News Flash:

Tulburatoarele marturii ale celor ce s-au intors “din moarte”

26 Noiembrie 2013
5201 Vizualizari | 0 Comentarii
Statistica militara internationala consemneaza ca, in Al Doilea Razboi Mondial, armata romana a pierdut 300.000 de ostasi, insa veteranii maramureseni, cei care au luptat atat pe frontal de est, cat si pe cel din vest, vorbesc de pierderi de aproape patru ori mai mari decat in Primul Razboi Mondial, adica aproape un milion de oameni. 
Sinteza unui raboi 
In iunie-septembrie 1940, in urma a trei tratate internationale semnate la Moscova, Viena si Craiova, Romania, condusa de regale Carol al II-lea, a pierdut fara lupta un sfert din teritoriul si populatia tarii (aproape 100.000 de kilometri patrati si peste 6,8 milioane de oameni). Bucovina de Nord, Basarabia si Tinutul Herta au intrat in componenta URSS, Transilvania de Nord a fost anexata Ungariei, iar partea sudica a Dobrogei, cunoscuta sub denumirea „Cadrilaterul”, a fost cedata Bulgariei. 
In urma pierderilor teritoriale impuse de Germania nazista si Rusia, Regele Carol al II-lea a abdicat, cedandu-i tronul fiului sau, Mihai, si acordandu-i puteri depline generalului Ion Antonescu. Acesta a negociat alianta militara cu Hitler in schimbul recuperarii teritoriilor pierdute, iar armata romana a intrat in “sfantul razboi pentru reintregirea teritoriala” de partea Axei. 
„Nu-i iubeam de pe nazisti, dar atunci tara noastra era in mare pericol de a disparea ca natiune! Trupele sovietice conduse de maresalul Jukov (n.r., Gheorghi Konstantinovici Jukov, comandantul Frontului I Belarus) erau la frontierele noastre pentru a ne ocupa definitiv. De aceea s-a luat hotararea de a elibera Basarabia. Sigur, nu ne-a reusit…”, a explicat col. (r) Harlambie Cacina, presedinte Asociatia Veteranilor de Razboi „Bogdan Voda” Maramures, pentru emaramures.ro.
La 22 iunie 1941 a inceput „Operatiunea Munchen”, campania din est impotriva URSS a durat trei ani si doua luni si a dus armata romana pana in stepa din nordul Caucazului. Insa, dupa ce au eliberat Bucovina si Basarabia, in iulie 1941, Hitler i-a cerut lui Antonescu sa ordone armatei romane sa treaca Nistru alaturi de nazisti, “pana la victoria finala”. 
Antonescu a indeplinit cererea, in speranta ca Hitler ii va sprijini si in recuperarea Ardealului de Nord. In iulie a inceput Operatiunea “Barbarossa”, de cucerire a Rusiei. „Nu trebuia sa trecem Nistru, dar am fost obligati de masina de razboi germana”, spune Haralambie Cacina, pe atunci transmisionist in Regimentul 4 Artilerie Grea, astazi colonel in rezerva. 
Intoarcerea armelor 
Pana in decembrie 1941, armatele Axei au ajuns la portile Moscovei. In septembrie 1942, incepand cu victoria de la Stalingrad, considerata cea mai sangeroasa din istoria militara (au murit 1,1 milioane de militari sovietici si 850.000 de militari ai Axei, 200.000 fiind romani) rusii pornesc o contraofensiva puternica si, pana in 1944, resping armatele Axei pana in nordul Moldovei. 
„Era imposibil sa rezistam. Frontul 2 si 3 rus aveau peste 1,2 milioane de soldati, bine inarmati (katiuse, tancuri T34), iar noi impreuna cu nemtii am mai ramas vreo 300.000. Nu am rezistat, ne-am retras pana la Podul Iloaiei, la Baile Baltatesti, la Saboani si pana intre Roman si Piatra Neamt, in comuna Frumoasa. Dormeam cu arma incarcata, prin curtile oamenilor”, a rememorat capitanul in rezerva Vasile Cuciulan. 
In 23 august 1944, in conditiile in care armata sovietica era de cinci luni in Moldova de nord, Regele Mihai ordona arestarea maresalului Antonescu si anunta semnarea armistitiului cu Natiunile Unite si intoarcerea armelor impotriva Axei. 
