipaturi, ajutorandu-se unii pre altii”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

vladimirescu austria rusia invatamantul tudor vladimirescu
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2388 (s) | 34 queries | Mysql time :0.086806 (s)