News Flash:

Tragicul sfarsit al Brancovenilor

5 Decembrie 2013
2527 Vizualizari | 1 Comentarii
In oraselul lui Bucur, marti 22 martie 1714, la vreme de chindie, o veste neplacuta facu repede ocolul mahalalelor: in oras isi facusera aparitia niste turci. Din gura in gura, stirea a ajuns pana la curtea domneasca. Nedumeriti, oamenii se intrebau: Ce-o fi iar?!… Razboi?!… Domnie noua?!… Nimeni nu putea da vreun raspuns.
Nici Voda, care trebuia sa afle primul, nu putea sa se dumireasca. De aceea si-a trimis pe ulitele orasului iscoade, care sa afle pricina sosirii turcilor. La caderea serii, informatorii se dovedira atotstiutori. Venise Mustafa Aga, capugiul, unul din cei mai vechi prieteni ai domnului.
Potolindu-se zarva care domnea la curte, Constantin Brancoveanu a trimis indata cativa boieri pentru a-i ura bun venit si a-l intreba daca are trebuinta de carete pentru a veni la curte. Siret, Mustafa Aga raspunse domnului ca se afla numai in trecere prin Bucuresti si va veni sa-l vada a doua zi dimineata, inainte de a-si continua drumul spre cetatea Hotinului.
In acea seara palatul Brancovenilor a fost luminat pana dupa miezul noptii. Somnul nu prinsese pe nimeni. Doamna Maria se afla cu fetele la Mogosoaia, insa fiii si ginerii ei, copiii de casa si functionarii domnesti de la curte, slujnicele si slugile roboteau fara pic de zabava. Retras in iatacul sau, pentru rugaciune, domnul isi petrecu ultima lui noapte linistita.
Miercuri, 23 martie 1714, Voda Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani. In aceasta zi, alaiul domnesc il conduse pe Mustafa Aga, cu fastul cuvenit, la curte. Domnul il primi in spataria mare, iar in semn de respect, in ciuda anilor ce-i avea, se ridica cu vioiciune de pe tron si-l intampina de la jumatatea camerei. Urandu-i bun venit, il ruga sa se aseze pe o sofa de catifea rubinie.
Dar Constantin Brancoveanu ramase surprins cand Mustafa capugiul ii raspunse pe un ton putin obisnuit ca nu e timp de sezut. Apoi Mustafa ii explica, pe ocolite, lui Brancoveanu, ca-i pare rau, data fiind prietenia veche care-i leaga, sa-i aduca o veste rea; dar fiind vointa padisahului si deci si a lui Alah, beiul trebuie sa se supuna…
Uitandu-se in ochii celui care, uluit, incepuse a deslusi rostul celor indrugate, capugiul continua autoritar: „Nu-i asa ca te supui?”. Brancoveanu, soptind un „da” pe care trimisul sultanului mai mult il ghici, decat il auzi, se pomeni deodata cu naframa neagra de matase pe umar. Era semnul mazilirii.
Sub povara atator ganduri ce-l napadisera, ametit de veste, Brancoveanu voi sa se aseze. Dar fu trezit la realitate, atunci cand Mustafa il imbranci energic, apostrofandu-l ca locul lui nu mai e acolo. Sarind la una din ferestrele palatului, Brancoveanu incerca sa strige: „Sluiitori! Slujitori! Unde sunteti? Nu ma lasati!” Dar nu raspunse niciunul, peste tot era o tacere surda. Portile curtii, usile spatariei, toate erau pazite de ieniceri. Del Chiaro, nelipsit de la ceremonialurile curtii, dorind sa se infatiseze, ca de obicei, domnului pentru a-i oferi serviciile, fu oprit de strajile capugiului.
Cativa turci au fost trimisi in oras sa cheme la curte pe boierii divaniti si pe mitropolitul tarii. Sosind, au fost invitati in spatarie, unde, din apropierea tronului pe care cu cateva ore inainte statuse Constantin Brancoveanu, Mustafa Aga dadu citire firmonului imparatesc, in virtutea caruia domnul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu Basarab, a fost declarat hain si mazilit, iar boierilor li se cerea ca prin semnaturi cu aplicarea sigiliilor lor sa raspunda cu viata de averea Brancovenilor. Dupa acest scurt si formal ceremonial, capugiul, insotit de oamenii lui, sigila vistieria unde se afla tezaurul tarii si camara unde se afla averea domnului.
