News Flash:

Traditii si obiceiuri de Pobrejenie - Schimbarea la Fata a Domnului

5 August 2013
2339 Vizualizari | 0 Comentarii
Marti, 6 august, crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata, una dintre cele mai mari sarbatori religioase
Din punct de vedere religios, Schimbarea la Fata a Mantuitorului reprezinta data la care Iisus, impreuna cu trei dintre mucenicii cei mai apropiati, Petru, Iacob si Ioan, a urcat pe muntele Tabor ca sa se roage.
Aici, apostolii au fost invaluiti intr-un nor de lumina, in timp ce Iisus se ruga, iar apoi au auzit un glas care le-a spus: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5). Isus le-a poruncit celor trei sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele vazute si auzite, pana dupa invierea Sa din morti.
Trecand peste semnificatia religiasa a acestei sarbatori, in popor a fost asimilata ca zi ce marcheaza despartirea de vara, schimbarea vesmintelor naturii, dar si ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregateste sa vina, toamna. De-acum, frunzele incep a se ingalbeni, se racesc apele, pleaca pasarile migratoare, taratoarele si insectele se pregatesc sa intre in pamant, adapostindu-se peste iarna.
6 august constituie, de asemenea, un moment important in calendarul viticol, in aceasta zi nu se lucreaza si la biserica se duc poame din noua recolta, se binecuvanteaza si se impart. Tot acum se aduna si plantele de leac. Pana la aceasta sarbatoare trebuie terminat cositul si facutul fanului, pentru ca se trec florile si iarba imbatraneste, diminuand astfel, calitatea furajelor.
Se crede ca in aceasta zi, nu e bine sa te certi cu nimeni si nici sa fii certat de cineva, ca asa vei fi tot anul, pana la urmatoarea sarbatoare. Fetele sunt sfatuite sa nu se pieptene in aceasta zi pentru ca nu le mai cresc coadele, asa cum nu mai creste nici iarba.
Din aceasta zi se interzice scaldatul. "De la Probajenii inainte, nu-i slobod sa te mai scalzi in rau. O coborat cerbul de la munte, s-o pisat in apa si-o racit apa. Atata-i tat." (Memoria Ethnologica) Explicatia este cu totul alta, ca apele fiind de acum tot mai reci, creste riscul imbolnavirilor.
De asemenea, dupa cum spun etnologii maramureseni in revista Memoria Ethnologica, de acum nu se mai doarme afara pentru ca vremea se raceste si "Numa' atata-i vara, vara/ Pana-i patu' mandrii-afara/ Daca mandra patu-si muta/ Poti sa stii, vara-i trecuta."
Nu trebuie sa ne imaginam ca de a doua zi dupa sarbatoarea Schimbarii la Fata nu va mai fi cald. Vara continua, e posibil sa mai fie si zile caniculare, asa cum au fost si-n anii trecuti dar, cine are rabdarea sa observe va vedea cum incet, aproape insesizabil, toamna se face simtita cu fiecare zi care trece din august. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sarbatori religioase petru iacob ioan tabor iisus
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1757 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018384 (s)