News Flash:

Ti se pare ca rugaciunea e in zadar? Afla puterea de vindecare a rugaciunii de la un laureat al premiului nobel pentru medicina!

10 August 2018
737 Vizualizari | 0 Comentarii
rugaciune

Suntem un popor credincios, asa o arata statisticile, iar asta spune multe despre noi dar cati dintre noi cred cu adevarat atunci cand fac o rugaciune? Daca ai avut indoieli vreodata asupra puterii de vindecare a rugaciunii tale citeste mai jos un eseu extraordinar scris de un laureat al premiului Nobel pentru medicina, care descrie efectele curative ale rugaciunii: „Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de oxigen.”- Dr. Alexis Carrel

Cunoscut pentru descoperirile sale in domeniul vaselor de sange si al transplantului de organe, descoperiri pentru care a primit premiul Nobel, marele chirurg si biolog francez Alexis Carrel a fost si un om profund religios. De-a lungul carierei sale a constatat influenta covarsitoare pe care credinta o are asupra sanatatii sufletesti si trupesti si a ajuns sa creada in miraculoasa putere de vindecare a rugaciunii. Despre acest subiect a scris un eseu devenit celebru.

Acest studiu asupra rugaciunii este inspirat din observatiile sale culese in decursul unei lungi cariere printre oameni din cele mai diferite zone ale lumii, de toate profesiunile si din toate clasele sociale, bolnavi sau sanatosi, credinciosi sau necredinciosi. Pe de alta parte, experienta sa stiintifica, studiile de laborator carora li s-a dedicat ani in sir i-au permis sa observe efectele curative ale rugaciunii.

Va prezentam in continuare eseul pe care Alexis Carrel l-a scris despre rugaciune.

Introducere

Noua, apusenilor, ratiunea ni se pare a fi mult superioara intuitiei. Preferinta noastra se indreapta mai mult catre inteligenta decat catre sentiment. Stiinta infloreste, in timp ce religia stagneaza. Il urmam pe Descartes si-l parasim pe Pascal.

In acest sens, cautam indeosebi sa ne dezvoltam inteligenta. Cat despre activitatile spirituale, morale, etice, acestea sunt neglijate aproape complet. Slabirea acestor activitati fundamentale face din omul modern o fiinta oarba din punct de vedere spiritual. Aceasta infirmitate nu-i permite sa fie un bun element constitutiv al societatii. Putem atribui prabusirea civilizatiei noastre slabei calitati a individului. De fapt, domeniul spiritual se arata tot atat de necesar reusitei vietii ca si cel intelectual si cel material.

Este deci necesar sa ne stimulam activitatile intelectuale, care confera puterea personalitatii noastre. Cel mai ignorat dintre ele este simtul spiritual. Simtul religios se exprima mai cu seama prin rugaciune. Rugaciunea este in mod evident un fenomen spiritual. Ori, lumea spirituala nu poate fi investigata prin mijloace stiintifice. Cum sa dobandim deci o intelegere reala a rugaciunii? Stiinta cuprinde, din fericire, totalitatea lumii materiale. Aceasta poate, prin intermediul psihologiei, sa fie extinsa pana la manifestarile spirituale. Vom invata deci in ce consta fenomenul rugaciunii, tehnica practicarii acesteia si efectele ei, prin observarea sistematica a omului care se roaga.

Definitia rugaciunii

In esenta, rugaciunea pare sa fie o tensiune a spiritului catre substratul imaterial al lumii. In general, ea consta intr-o plangere, intr-un strigat de neliniste, intr-o cerere de ajutor. Uneori ea devine o contemplare senina a principiului imanent si transcendent al tuturor lucrurilor. O putem defini, de asemenea, ca fiind o inaltare a sufletului catre Dumnezeu, asemenea unui act de dragoste si de adorare catre cel care este izvorul minunii numita viata. Rugaciunea reprezinta, de fapt, efortul omului de a intra in comuniune cu o fiinta nevazuta, creatoare a tot ce exista – intelepciune suprema, forta si frumusete, Tata si Mantuitor al fiecaruia dintre noi. Departe de a fi o simpla recitare de formule, adevarata rugaciune este o stare mistica in care constiinta se absoarbe in Dumnezeu. Aceasta stare nu este de natura intelectuala. Oamenii simpli il simt pe Dumnezeu in mod tot atat de natural cum simt caldura soarelui sau parfumul unei flori. Dar Dumnezeu, care este atat de accesibil celui care stie sa iubeasca, ramane ascuns celui care nu reuseste sa-L inteleaga. Gandirea si cuvantul nu sunt suficiente atunci cand e vorba de a-L descrie. Iata motivul pentru care rugaciunea isi gaseste cea mai inalta expresie intr-un avant al dragostei prin labirintul inteligentei.

