News Flash:

Tristul episod din viata lui Mircea Eliade

27 Noiembrie 2013
2945 Vizualizari | 0 Comentarii
“In toamna aceea [1912], am intrat la gradinita de copii. Am fost mindru cind am imbracat sortul cenusiu si m-am dus singur la scoala. Invatasem deja alfabetul, dar inca nu-mi dadeam seama la ce ar putea folosi. Nu mi se parea atit de interesant cind am ajuns sa silabisesc o-u, ou, bo-u, bou — nici chiar cind am izbutit sa citesc fara sa mai silabisesc, Tara noastra se numeste Romania.
Dar o data am dat peste cartea de citire a fratelui meu, si, dupa prima pagina, n-am mai putut s-o las din mina. Eram fermecat, parca as fi descoperit un joc nou. Caci cu fiecare rind citit aflam lucruri necunoscute si nebanuite. Am invatat numele judetelor, ale riurilor si ale oraselor si am aflat despre Daniil Sihastrul si Manastirea Neamtului si cite alte lucruri care ma uluiau, ma copleseau prin vastitatea si misterele lor.
Dar dupa o saptamina, cind am terminat cartea lui Nicu, am descoperit deodata ca lucrurile nu erau atit de simple pe cit le banuisem eu. Caci nu mai aveam la indemina o a doua carte pe care s-o pot incepe imediat.
Tata avea vreo suta-doua de volume frumos legate in piele, dar erau incuiate intr-o biblioteca cu geamuri. Nu puteam citi decat titlurile, si nici pe ele nu le intelegeam intotdeauna. Erau volume care se intitulau „roman”, si a fost o lunga discutie intre parinti daca trebuie sau nu sa-mi explice ce inseamna acest cuvint. Pentru inca multi ani, tata mi-a interzis sa citesc „romane”. Pentru el, „romanul” era o carte oarecum imorala, caci implica fie adulter, fie aventuri intr-o lume despre care nu se vorbea decit in soapta. Nici macar nuvele nu-mi ingaduia sa citesc. Singurele carti admise de el erau cele care purtau titlul sau subtitlul de Povestiri. Mi se ingaduise sa citesc Basmele lui Ispirescu, amintirile si povestirile lui Creanga, cind a intervenit un episod care mi-a intristat toata copilaria.
Intrasem in clasa I primara, si tata il poftise o data pe invatator, ca sa se consulte asupra cartilor pe care le-as putea citi. Eram toti trei in fata bibliotecii, invatatorul parea entuziasmat de carti si, mai ales, de legaturile lor de piele. Rasfoind un volum de N. Iorga — il vad si acum, era Pe drumuri departate —, a spus, aratindu-ma: „Dar sa nu-l lasati sa citeasca prea mult, caci isi oboseste ochii. Si deja nu are ochi prea buni. L-am pus in banca intii, si totusi nu vede intotdeauna ce scriu pe tabla.” „Vad, daca fac ochii mai mici“, l-am intrerupt eu. „Asta inseamna ca ai ochi slabi, ca ai sa fii miop“, a adaugat invatatorul.
Descoperirea aceasta a insemnat o adevarata catastrofa. Tata a hotarit ca nu trebuie sa-mi mai obosesc ochii cu alte carti in afara de cele de scoala. Nu mai aveam voie deci sa citesc in timpul liber. De altfel, sursa lecturilor extrascolare imi fusese secata. Tata nu mai deschidea biblioteca cu geamuri si nu ma mai lasa sa rasfoiesc volumele legate. Mai tirziu, mi-am dat seama ca anii aceia au fost pierduti.”
sursa: Mircea Eliade, Memorii, Ed. Humanitas, 1997/istoriiregasite
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

daniil sihastrul manastirea neamtului mircea eliade
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1813 (s) | 34 queries | Mysql time :0.029742 (s)