News Flash:

Torpilorul Smeul- «Vive la France et la Roumanie!» «… vive le droit!»

17 Octombrie 2013
2983 Vizualizari | 0 Comentarii
La data de 30 septembrie 1916,  torpilorul  Smeul“  (comandant:  locotenent Nicolae Gonta [2] a avariat periscopul si a lovit cu cateva proiectile turela submarinului U [3] – 42 [4]  (pavilion:  Germania).
Incidentul a avut loc in timp ce torpilorul executa o misiune de escorta si protectie in Marea Neagra,  protejand salupele „Irina“ si „Flora“, care remorcau un aparat de dragat mine in fata portului Sulina.
Initial,  submarinul german a atacat nava romaneasca,  in directia careia a lansat o torpila,  dar torpilorul „Smeul“ a evitat printr-o manevra,  dupa care s-a apropiat la circa 800 de metri de nava inamica si a deschis focul asupra submarinului.
La data de 2 aprilie 1917,  torpilorul  „Smeul“  (comandant:  capitan Nicolae Gonta)  s-a rasturnat si s-a scufundat pe Canalul Stari-Stambul, in urma unei puternice furtuni.
Nava plecase de la Chilia spre Ismail,  avand la bord materiale,  corespondenta,  cativa evacuati,  precum si trei ofiteri francezi,  care comandau trupele de infanterie la Sulina.
Iata cum a fost redata pierderea acestei nave (Alexandru Dumitrescu,  „Torpilorul «Zmeul»“,  in „Marea Noastra“,  Anul VII,  nr. 9, septembrie 1938,  pag. 333-335):
 „Torpilorul „Zmeul
(…) In ajun,  pasagerul rus «Lia Mara»,  care facea cursa Valcov-Sulina,  lansase svonul ca un submarin german s’ar fi vazut in apropiere. Vremea incepuse sa se inrautateasca, vantul intarindu-se dinspre N – E.
Valurile incepusera sa ia cu asalt uscatul,  varfurile lor albindu-se de multa framantare.  Comandantul torpilorului,  bun cunoscator al marii,  a propus amanarea plecarii.  Ofiterii francezi,  insa,  nerabdatori si curagiosi,  dar si incapatanati, decisi a pleca in orice caz, motivand urgenta prezentarii la Ismail,  precum si cautarea submarinului,  au dat sa inteleaga ca Comandantul este un «fricos»,  marea nefiind rea si ca ei raspund de calitatile navei de constructie franceza.
Argumentele contrare nefiind cotate decat ca slabiciune,  Capitanul Gonta,  ambitionandu-se, mola [5]  paramele si puse pe drum.
E emotionanta insistenta depusa in ultimile clipe ale dislocarii de ponton,  de catre seful Pescariilor de atunci,  Florian,  pentru a fi luat si el la bord…   Il tragea ata ca sa-si indeplineasca datoria de functionar constiincios,  fara a sti ca indeplinea vrerile destinului.
(…) Torpilorul avansa greu contra vantului si valurilor,  cari il invaluiau dela prova la pupa si spalau totul pe punte.  Poate,  daca ar fi spalat toate materialele cari erau bine armate pe punte, soarta isi schimba caile.
Stropi de apa rece ca gheata impiedicau vederea, balansul [6]  si tangajul navei devenisera insuportabile.  Prova intra mereu in apa si cu greu se ridica, iar elicile ieseau afara si se roteau cu zgomot asurzitor. Nava era ca o jucarie a valurilor.
Dupa o navigatie de cateva mile s’a renuntat la cautarea submarinului si s’a ordonat inapoierea.  Pe fetele celor de pe punte si comanda se citea nelinistea si ingrijorarea,  mai ales la facerea rondoului.
In fata valurilor amenintatoare,  Comandantul incepuse involuntar sa fredoneze  «In mormant viata…»,  desi Hristos inviase,  fiind prima zi de Pasti…  si nu se putea debarasa de melodia care ii sugera o trista superstitie.