Tehnica rugaciunii. Cum sa ne rugam

Cum trebuie sa ne rugam? Tehnica rugaciunii am invatat-o de la misticii crestini, incepand cu Sfantul Pavel pana la Sfantul Benedict, precum si de la multimea apostolilor necunoscuti, care de douazeci de veacuri au initiat popoarele Apusului in tainele trairii vietii religioase. Dumnezeul lui Platon era inaccesibil in maretia lui. Cel al lui Epictet se confunda cu sufletul lucrurilor. Iehova era un despot oriental care inspira teroarea si nicidecum dragostea. Dimpotriva, crestinismul L-a apropiat pe Dumnezeu omului; I-a dat o infatisare. A facut din El tatal nostru, fratele nostru, Mantuitorul nostru. Pentru a ajunge la Dumnezeu nu mai sunt necesare ceremoniale si sacrificii sangeroase. Tehnica rugaciunii s-a simplificat.

Pentru a ne ruga trebuie doar sa facem efortul de a tinde catre Dumnezeu. Acest efort trebuie sa fie afectiv, nu intelectual. De exemplu, o meditatie asupra maretiei lui Dumnezeu este o rugaciune numai daca ea este in acelasi timp o expresie a dragostei si a credintei. Astfel, rugaciunea facuta dupa metoda Sfantului La Salle pleaca de la o consideratie intelectuala pentru a deveni, de indata, afectiva. Fie rugaciunea scurta sau lunga, rostita sau numai gandita, ea trebuie sa fie asemenea conversatiei unui copil cu tatal sau. „Ne prezentam asa cum suntem”, spunea intr-o zi o Sora a Milei, care de treizeci de ani isi pusese viata in slujba saracilor. De fapt ne rugam in acelasi fel in care iubim, adica cu toata fiinta noastra.

Cat despre forma rugaciunii, aceasta difera de la scurta aspiratie catre Dumnezeu pana la contemplare, de la cuvintele simple, pronuntate de taranca oprita inaintea Calvarului aflat la rascrucea drumurilor si pana la maretia cantecului gregorian ce rasuna sub boltile catedralelor. Solemnitatea, maretia si frumusetea nu sunt obligatorii pentru eficienta rugaciunilor. Putini oameni au stiut sa se roage ca Sfantul Bernard de Clairvaux. Dar nu trebuie sa fii convingator pentru a fi mantuit. Cand judecam valoarea rugaciunii dupa rezultatele ei, cele mai umile cuvinte de cerere si de preamarire par la fel de acceptabile Stapanului tuturor fiintelor ca si cele mai frumoase invocari. Unele formule care sunt recitate mecanic sunt intr-un anumit fel rugaciuni, la fel ca flacara unei lumanari. Ajunge ca formulele acestea neinsufletite si aceasta flacara materiala sa simbolizeze aspiratia unei fiinte omenesti catre Dumnezeu. Ne rugam de asemenea prin actiunile noastre. Sfantul Ludovic de Gonzaga spunea ca indeplinirea datoriei este echivalenta rugaciunii. Modalitatea cea mai buna de a se pune in comuniune cu Dumnezeu este, fara indoiala, aceea de a-I indeplini in totalitate vointa. „Tatal nostru, fie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in Cer, asa si pe pamant… ” A face voia lui Dumnezeu consta, neindoielnic in a asculta de legile vietii, asa cum sunt ele inscrise in fiinta si in spiritul nostru.

Rugaciunile care se inalta de la suprafata pamantului, ca un nor imens, se deosebesc unele de altele la fel cum se deosebesc intre ele personalitatile celor care se roaga. Ele constau insa in variatiuni pe doua teme, care sunt mereu aceleasi – necazul si dragostea. Este in intregime legitim sa imploram ajutorul lui Dumnezeu pentru a obtine ceea ce ne este necesar. Cu toate acestea, ar fi absurd sa cerem satisfacerea unui capriciu sau obtinerea unui lucru care poate fi dobandit prin propriul nostru efort. Cererea inoportuna, insistenta, agresiva da rezultate. Un orb asezat la marginea drumului isi striga pasurile din ce in ce mai tare, cu toate ca oamenii incercau sa-l faca sa taca. „Credinta ta te-a mantuit”, ii spuse Isus care trecea pe acolo. In forma sa cea mai inalta, rugaciunea inceteaza sa fie o cerere. Omul ii spune Stapanului tuturor lucrurilor ca il iubeste, ca ii multumeste de darurile Sale, ca este gata sa-I indeplineasca vointa. Rugaciunea devine contemplatie. Un taran batran statea in ultima banca a unei biserici goale. „Ce astepti?”, il intreba cineva. „Il privesc – raspunse el – si El ma priveste.”