Veteranul Gavrila Grosan a aflat ca Antonescu pregatise un armistitiu mai avantajos pentru tara decat cel pus in practica de regele Mihai. „Ceea ce-a facut regele n-a fost armistitiu, ci capitulare neconditionata! Antonescu l-a pregatit pe generalul Aldea (n.r., Aurel Aldea, ministru de Interne in 1944), care a fost inchis cu fratele meu la Vacaresti si care i-a spus fratelui meu: Mai, Ioane, eu trebuia sa ma duc sa tratez cu rusii armistitiul, sa-l semnez”, spune col. (r) Gavrila Grosan. 
Mures, raul de sange 
Dupa ce au devenit aliatii rusilor, romani au inceput concomitent doua batalii: una pentru eliberarea Transilvaniei de Nord si cealalta pentru a-i insoti pe sovietici in principalul lor deziderat: cucerirea Berlinului si ingenunchierea Germaniei. Cei mai multi veterani maramureseni au luptat pe frontul din Transilvania de Nord. 
„Am avut parte de momentele cele mai fierbinti ale razboiului, incepand cu Sfantu Gheorghe, acolo era frontiera Ardealului de Nord si acolo s-au dat lupte grele. Au murit foarte multi, printre care si generalul Grigore Balan, comandantul diviziei noastre, a vanatorilor de munte, in timp ce se ridica drapelul romanesc pe Primaria din Sfantu Gheorghe. A fost primul general roman care a murit in al Doilea Razboi Mondial”, a povestit col. (r) Harlambie Cacina. 
Luptele cele mai grele s-au dat pe Valea Muresului. „Daca la Sfantu Gheorghe am avut in partea stanga Regimentul 87 Infanterie si Divizia „Tudor Vladimirescu”, formata din rusi si romani, la Oarba de Mures rusii nu s-au implicat! A fost capcana lor... Din 20 septembrie 1944, in zece zile ne-au murit 11.000 de oameni. Nemtii erau bine inarmati, aveau o pozitie avantajoasa, fortificata, pe Dealul Sangiorgiului, la cota 600. Am trecut de trei ori Muresul, inot, sau cu pontoane, dar ne respingeau. Muresul, nu exagerez, a fost rosu de sange”, spune col. (r) Harlambie Cacina. 
Romanii au cucerit Dealul Sangeorzului strapungand flancul drept, pe langa niste pereti de piatra. Colonelul Cacina dezvaluie astazi cele doua cauze care, la Oarba de Mures, au dus la pierderi enorme pentru armata romana. 
“Au murit atat de multi de-ai nostri pentru ca rusii au refuzat sa ne spriine si pentru ca nemtii nu au respectat regulile de razboi, ne lasau sa ne retragem ranitii, mortii... S-a tras incontinuu! Eram caporal, comandant de grupa, si din grupa mea a murit un consatean, Anton Profir. Desi ne obisnuisem cu moartea, nici nu ne mai era frica de ea, atunci cand mi-a murit acest prieten bun am simtit o durere enorma. Era grav ranit si ma striga sa-l salvez… Si n-am reusit sa-l salvez”, spune col. (r) Harlambie Cacina. 
“Rezistenta pana la sacrificiu!” 
Alta batalie importanta pentru recastigarea Ardealului de Nord a fost dusa de niste copii, elevii scolii militare din Paulis, unde erau mai multi dintre actualii veterani maramureseni. Colonelul in rezerva Gavrila Grosan a fost martor la primirea ordinului care i-a aruncat in lupta. 
„Eram planton la cabinetul colonelului Petrescu (n.r., Alexandru Petrescu, comandantul Scolii Militare din Paulis) cand a primit telefonul de la generalul Sanatescu (n.r., Constantin Sanatescu, fost sef al Casei Militare Regale, dupa arestarea maresalului Antonescu numit sef al guvernului), care i-a ordonat: “Domnule colonel, iei elevii Scolii Militare nr. 5 pe aliniamentul Gorog-Minis-Paulis-Cuvin, rezistenta pan' la sacrificiu! Daca trupele ungare trec peste Radna, pana la Brasov nu mai avem trupe si pierderile Romaniei vor fi imense”, a precizat col. (r) Gavrila Grosan.