Cu vantul din pupa,  torpilorul mergea mai usor,  dar era prea incarcat,  pe punte cu multa lume,  provizii de carbuni si lemne,  precum si lazi cu diferite materiale.  Cand prova intra in apa,  din cauza formei ei cu planuri inclinate,  ramanea multa vreme in imersiune si carma trebuia manevrata cu precautiune ca vasul sa se redreseze.
In momentul in care trebuia sa schimbe de drum ca sa ia directia Canalului Stari-Stambul, dupa ce prova a fost angajata in apa, un val puternic,  lateral,  lovi nava,  apoi altul si,  pana ce Comandantul sa ordone carma si sa stopeze masinile,  torpilorul atingand apa cu catargul si cosul,  scotand un zgomot ca un bubuit de tun,  urmat de huruituri,  lovituri de ciocane si alunecari de lanturi,  s’a rasturnat cu chila in sus si tot ce nu era legat pe punte a fost aruncat in mare…
Pe cei de sub punte,  mecanicii,  nu se poate sti cum i-a surprins rasturnarea vasului si ce au facut masinile,  cari mergeau inca,  din corpurile lor,  in bezna de iad si biele rapace.  
O mare parte din cei de pe punte,  reveniti la suprafata,  ingroziti si desnadajduiti se agatau de gratare,  lazi si lemne.  Pete rosii de sange apareau ici si colo de la cei loviti,  pe cari i-a inghitit adancul.
Cei cari stiau sa inoate,  ajutandu-se intre ei,  s’au apropiat,  dupa ce s’au desmeticit,  si s’au suit pe corpul navei,  inclestandu-se cu mainile de chila.
Comandantul cu trei ofiteri francezi, un ofiter de rezerva,  seful Pescariilor Statului si zece marinari stateau tacuti,  uzi si infricosati, lipiti ca niste meduze de corpul rece al torpilorului, in mijlocul marii infuriate.
Din launtrul navei, mecanicii, fochistii si marinarii din cazarma, raniti in momentul rasturnarii, inspaimantati de carcerele [7]  din cari nu mai puteau esi, caci tambuchiurile [8]  nu se mai deschideau din cauza presiunii apei, strigau, bateau si ciocaneau cu putere in peretii de fier, cu pumnii, cu scaune, cu tot ce gaseau la indemana, cerand ajutor.
Carbunii din focare, aburul si apa fierbinte din caldare, unde se sparsesera tuburile, ii oparise pe multi, iar gazele ii asfixiasera. Aburii si fumul faceau un zgomot sinistru, iar apa, din cauza evacuarii aerului, bolborosea in jurul navei. Momente de groaza si desnadejde; cei dinauntru comunicau, ciocanind alfabetul Morse, iar cei de afara le raspundeau, ca o mangaiere, sa fie linistiti ca ii vor salva. Dar bataile celor inchisi in cea mai inspaimantatoare inchisoare slabeau incet-incet si, dupa o ora, au incetat definitiv.
Grozava moarte!…
Supravietuitorii de pe chila au trecut prin clipe sfasietoare, pe cari nici o minte omeneasca nu le poate descrie, nici inchipui. Imbracamintea li se umpluse cu apa si nimeni nu se putea elibera de sube [9]  sau mantale [10],  fiind frig, apa inghetata, iar mainile crispate fiind ocupate a mentine corpurile lipite de coca [11]  navei.
Nu se discuta nimic, toti erau disperati, fiecare se ruga si cauta sa se menajeze ca sa-si economiseasca puterea de rezistenta. Toti scrutau orizontul si intrebau daca se zareste uscatul sau vreo nava. Din cand in cand aluneca cate unul, luat de valuri, care era apoi salvat cu greu de cei cari aveau vreo cange sau vreo lopata in apropiere. Un soldat, nemaiputandu-si tine echilibrul, avand corpul si bratele amortite, invinetit, cu ochii holbati de frica mortii, fu spalat de valuri si dus la fund. Abia mai avu timp sa-si faca semnul crucii, cu gandul la cine stie ce coltisor de tara sau casa parinteasca, sau suflet iubit.
Capitanul francez Cariou alunecase de doua ori si fusese salvat, dar se mentinea cu greu, se descurajase si-i amortisera mainile. Avea remuscari si striga mereu:   «Eu sunt vinovat, lasati-ma sa mor!».