Valoarea tehnica a unei stiinte se masoara prin rezultatele sale. Orice tehnica a rugaciunii e buna atunci cand reuseste sa faca legatura intre om si Dumnezeu.

Unde si cum sa ne rugam

Unde si cum sa ne rugam? Ne putem ruga oriunde: pe strada, in automobil, in vagonul unui tren, la birou, la scoala, in uzina. Dar ne putem ruga mai bine pe camp, in munti, in paduri sau in singuratatea camerei noastre. Exista de asemenea rugaciunile liturgice, care se fac in biserica. Dar, oricare ar fi locul rugaciunii, Dumnezeu nu vorbeste omului decat daca acesta face liniste in sine insusi. Linistea interioara depinde in acelasi timp de starea fizica si psihica a omului, precum si de mediul in care acesta se afla. Pacea trupului si a spiritului sunt greu de obtinut intr-un mediu confuz, zgomotos al marilor orase moderne. Astazi este nevoie de locuri de rugaciune, de preferinta biserici, unde locuitorii oraselor sa poata gasi, macar pentru o clipa, conditiile necesare linistii lor interioare. N-ar fi nici greu si nici costisitor sa fie create insule de pace, primitoare si frumoase, in tumultul oraselor. In tacerea acestor refugii oamenii ar putea, inaltandu-si gandurile catre Dumnezeu, sa-si odihneasca trupul si sa-si destinda spiritul, sa-si linisteasca judecata si sa dobandeasca forta de a suporta viata aspra cu care-i copleseste civilizatia noastra.

Prin faptul ca devine obisnuinta, rugaciunea influenteaza caracterul. Trebuie deci sa ne rugam mereu. „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respiri”, spunea Epictet. E absurd sa te rogi dimineata, iar in restul zilei sa te comporti ca un barbar. Ganduri sau invocari mentale il pot mentine pe om in prezenta lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi in acest caz inspirat de rugaciune. Inteleasa in felul acesta, rugaciunea devine un mod de a trai.

Efectele rugaciunii

Rugaciunea este urmata intotdeauna de un rezultat, daca ea este facuta in mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodata fara a invata ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugaciunea este considerata de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstitie zadarnica. In realitate nu cunoastem aproape deloc efectele ei.

Care sunt cauzele ignorantei noastre? In primul rand, ne rugam prea rar. Simtul sfinteniei este pe cale de disparitie la oamenii contemporani. Este probabil ca numarul francezilor care se roaga cu regularitate sa nu depaseasca 4 sau 5 la suta din populatie. Apoi rugaciunea este adesea ineficienta deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roaga sunt egoisti, mincinosi, orgoliosi, farisei incapabili de credinta si de dragoste. In sfarsit, efectele ei, atunci cand se produc, ne scapa foarte adesea. Raspunsul la cererile si la dragostea noastra este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsa care murmura acest raspuns in interiorul nostru este usor inabusita de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugaciunii sunt si ele obscure. Ele se confunda in general cu alte fenomene. Putini oameni, chiar si dintre preoti, au avut ocazia sa le observe in mod exact. Iar medicii, din lipsa de interes, lasa deseori nestudiate cazurile care se afla la indemana lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutati de faptul ca raspunsul la rugaciune este departe de a fi intotdeauna cel asteptat. De exemplu, cineva care cere sa fie vindecat de o boala organica ramane in continuare bolnav, dar sufera o inexplicabila transformare morala. Totusi, obisnuinta rugaciunii, desi are un caracter de exceptie in ansamblul populatiei, este relativ frecventa in grupurile ramase credincioase religiei stramosesti. In aceste grupuri se mai poate inca studia influenta rugaciunii. Printre nenumaratele ei efecte, medicul are mai cu seama ocazia sa le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice si curative.

Efectele psihofiziologice

Unde si cum sa ne rugam? Ne putem ruga oriunde: pe strada, in automobil, in vagonul unui tren, la birou, la scoala, in uzina. Dar ne putem ruga mai bine pe camp, in munti, in paduri sau in singuratatea camerei noastre. Exista de asemenea rugaciunile liturgice, care se fac in biserica. Dar, oricare ar fi locul rugaciunii, Dumnezeu nu vorbeste omului decat daca acesta face liniste in sine insusi. Linistea interioara depinde in acelasi timp de starea fizica si psihica a omului, precum si de mediul in care acesta se afla. Pacea trupului si a spiritului sunt greu de obtinut intr-un mediu confuz, zgomotos al marilor orase moderne. Astazi este nevoie de locuri de rugaciune, de preferinta biserici, unde locuitorii oraselor sa poata gasi, macar pentru o clipa, conditiile necesare linistii lor interioare. N-ar fi nici greu si nici costisitor sa fie create insule de pace, primitoare si frumoase, in tumultul oraselor. In tacerea acestor refugii oamenii ar putea, inaltandu-si gandurile catre Dumnezeu, sa-si odihneasca trupul si sa-si destinda spiritul, sa-si linisteasca judecata si sa dobandeasca forta de a suporta viata aspra cu care-i copleseste civilizatia noastra.

