News Flash:

TEORIE UIMITOARE! A fost Holywood-ul la picioarele lui Hitler?

5 Octombrie 2013
729 Vizualizari | 0 Comentarii
Australianul Ben Urwand a reusit sa scrie o carte, dupa zece ani de cercetari efectuati in Germania si Statele Unite, in care demonstreaza ca faimoasele studiouri de la Hollywood au fost stapanite, de fapt, de Hitler si chiar au finantat ororile comise de dictatorul german.

"Colaborarea: Pactul Hollywood-ului cu Hitler" a starnit o serie de controverse, dupa lansare, comenteaza BBC. Urward face un tablou al Hollywood-ului anilor '30 si demonstreaza, cu date si fapte, ca, desi initial, mai marii studiourilor s-au opus cresterii influentei lui Hitler in Europa, acestia s-au supus pana la urma cerintelor nazistilor in materie de filme.

Una dintre cele mai grave acuzatii pe care scriitorul le aduce este cea potrivit careia studiourile au finantat armata nazista. "Pentru ca dorea sa-si scoata banii din Germania, MGM a acceptat sa investeasca in industria militara", spune Ben Urwand.

"Consulul Germaniei la Los Angeles a fost invitat la Hollywood, iar directorii studiourilor i-au aratat fotografii cu potential compromitator pentru Germania. Apoi, Georg Gyssling a fost numit reprezentantul diplomatic al celui de-al Treilea Reich la Hollywood, care avea drept principala misiune monitorizarea activitatii studiourilor", mai spune autorul.

Atunci cand au existat proiecte de filme in care sa fie descris comportamentul lui Hitler fata de evrei, totul a fost omorat inca "din fasa". "In 1933, marele scenarist Herman Mankiewicz, cel care a scris 'Cetateanul Kane', a venit cu un scenariu despre persecutia evreilor, in care finalul era un masacru general, Gyssling le-a spus ca daca filmul se face, Hollywood-ul poate sa-si ia adio de la piata germana", adauga autorul.

Dar care a fost motivul pentru care sefii Hollywood-ului - multi dintre ei fiind evrei - au ingenuncheat in fata nazistilor? Cel mai simplu raspuns ar fi... banii.

Urwand sustine, potrivit The Washington Post ca, la inceput, Germania a sustinut ca imaginile din razboi prezente in filme patau onoarea nationala. Apoi a cerut "protejarea sentimentelor rasiale sanatoase", interzicand filme cu evrei ca personaje care trezeau compasiune. In schimb, a fost epoca dezvoltarii lui Mickey Mouse, personaj preferat de Hitler.

Germanii au intervenit si in filme precum "Hells Angels", "All Quiet on the Western Front" si "It Can't Happen Here", ultimul fiind o fabula a lui Sinclair Lewis despre fascismul in Statele Unite.

Cartea lui Urward a lansat un adevarat conflict intre criticii americani. David Denby, unul dintre cei mai apreciati critici de film din Statele Unite, a scris, in
The New Yorker, ca volumul semnat de Urnwand este plin de presupuneri neverificate.

"Am sunat la Harvard University Press sa retraga cartea", sustine criticul. "Calomniatoare si rupta de istorie", scrie si istoricul Thomas Doherty, autor al unei naratiuni despre influenta lui Hitler la Hollywood.

In ceea ce priveste numeroasele critici aduse cartii, argumenteaza scriitorul Bookiet, principala problema cu ipoteza lui Urwand este presupunerea subinteleasa ca Louis B. Mayer, William Fox, fratii Warner si altii ar fi trebuit sa actioneze conform unui standard mai inalt in conditiile in care nu erau nici alesi sa reprezinte vreun model, nici filozofi morali.

Urwand nu crede ca mai urmeaza si alte astfel de dezvaluiri, scrie BBC: "Nu este usor sa ajungi la adevarul despre legatura exacta a studiourilor cu nazistii - dar nici nu este clar in intregime de ce acuzatiile lui Urwand i-a inflamat atat de rau pe criticii sai".
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ben urwand carte
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1691 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021134 (s)