Vestea cruda adusese de la Mogosoaia si pe doamna Maria cu fiicele ei.
Pe drumul pieirii…
Trecusera doar doua zile de la venirea nepoftitului Mustafa Aga la Bucuresti si localnicilor le-a fost dat sa auda numai vesti rele. Joi 24 martie se zvonise ca 12.000 de turci se indreapta dinspre Giurgiu spre Bucuresti. Intr-adevar, catre amiaza, imbrohorul, insotit de cateva sute de spahii, nu cateva mii cum se auzise, isi facu aparitia in capitala. Intimpinat de boieri la Bariera Giurgiului, asa cum era obiceiul, el fu condus cu mare alai la casa vornicului Serban Cantacuzino, nepotul stolnicului Constantin Cantacuzino. Multumind pentru primirea facuta, imbrohorul porunci ca dupa doua ore boierii sa se infatiseze din nou, pentru a pune la cale alegerea noului domn.
De mult nu cunoscuse casa vornicului prezenta atator fete simandicoase si nici nu fusese vreodata martora alegerii domnului tarii. Cronica Tarii Romanesti a consemnat insa pentru posteritate si acest eveniment desfasurat cu totul neobisnuit.
Alegerea se facu repede, ca si cum totul fusese pregatit dinainte. Mai intai, imbrohorul puse scurt intrebarea daca boierii vor sa-l aiba ca domn pe Mihail Racovita, fostul voievod al Moldovei. Stia bine ca raspunsul va fi negativ, insa i se datora si lui Racovita macar aceasta cinste de a fi propus, dat fiind rolul activ ce-l avusese in mazilirea lui Constantin Brancoveanu. Intr-un singur glas, boierii raspunsera ca vor domn pamantean. Fara a fi surprins, imbrohorul isi roti ochii imprejur si intreba: „Care e marele spatar Stefan Cantacuzino?”‘. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino iesi dintre boieri si facu cativa pasi spre imbrohor. Acesta, punandu-i mana pe umar, ii zise: „Esti bei” si neavand la indemana caftanul de domnitor, il scoase pe al sau si i-l puse pe umeri. Apoi porunci boierilor sa-si duca voievodul la Mitropolie, pentru a-l unge ca domn.
Pregatirile pentru drumul calvarului fusesera terminate in ziua de vineri, 25 martie. Putinele bagaje, ingaduite sa insoteasca pe prizonieri, au fost randuite cu grija in cele 5-6 carete, trase pe una din aleile gradinii. Apoi, unul cate unul, cei 12 Brancoveni isi ocupara locurile. Ultimul care parasi palatul, pe care nu avea sa-l mai vada vreodata, a fost Constantin Brancoveanu. Inainte de a urca in careta, ii spuse lui Stefan Cantacuzino, care-l insotea: „Finule Stefan, daca aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru pacatele mele, faca-se voia lui, insa daca sunt fructul rautatilor omenesti, Dumnezeu sa ierte pe dusmanii mei“.
In noapte, sub paza oamenilor lui Mustafa capugiul, Constantin Brancoveanu, doamna Maria, cei patru fii, patru gineri si una din nurori, Anita Bals, fata marelui vornic Ionita, sotia lui Constantin, cu micutul ei fiu, numai de 7 luni, au iesit pe Soseaua Giurgiului, pornind calea lunga, dar batatorita, a Istanbulului.
Peste trei saptamani a durat calatoria. La 17 aprilie, trasurile au intrat in orasul frumoaselor moschei, l-au taiat de-a curmezisul si s-au oprit la poarta vestitei inchisori Yediculé. Despuiat pana si de haina care-i acoperise trupul ostenit, fostul domn al Tarii Romanesti fu aruncat impreuna cu fiii si ginerii sai in cea mai intunecoasa celula a temnitei. Doamna Maria si jupaneasa Anita Bals cu copilul ei au fost inchise intr-o camera luminoasa a unuia din turnuri.
In aceeasi zi au inceput caznele pentru a-l face pe Brancoveanu sa marturiseasca unde-i sunt averile, la ce banci si in ce tari are bani depusi. Aproape doua luni au tinut torturile: fier rosu pe piept, cercuri de metal inrosite in jurul capului, si toate acestea in fata copiilor si sotiei.