Prin faptul ca devine obisnuinta, rugaciunea influenteaza caracterul. Trebuie deci sa ne rugam mereu. „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respiri”, spunea Epictet. E absurd sa te rogi dimineata, iar in restul zilei sa te comporti ca un barbar. Ganduri sau invocari mentale il pot mentine pe om in prezenta lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi in acest caz inspirat de rugaciune. Inteleasa in felul acesta, rugaciunea devine un mod de a trai.

Efectele rugaciunii

Rugaciunea este urmata intotdeauna de un rezultat, daca ea este facuta in mod corect. „Niciun om nu s-a rugat vreodata fara a invata ceva”, scrie Emerson. Cu toate acestea, rugaciunea este considerata de oamenii moderni ca fiind un obicei desuet, barbar, o superstitie zadarnica. In realitate nu cunoastem aproape deloc efectele ei.

Care sunt cauzele ignorantei noastre? In primul rand, ne rugam prea rar. Simtul sfinteniei este pe cale de disparitie la oamenii contemporani. Este probabil ca numarul francezilor care se roaga cu regularitate sa nu depaseasca 4 sau 5 la suta din populatie. Apoi rugaciunea este adesea ineficienta deoarece cea mai mare parte dintre cei care se roaga sunt egoisti, mincinosi, orgoliosi, farisei incapabili de credinta si de dragoste. In sfarsit, efectele ei, atunci cand se produc, ne scapa foarte adesea. Raspunsul la cererile si la dragostea noastra este dat de obicei lent, insensibil, aproape imperceptibil. Vocea stinsa care murmura acest raspuns in interiorul nostru este usor inabusita de zgomotele lumii. Rezultatele materiale ale rugaciunii sunt si ele obscure. Ele se confunda in general cu alte fenomene. Putini oameni, chiar si dintre preoti, au avut ocazia sa le observe in mod exact. Iar medicii, din lipsa de interes, lasa deseori nestudiate cazurile care se afla la indemana lor. Dealtfel, observatorii sunt adesea derutati de faptul ca raspunsul la rugaciune este departe de a fi intotdeauna cel asteptat. De exemplu, cineva care cere sa fie vindecat de o boala organica ramane in continuare bolnav, dar sufera o inexplicabila transformare morala. Totusi, obisnuinta rugaciunii, desi are un caracter de exceptie in ansamblul populatiei, este relativ frecventa in grupurile ramase credincioase religiei stramosesti. In aceste grupuri se mai poate inca studia influenta rugaciunii. Printre nenumaratele ei efecte, medicul are mai cu seama ocazia sa le observe pe acelea pe care le numim efecte psiho-fiziologice si curative.

Efectele psihofiziologice

Unde si cum sa ne rugam? Ne putem ruga oriunde: pe strada, in automobil, in vagonul unui tren, la birou, la scoala, in uzina. Dar ne putem ruga mai bine pe camp, in munti, in paduri sau in singuratatea camerei noastre. Exista de asemenea rugaciunile liturgice, care se fac in biserica. Dar, oricare ar fi locul rugaciunii, Dumnezeu nu vorbeste omului decat daca acesta face liniste in sine insusi. Linistea interioara depinde in acelasi timp de starea fizica si psihica a omului, precum si de mediul in care acesta se afla. Pacea trupului si a spiritului sunt greu de obtinut intr-un mediu confuz, zgomotos al marilor orase moderne. Astazi este nevoie de locuri de rugaciune, de preferinta biserici, unde locuitorii oraselor sa poata gasi, macar pentru o clipa, conditiile necesare linistii lor interioare. N-ar fi nici greu si nici costisitor sa fie create insule de pace, primitoare si frumoase, in tumultul oraselor. In tacerea acestor refugii oamenii ar putea, inaltandu-si gandurile catre Dumnezeu, sa-si odihneasca trupul si sa-si destinda spiritul, sa-si linisteasca judecata si sa dobandeasca forta de a suporta viata aspra cu care-i copleseste civilizatia noastra.

Prin faptul ca devine obisnuinta, rugaciunea influenteaza caracterul. Trebuie deci sa ne rugam mereu. „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respiri”, spunea Epictet. E absurd sa te rogi dimineata, iar in restul zilei sa te comporti ca un barbar. Ganduri sau invocari mentale il pot mentine pe om in prezenta lui Dumnezeu. Tot comportamentul va fi in acest caz inspirat de rugaciune. Inteleasa in felul acesta, rugaciunea devine un mod de a trai.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

alexis carrel definitia rugaciunii efectele rugaciunii
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1661 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014571 (s)