Intrata intr-un razboi pentru recuperarea granitelor cedate initial fara lupta de Casa Regala si de Guvernul roman, aliata nefericit cu Germania nazista, tradata de puterile Aliate si apoi vanduta pe piata rosie de la Moscova care a tutelat-o mai bine de 44 de ani, Romania a incheiat cea mai cruda confruntare armata din istoria mondiala cu un bilant dezastruos. Oficial au murit 833.000 de persoane, adica la 4,22% din populatia tarii, si au fost sute de mii de raniti si disparuti. 
Prin Conventia de Armistitiu de la Moscova, din 12 septembrie 1944, Romania s-a angajat sa plateasca Rusiei, ca daune de razboi, in timp de sase ani, 267 de tone de aur (aproape cat tot aurul care se estimeaza astazi ca poate fi exploatat la Rosia Montana). 
Pe plan diplomatic, a fost luata in considerare doar participarea de partea Axei, iar Romania a semnat Tratatul de pace de la Paris din 1946 ca stat dusman invins. S-a considerat ca recastigarea Transilvaniei de Nord este o plata suficienta pentru sacrificiul ostasilor romani de pe frontal de vest. 
Astazi, putini dintre eroii de atunci mai sunt in viata. Acesti oameni, pe langa care trecem de multe ori ignorandu-i, primesc de la statul roman o indemnizatie cuprinsa intre 20 si 50 de euro, de aproape 100 de ori mai mica decat cea a similarilor din tarile castigatoare ale celui de-Al doilea Razboi Mondial. Eroi fara nume, intr-o tara care-si ingroapa valorile-n uitare.
Cea mai importanta misiune a tinerilor din Scoala de Infanterie Radna a fost lupta inegala pentru apararea defileului Muresului. “Multi ostasi maghiari au fost angrenati in acele lupte de pe Defileul Muresului, dar am reusit sa-i infrangem. Ne imbarbatam cu “Pe aici nu se trece!”, asta a fost lozinca noastra”, isi aminteste col. (r) Valeriu Achim, astazi vicepresedinte al Asociatiei Veteranilor de Razboi „Bogdan Voda” Maramures. 
„Raportul de forte era de 20.000 la 1.000 in favoarea maghiarilor, care aveau cu ei si Divizia 1 Blindata Budapesta. Noi eram 1.000, elevii scolii militare, niste trupe care s-au retras din Arad si o baterie de artilerie grea care trebuia sa fie la Turda, dar n-a putut ajunge acolo si a venit in sprijinul nostru. In fata liniei intai aveam un sant anticar, facut pentru linia de aparare Carol al II-lea, care impiedica tanchetele maghiare sa treaca. Asa am reusit sa le distrugem tanchetele”, a declarat col. (r) Gavrila Grosan, pe atunci elev sergent in cadrul Scolii Militare nr. 5 Radna. 
Ranit din cauza… soarelui 
Dupa multi ani de la terminarea razboiului, col. (r) Gavrila Grosan l-a cunoscut pe Valeriu Achim, pe atunci instructor al recrutilor de la Radna, care stie cauza pentru care avionul care l-a mitraliat pe Grosan n-a fost oprit de romani. 
„Eram cantonati in comuna Barasca si mergeam la masa. Erau multi pomi pe acolo si cand am iesit din zona pomilor a venit un avion german si ne-a mitraliat. Am fost ranit, m-au dus la Spitalul 260 ANS Deva”, si-a reamintit col. (r) Gavrila Grosan. 
Col. (r) Valeriu Achim era conducatorul grupei care era pe cazarma Scolii Militare. “Aveam misiunea de a apara unitatea de avioanele venite dinspre Brasov, dar dinspre Brasov si dinspre Bucuresti venea si soarele. Noi stateam cu arma in mana, avionul trecea prin fata noastra si nu stiam daca-i romanesc, sau daca-i unguresc. Asa ca niciunul de pe cazarma n-am tras in avionul care a tras in ei”, a spus col. (r) Achim. 
“N-aveai pe unde trece, treceai peste morti” 
Capitanul in rezerva Vasile Cuciulan a ajuns cu frontul pana in Austria, participand la batalii in Cehoslovacia si Austria. Regimentul 2 Care de Lupta, din care facea parte, a plecat la lupta cu 76 de tancuri si a ramas la sfarsitul razboiului cu doua. 