Dupa o ora de chin le surase o speranta. Un vapor rus a observat torpilorul si pe toti naufragiatii, cari faceau semne disperate pentru a fi salvati. Dar ce nenorocire! Rusii au luat epava drept submarin german si… au fugit spre Sulina.
Capitanul Cariou isi reveni cu o incordare supraomeneasca si,  fixandu-se bine calare pe chila,  ca valurile sa nu-l deslipeasca, scoase din haina un pachet cu bancnote de 1.000 lei si incepu nervos sa arunce bucata cu bucata banii in mare, strigand iesit din fire:  «La ce mai servesc banii? Cu ei nu poti cumpara totdeauna ce vrei… Acum nu mai au valoare… Na, bani, Mare, iti platesc rautatea si razbunarea!…».  
Si rand pe rand, cativa dintre marinarii curagiosi, buni inotatori, se aruncau in mare sa culeaga hartiile, ca apoi sa revina cu greu pe epava… Omul e tot om, in orice moment, cand speranta nu-l paraseste.  S’or fi gandit in acele momente de bravura smintita la casa lor, sau la familii, sau la vreun chef de pomina, daca vor scapa cu viata? Sperau intr-o minune dumnezeiasca. Nu se vedeau nici tarmuri, nici vapoare pe apa sa le dea macar o raza de salvare…
Cu un ultim efort, capitanul francez a cautat sa se mai mentina, fiind sprijinit de un soldat, dar, dupa catva timp, fiind complet epuizat, un val l-a luat cu el… De-abia a pronuntat cateva cuvinte dragi, cu gandul la tara lui, cu emotie, si cazu in apa, strigand: «Vive la France!»…, ducandu-se apoi la fund fara a mai reveni la suprafata…
Capitanul Begouin, ca vrajit la aceste cuvinte, nemaiputand suporta grozavia momentului, nici sa mai reziste, cazu si el luat de valuri, ca plumbul, strigand si el: «Vive la France et la Roumanie!»…
Celalalt ofiter francez, Capitanul Barbin, dela pupa, alunecand, degetele fiindu-i inghetate, adauga in cadere: «… vive le droit!»… si valul l-a inghitit fara nici o remuscare…
Tarziu, dupa cateva ore de supliciu, chin si dureri sufletesti ale celor cari inca tot sperau, nava se afundase aproape complet, cand un remorcher grec ce venea dela Odessa si-a dat seama ca nu putea fi un submarin,  fiind prea aproape de mal,  la apa mica…
«- Vine mantuirea noastra… Suntem salvati,  copii,  Dumnezeu este cu noi!»…
Doua barci au fost trimise in ajutorul lor. Cativa nerabdatori s’au aruncat in apa inainte de a ajunge barcile langa epava si abia au mai putut fi gasiti din cauza ca valurile ii ascundeau vederii… Ce stupid! Sa te ineci tocmai cand salvarea te-a dibuit…
S’au imbarcat toti, desi cu mare greutate, Comandantul si seful Pescariilor, care isi tinuse cu disperare tot timpul geanta cu el, si zece soldati complet epuizati. Comandantul, care a fost smuls cu forta de pe epava, refuza sa fie salvat, spunand ca dorea sa moara odata cu nava lui.
Dintre cei salvati au murit pe drum seful Pescariilor,  Florian,  cu mangaierea ca si-a salvat cel putin geanta atat de scumpa, si cativa soldati, iar celorlalti le-a trebuit un tratament de cateva zile ca sa fie reabilitati, desi multi au ramas cu multe metehne in viata.
In timp ce barcile se departau, torpilorul s’a rasturnat inca o data, cu varfurile catargelor si cosul in sus si apoi s’a dus la fund, cu un galgait grozav, ca un ultim suspin, valurile impreunandu-se in acel loc si pastrand un moment de acalmie si tacere…
Comandantul a supravietuit dupa eveniment 15 ani si a murit de inima,  si totusi se mai intreaba multi:  care ar fi cauza?…
Torpilorule Zmeu!
Spune, unde iti odihneste epava?
