News Flash:

Toti l-am cantat dar nu-i stim povestea. Compus special pentru regele-copil

14 Ianuarie 2018
774 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7525 RON (-0.0044)
USD: 4.1872 RON (-0.0159)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Mihai

Poate e cel mai cunoscut cantec romanesc. Toti copiii l-au cantat si toti parintii s-au jucat invatandu-i pe cei mici versurile si linia melodica, zglobie ca un ras de prunc. Face parte din copilaria romanilor de exact 8 decenii, alaturi de catelusul cu parul cret sau podul de piatra, si are legatura cu Regele Mihai.

De fapt, poate tocmai astfel de povesti, cum e cea care urmeaza, despre lucruri care au intrat in viata noastra pana la a le confunda cu traditia, cu folclorul transforma personaje din viata reala, cu plusuri sau minusuri, in legende.

Cantecul este ”Vine, vine primavara” si chiar nu cred ca exista roman care sa nu stie macar primele doua versuri: ”Vine, vine primavara / Se asterne in toata tara”. Desi as paria ca toti le stiu si pe urmatoarele: ”Floricele pe campii / Hai sa le adunam, copii”.

Pentru urmatoarele informatii am folosit ca surse propriile amintiri, povestile bunicilor si parintilor, si, pentru acuratete, siteurile ”Monarhia salveaza Romania” si ”Clasa Palatina”. Ultimul si-a imprumutat denumirea de la clasa de baieti infiintata din ordinul tatalui lui Mihai, Regele Carol al II-lea, sub egida Colegiului National Sfantul Sava din Bucuresti. Povestea acestei clase merita a fi respusa candva, macar pentru lectia despre cum trebuie educat un tanar menit conducerii unei tari, cum s-au ales cei mai buni profesori, cum au fost adusi colegi din fiecare provincie romaneasca, din fiecare etnie conlocuitoare si din fiecare clasa sociala!

Dar nu asta e important pentru povestea cantecului, ci personajul cheie al intregii constructii scolare facute pentru binele unei tari, dar in jurul unui singur adolescent ( Clasa Palatina a functionat intre 1932 si 1940, debutand cand Mihai avea 11 ani) profesorul Nicolae Saxu, fost inspector scolar general.

Saxu a fost un pedagog si muzician de succes in acea perioada, dar cel mai cunoscut cantec al sau este ”Vine, vine primavara”. Cantecul a fost publicat pentru prima oara in volumul ”Carte de cantece pentru copii pentru clasa I primara”, volum semnat cu muzicologul George Breazul.

Saxu e important pentru ca el a fost si invatatorul lui Mihai, intre anii 1928 si 1932. Nu era o perioada usoara, Mihai nefiind un invatacel oarecare, in acei ani el fiind ba rege, pana in 1930, ba Mare Voievod de Alba!

Se presupune si se spune ca profesorul Saxu l-a invatat pe Rege si cantecul atat de celebru in urmatoarele 8 decade, chiar inainte de a il publica intr-un volum. De altfel, Mihai a studiat in anii de scoala pianul chiar cu Nicolae Saxu. Cantecul este oricum inspirat de acei ani, de dascal cu un singur ucenic.

Scoala primara a Regelui a fost un fel de strabun al ”homeschoolingului” din zilele noastre. La Castelul Peles sau in Palatul Regal, o ”clasa” cu un singur elev si un singur invatator.

La sfarsitul fiecarui an, Mihai dadea un examen, examinatorii fiind Patriarhul Miron Cristea, Nicolae Iorga sau Dimitrie Gusti.

Iata un fragment din Memoriile lui Nicolae Iorga, cules de cei care au trudit la blogul ”Clasa palatina”, fragment legat de felul in care se desfasurau aceste examene. Relatarea este din 5 septembrie 1931, cand tatal lui Mihai, Carol, era rege:

”La Sinaia… Regele ma primeste la ora 3 (ora 15 – n.n.) cu prilejul examenului printului Mihai care, intrerupt si adesea terorisat de precetorul sau Saxu, figura de vechiu subofiter reangajat, raspunde foarte precis si clar, cu o buna tinuta. In comisiune si institutorul Ionescu, primar al Sinaii, si colonelul Grigorescu. Regele se amesteca des, puind intrebari care uneori sant prea grele pentru copii. Facand distinctia intre „ungher” si „colt”, arata o buna cunostinta a nuantelor limbii romanesti. La urma, saruta de doua ori cu efusiune pe fiul sau.”

In text este si una dintre putinele descrieri a profesorului Nicolae Saxu, care ne-a lasat doua lucruri: un cantec care ne-a incantat copilaria si un print atat de educat ca a fost un model pentru conducatori. Model, din pacate, neurmat de nimeni.

Reproduc versurile complete ale cantecului cu indemnul de a-i invata pe cei mici. Linia melodica o stiti sigur din copilaria voastra.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

folclorul mihai
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1704 (s) | 34 queries | Mysql time :0.027186 (s)