News Flash:

Teroare la Paris: Identitatea atacatorului sectiei de Politie, un mister - de ce nu-si dau seama francezii cine e

8 Ianuarie 2016
794 Vizualizari | 0 Comentarii
Misterul inconjoara identitatea barbatului ucis de politisti joi - la exact un an si la aceeasi ora dupa atacul de la redactia Charlie Hebdo - in fata comisariatului de politie din arondismentul al XVIII-lea din Paris de pe Goutte-d'Or, in timp ce-i ameninta cu o arma.

Potrivit Le Monde, sase cartuse au fost gasite pe jos, iar autopsia va permite sa se stabileasca numarul de gloante ce au atins agresorul. Cartierul Barbes a fost rapid izolat, insa numeroase intrebari persista cu privire la modul de operare si identitatea atacatorului.

Un fals dispozitiv exploziv - un buzunar lipit cu scoci din care iesea un fir electric - a fost gasit, dupa ce a fost ucis, in bluzonul pe care-l purta atacatorul, ceea ce pune in discutie dimensiunea terorista a agresiunii.

Sectia antiterorista a Parchetului Parisului a asteptat timp de aproape patru ore pana sa preia ancheta, recalificata drept "tentativa de asasinat asupra unor persoane depozitare ale autoritatii publice in legatura cu o intreprindere terorista".

Vezi si Un luptator al Statului Islamic si-a executat propria mama


Intr-un comunicat, procurorul Republicii Francois Molins a detaliat motivele care l-au determinat sa sesizeze sectia antiterorista, si anume descoperirea asupra cadavrului atacatorului a "unei hartii pe care figura steagul Daesh (acronimul arab al organizatiei Statul Islamic), o revendicare scrisa de mana, neechivoca, in limba araba" si faptul ca barbatul si-a "aratat arma si a strigat 'Allah Akbar'", dupa care a fost omorat.

"Sunt Abu"

Potrivit informatiilor Le Monde, textul revendicarii incepe printr-o fraza in franceza in care este mentionata o kunya (un nume musulman): "Sunt Abu...".

Vezi si Arme strategice pentru Coreea de Sud


Pe urmatorul rand este mentionata o identitate care incepe cu "Tarek B.", iar pe al treilea rand orasul "Tunis".

In continuare, mesajul - scris in araba - contine un juramant de credinta fata de Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizatiei Statul islamic, in care autorul afirma ca acest atac este un raspuns la bombardamentele din Siria.

Amprentele digitale ale atacatorului - introduse in fisierul de amprente digitale (FAED) - corespund insa altei identitati, si anume a unui barbat arestat in 2013 intr-un caz de furt in grup la Sainte-Maxime (Var), in sudul Frantei, si care era vizat, de la data respectiva, de o interdictie de a parasi teritoriul francez.

Acest barbat s-a identificat la vremea respectiva in fata jandarmilor ca fiind Sallah Ali, fara domiciliu stabil, nascut in 1995 la Casablanca, in Maroc. Aceasta identitate nu a putut sa fie confirmata niciodata, avand in vedere ca barbatul nu detinea documente.

Starea sa civila si tara de origine difera de informatiile din mesajul de revendicare.

"Fragilitati psihologice"

Aplicatii in araba si SMS-uri trimise din Germania au fost gasite in telefonul atacatorului de la comisariatul parizian, care contine o cartela SIM germana ce atesta faptul ca posesorul ei a trecut Rinul. Cartela era in curs de analiza joi seara.

In contextul in care ancheta a fost deschisa de seful luptei impotriva "terorismului", iar identitatea barbatului este inca nesigura, ministrul Justitiei Christiane Taubira a declarat joi seara, pe platoul postului i-Tele, ca "nicio legatura" nu apare in profilul acestui barbat cu "radicalizarea violenta".

Ea a evocat, de asemenea, "semne de dezechilibru". "Stim ca este o atmosfera extrem de incarcata si ca persoane care prezinta fragilitati psihologice, nu spun ca este cazul acestei persoane, dar persoane care prezinta fragilitati psihologice pot actiona in acest fel (...). Ancheta va clarifica toate aceste lucruri", a aratat ministrul.

Propaganda organizatiei Statul Islamic prezinta acest aspect deosebit de periculos ca nu se multumeste sa coordoneze atentate elaborate.

Ea incita in mod regulat - prin vocea a numerosi jihadisti europeni care s-au alaturat gruparii - orice "frate" sa "ucida necredinciosi", cu ajutorul unui cutit, daca trebuie. Un consemn care este susceptibil sa declanseze trecerea la fapte, inclusiv in randul unor persoane cu tendinte sinucigase care doresc sa ramana in posteritate, comenteaza Le Monde.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

misterul charlie hebdo paris gloante bluzonul terorista steagul daesh
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2213 (s) | 23 queries | Mysql time :0.052297 (s)