Ai murit in picioare si esti pazit de 20 de soldati marinari-eroi.  Esti singura nava de razboiu sacrificata zeului marii si prin tine s’a imblanzit destinul…
Torpilor drag, pe tine trebuie sa se cladeasca o traditie marina…
Cand te vom gasi, te vom ridica pe varf de stanci, sa fii monumentul eroilor [12] din marina cazuti pentru apararea Dobrogei, ca sa fii simbol de eroism intru propasirea tarii si expansiunea maritima“…
In timpul acestui naufragiu si-au pierdut viata, printre altii:
Ioan Filip – soldat,  Marin Grigore – soldat,  Barbu Stoian – soldat,  Gheorghe Iorga – soldat,  Petre Nita – soldat,  Constantin Hanu – soldat, Ioan Metcu – soldat,  Raducan Raducan – soldat,  Marin Racareanu – soldat,  Stefan Tarlea – soldat si  Stancu Stanculescu – soldat,  Nicolae Serban – sergent si Nicolae Morosanu – sergent,  Otto Angelescu – submaistru clasa I,  cei trei ofiteri francezi,  precum si inspectorul Florian.
Dupa sfarsitul Marelui Razboi, torpiloarele „Sborul“ si „Naluca“ (din aceeasi clasa cu „Smeul“), vor fi scoase din dotarea Marinei Militare.
In 1918,  Romania a primit,  ca despagubiri de razboi din Flota Austro-Ungara, trei torpiloare (1918), care au fost botezate cu vechile nume: „Naluca“, „Zborul“ si „Zmeul“.  Acestea au fost radiate de pe lista Flotei in anul 1962.
[1]  In preajma Primului Razboi Mondial, Divizia de Mare avea in dotare, pe langa crucisatorul „Elisabeta“ (pavilion: Romania, IMO: 6101342), trei torpiloare: „Smeul“ (pavilion: Romania), „Sborul“ (pavilion: Romania) si „Naluca“ (pavilion: Romania), construite in anul 1888 la Le Havre – Franta; erau nave mici, de 37 metri lungime, si slab inarmate.
[2]  In alte texte (surse) apare cu numele Nicolae Gonta.
[3]  U-boot – denumirea in lb. germana pentru „submarin“; vas care poate naviga atat sub apa, cat si la suprafata ei.
[4]  A fost scufundat la data de 13 octombrie 1939.
[5]  Molà – a da drumul complet unei parame.
[6]  Balans – miscare oscilatorie a navei, care poarta denumirea de ruliu, cand oscilatiile au loc in jurul axului longitudinal, si tangaj, cand acestea se produc in jurul axului transversal; combinatia de ruliu si tangaj se numeste balans in opt si solicita puternic nava, provocand raul de mare cel mai violent.
[7]  Carcera – incapere in inchisori, folosita pentru inchiderea unui detinut sub un regim aspru; incapere (in forma si de marimea unui dulap) unde se inchideau militarii si elevii pedepsiti in cazarmi si in scoli.
[8]  Tambuchi - deschizatura in puntea unei nave, prevazuta cu un capac sau cu o constructie asemanatoare cu o ghereta, care o protejeaza de intemperii si care permite accesul in incaperile de sub punte.
[9] Suba – haina larga si lunga, cu guler mare, captusita cu blana si purtata mai ales de barbati.
[10]  Manta – haina lunga, groasa sau impermeabila care apara de frig, de ploaie etc.; palton de uniforma militara.
[11]  Coca – corpul navei; ansamblu format din scheletul unei nave si din invelisul ei exterior; structura a fuzelajului unui avion, formata numai din pereti periferici.
[12]  In razboiul pentru Unirea Romanilor si-au dat viata 17 ofiteri, 7 maistri de marina si 353 marinari.
Constantin Cumpana, Corina Apostoleanu, (2011), „Amintiri despre o flota pierduta“, vol. II - „Voiaje neterminate“, Constanta, Editura: „Telegraf Advertising“.
sursa:ligamilitarilor.ro. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

torpilorul smeul torpilorul zmeul
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1637 (s) | 34 queries | Mysql time :0.026598 (s)