„La 25 martie, la ora 1 noaptea, am trecut raul Hron, in Cehoslovacia, si la ora 8.30 s-a dat primul atac extrem de puternic. Am avut foarte multi morti... Maresalul Malinovschi (n.r., Rodion Iakovlevici Malinovski, viitor ministru al Apararii URSS), comandantul Frontului 2 Ucrainean, a felicitat personal armata romana. In 5 aprilie, la ora 6 dimineata, am ocupat Bratislava, si in 9 aprilie am trecut in Austria peste raul Morava. Se dadeau lupte la fiecare casa, in fiecare comuna… In 11 aprilie am incercuit Viena. Nemtii au incercat sa iasa din incercuire, iar in 7 mai s-a dat o lupta foarte mare. Se descarcau proiectile de 105 si de 200 unul dupa altul. Era catastrofal, erau atatia morti incat n-aveai pe unde trece. Am vazut tun de 150 lovit chiar in varful tevii si toti cei sase servanti erau morti langa tun. Am inaintat trecand cu masinile peste morti”, rememoreaza capitanul in rezerva Cuciulan. 
Veteranul maramuresean spune ca a aflat de capitularea Germaniei de la doi dezertori nemti. 
“Pana in tara, 78 de zile am mers pe jos” 
Petru Coca era granicer si frontul l-a dus pana in Cehoslovacia de unde, la sfarsitul razboiului a venit acasa pe jos, marsaluind 30-35 de kilometric pe zi. 
“Zona noastra a fost nord-vest Brno, pe directia Slapanice-Pracze-Austerlitz. Eram la Pracze, cu Regimentul 9 Vanatori de Garda, sub comanda colonelului Stancov Dumitru. In 6 iunie 1945, comandantul a dat comanda: “Regiment drepti, Patria inainte mars!”. S-am calatorit pana la Simeria 78 de zile pe jos. Mergeam dormind. Trupa nu prea a stiut de castig sau pierdere, castigul a fost ca am ramas in viata sin e intoarcem acasa. Asta a fost un mare castig. Ne-am nascut a doua oara”, spune col. (r) Petru Coca. 
Ca un veritabil globetroter, dupa ce a venit pe jos din Cehoslovacia in Romania, Petru Coca a calatorit spre casa pe tampoanele vagoanelor-cisterna care duceau petrol in Rusia, iar ultima parte a facut-o tot pe jos. 
„Ultimii 9 kilometri i-am facut tot pe jos, pentru ca podul de cale ferata dintre Radauti si Dornesti a fost distrus. Asa am ajuns acasa intr-o noapte. Cand am batut la geam, mama si-a dat seama: “Asta este Petre al nost'!”. S-asa am venit militar acasa”, spune col. (r) Petru Coca. 
Ce scump am platit Ardealul! 
La fel ca si camarazii lor, si ceilalti veterani maramureseni, Petru Curtuzan, fugit din Ardealul de Nord ocupat de maghiari si ajuns copil de trupa in Timisoara, ranit de o bomba, sau actualul secretar al Asociatiei Veteranilor de Razboi din Maramures, Felicean Leucean, spun ca razboiul a fost un pret urias platit de Romania. 
I-am intrebat de veteranii maramureseni cum a perceput armata romana deznodamantul razboiului: am castigat sau am pierdut? „Am castigat Ardealul de Nord. De Basarabia nu putea fi vorba fiindca la americani si la englezi le-a fost frica de rusi”, spune col. (r) Gavrila Grosan. 
„In razboi nu poti sa castigi totdeauna, insa nu vom uita atitudinea aliatilor traditionali, in special a englezilor. Totdeauna o sa-i condamnam, fiindca apreciem ca armistitiul a fost o tradare. Nu ne-au mai considerat beligeranti, invingatori, desi am luptat si am avut cele mai mari pierderi, de peste un milion de oameni (700.000 in est, 159.000 in vest...). Rasplata a fost tradarea... am fost lasati sub influenta rusilor. Noi, cei care am trait acele momente, avem o durere in suflet pentru ca nu ni s-au recunoscut meritele in dezonodamantul razboiului”, a mentionat col. (r) Harlambie Cacina. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

statistica militara armata romana intoarcerea armelor
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1550 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013889 (s)