Pe la sfarsitul lui iunie, a fost transferat intr-un palat, construit la Constantinopol, in Vlahserai. Increzator, Constantin Brancoveanu mai nadajduia ca va putea recapata domnia. Isi aminti chiar ca in anul 1703, refuzand sa dea 50 de pungi cu galbeni muftiului Fiez Effendi, care-si marita fata, mai fusese chemat la Constantinopol. In locul celor 50 de pungi daduse 250, insa, spre necazul dusmanilor sai, se intorsese la Bucuresti, cu domnia confirmata pe viata. Sperantele il facura sa creada ca acelasi lucru s-ar fi putut petrece si acum. De aceea cauta de indata sa reinoade firul legaturilor lui de afaceri cu Apostol Manu din Sibiu, in privinta unor sume de bani aflate la bancile din Viena si Amsterdam, precum si a averii pe care o mai detinea intr-o manastire stiuta numai de el.
Dar scrisorile au fost interceptate de turci si sperantele fostului domn se naruira in cateva zile. La 28 iunie, intreaga familie a fost din nou intemnitata la Yediculé si torturile au reinceput. Cu cazna, au fost marturisite din nou alte averi. Dar oricat de multe ar fi fost declarate, turcii nu mai dadeau crezare lui Constantin Brancoveanu.
La 14 august i se fagadui eliberarea imediata si poate si domnia, daca va arata unde sunt depuse cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care sultanul banuia ca le are. Cerandu-i-se imposibilul si satul de atatea chinuri, Constantin Brancoveanu avu un moment de revolta sufleteasca. Blestema cu voce tare atat pe marele vizir, cat si pe sultan, umbra lui Allah pe pamant. Acest lucru facu ca in aceeasi zi sa i se semneze sentinta condamnarii la moarte.
Executia
La orele 9, in dimineata de 15 august, piata de pe malul Cornului de Aur era plina de musulmani. De jur imprejurul pietei, siruri de ieniceri, cu iataganele lor stralucitoare, cautau sa mentina ordinea in multimea adunata sa ia parte la unul dintre cele mai barbare spectacole. Peste drum de Galata, intr-unul din chioscurile Seraiului, se aflau sultanul si sfetnicii lui apropiati. Privirile tuturor erau atintite catre miilocul pietei unde se gasea calaul, cu sabia in mana, gata a indeplini poruncile sultanului, ale muftiului sau ale marelui vizir, Ali Pasa. Langa ei, cei sase condamnati. Un semn din partea sultanului si sangeroasa tragedie incepu fara niciun alt ceremonial. In aceeasi clipa Brancoveanu isi imbarbata fiii, spunandu-le: „Fiti viteji, fetii mei. Am pierdut tot ce am avut, macar sufletele sa ni le mantuim.
Cazu mai intai capul lui Vacarescu, sfetnicul apropiat al voievodului, apoi urma al lui Constantin, al lui Stefanita si al lui Radu. Ingrozit, Mateias, fiul cel mai mic care abia implinise 14 ani, se arunca in genunchi rugand pe sultan sa fie iertat. „Da-mi voie sa-mi traiesc tineretea – spuse el – mai bine vreau sa fiu mahomedan, decat sa mor nevinovat”. Schitand un gest de generozitate, sultanul il intreba pe fostul domn daca ingaduie fiului sau sa-si schimbe religia, pentru a-si pastra viata. Impietrita de atata durere, inima batranului tata nu putu fi induplecata: „Nu – raspunse el raspicat – din sangele Brancovenilor nimeni nu si-a pierdut credinta. Sa plateasca nenorocitul acesta cu viata, cinstea pe care voia s-o piarda”. Ramas ultimul, Constantin Brancoveanu isi pleca singur gatul sub palosul calaului. Dupa prima lovitura, capul ramase pentru o clipa spanzurat de trupul care-l purtase timp de 60 de ani.
Tragedia Brancovenilor lua sfarsit printr-un ceremonial, destul de folosit in acea vreme la Istanbul. Dupa ce trupurile au fost aruncate in apele zbuciumate ale Bosforului, cele sase capete au fost asezate in varfuri de sulite si purtate pe strazile orasului pana seara tarziu.
sursa: C. Ucrain, N. Loghin, Tragicul sfarsit al Brancovenilor in Magazin istoric, anul II, nr.1(10), ianuarie, 1968/istoriiregasite
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

bucur voda constantin brancoveanu executia
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

valentin  | #571
comentarii, sunt de prisos la cate au indurat romani, in toate timpurile te face sa nu ai mila de urmasi acelor nenorociti.
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2016 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012983 (s)