News Flash:

Thomas Hobbes si tratatul Leviatanul

5 Aprilie 2015
1142 Vizualizari | 0 Comentarii
Hobbes s-a nascut in Malmesbury, Wiltshire, Anglia pe 5 aprilie 1588. Tatal sau, vicar de Charlton si Westport, a fost fortat sa paraseasca orasul, abandonandu-si cei trei copii in grija fratelui sau, Francis. Hobbes a fost educat la biserica din Westport de la varsta de 4 ani, apoi s-a mutat la scoala din Malmesbury si dupa aceea la o scoala privata condusa de tanarul Robert Latimer, absolvent al Universitatii Oxford. Hobbes a fost un elev bun, iar in 1603 a fost trimis la Oxford unde a intrat la Magdalen Hall (vezi Hertford College). Directorul de la Magdalen Hall a fost un Puritan foarte agresiv, John Wilkinson, care a avut o influenta puternica asupra gandirii lui Hobbes.

La universitate, Hobbes se pare ca a urmat o curricula propie, nefiind atras de studiul scolastic. Hobbes nu si-a completat studiile universitare pana in 1608, dar a fost recomandat de Wilkinson ca meditator pentru William, fiul lui William Cavendish, Baron de Hardwick (si mai tarziu conte de Devonshire), si astfel a inceput legatura lui de o viata cu aceasta importanta familie de nobili.

Vezi si Povestea celebrului filosof francez Harald Høffding


Hobbes a devenit insotitorul tanarului William si amandoi au luat parte la un mare turneu in 1610. Cu aceasta ocazie, Hobbes a luat cunostinta de metodele stiintifice si critice europeene, care contrastau filosofia scolastica pe care o studiase la Oxford. In acea perioada eforturile sale se indreptau spre studiul atent al autorilor greci si latini, rezultatul fiind grandioasa traducere a Istoriei razboiului Peloponesian a lui Tucidide, pe care a finalizat-o in 1628 si care a fost prima traducere a acestei lucrari in engleza. Hobbes credea ca relatarea lui Tucidide despre razboiul Peloponesiac demonstreaza ca o guvernare democratica nu poate supravietui unui razboi si nu poate asigura stabilitatea, si de aceea este indezirabila.

Hobbes nu si-a concentrat eforturile asupra filosofiei pana in 1629, desi se intalnea cu figuri din lumea literara ca Ben Jonson si cu ganditori ca Francis Bacon. Angajatorul sau Cavendish, devenit conte de Devonshire, a murit de ciuma in iunie 1628. Contesa vaduva l-a concediat pe Hobbes, dar el si-a gasit in scurt timp un alt loc de munca, tot ca meditator, de aceasta data pentru fiul lui Sir Gervase Clifton. Ramane pe acest post, petrecand o mare parte a timpului la Paris, pana in 1631, cand isi gaseste din nou de lucru la familia Cavendish, ca meditator al fiului fostului sau elev. In urmatorii sapte ani, pe langa munca de meditator, se preocupa de extinderea propriilor sale cunostinte de filosofie, trezindu-se in el curiozitatea pentru cele mai importante dezbateri filosofice. A vizitat Florenta in 1636 si mai tarziu a fost unul dintre participantii obisnuiti la dezbaterile grupurilor filosofice din Paris, organizate impreuna cu Marin Mersenne. Incepand din 1637, Hobbes se considera filosof.

Vezi si Amintiri despre Petre Tutea - VIDEO

== Scrierile de filozofie politica

Filosofia lui Hobbes este strict nominalista si mecanicista, excluzand teologia. Ea nu se preocupa decat de soarta obiectelor, naturale si artificiale, create de om cu alte cuvinte, acelea care pot fi "calculate" rational. Teoria sa cea mai de succes a fost ceea despre starea naturala si contractul social (dreptul natural).

Prin opera sa principala, "Leviathan" (1651), Hobbes a devenit fondatorul filosofiei statale moderne. Dat fiind ca starea naturala a omului reprezinta "bellum omnium contra omnes" (razboiul tuturor impotriva tuturor), oamenii incheie un contract social prin care transfera drepturile individuale catre stat. Legitimitatea statului consta si in datoria sa de a garanta securitatea.

Hobbes porneste de la premiza ca egoismul domina natura umana "homo homini lupus est" (omul pentru om este lup). De aici rezulta necesitatea aparitiei statului ca o creatie artificiala. Filozofia politica a lui Hobbes se mai ocupa si de raportul stat (suveran) - individ (cetatean), de notiunea si rolul dreptului natural in societate si de distinctia dintre drept (jus) si lege (lex).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

hobbes malmesbury anglia francis universitatii oxford magdalen hall
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1740 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018753 (s)