News Flash:

Uimitoarea poveste a lui Eduard al VIII-lea al Regatului Unit

22 Ianuarie 2014
11179 Vizualizari | 0 Comentarii

Eduard al VIII-lea (engleza Edward VIII) (Edward Albert Christian George Andrew Patrick David, mai tarziu Duce de Windsor; n. 23 iunie 1894 – d. 28 mai 1972) a fost rege al Marii Britanii, Irlandei si imparat al Indiei de la moartea tatalui sau, George al V-lea, din 20 ianuarie 1936 pana la abdicarea sa din 11 decembrie 1936. A fost al doilea monarh al Casei de Windsor, dupa ce tatal sau a schimbat numele casei regale din Saxa-Coburg-Gotha in 1917.

Eduard al VIII-lea s-a nascut la 23 iunie 1894, la White Lodge in Richmond, Anglia. A fost fiul cel mare al Ducelui de York (mai tarziu regele George al V-lea) si al Ducesei de York (mai tarziu regina Mary). Tatal sau era al doilea fiu al Printului de Wales (mai tarziu regele Eduard al VII-lea) si al Printesei de Wales (mai tarziu regina Alexandra). Mama sa era fiica cea mare a Ducelui de Teck si a Ducesei de Teck. ca stranepot al reginei Victoria pe linie masculina, la nastere, Eduard a primit titlul de Alteta Sa Regala Printul Eduard.

A fost botezat Edward Albert Christian George Andrew Patrick David la White Lodge la 16 iulie 1894, de Edward White Benson, arhiepiscop de Canterbury. Numele au fost alese in onoarea Printului Albert Victor, Duce de Clarence si Avondale, care era numit in familie "Eddy" sau Edward, si a strabunicului sau regele Christian al IX-lea al Danemarcei. Numele Albert a fost inclus la initiativa reginei Victoria iar ultimele lui patru nume - George, Andrew, Patrick si David - vin de la sfintii care patroneaza Anglia, Scotia, Irlanda si Wales. Familia si prietenii apropiati ii spuneau pe ultimul nume, David.

Dupa decesul reginei Victoria in 1901, cand parintii lui au facut turul imperiului britanic pentru aproape noua luni de zile, tanarul Eduard si fratii lui au ramas in Marea Britanie cu bunicii regina Alexandra si regele Eduard al VII-lea, care si-au inconjurat nepotii cu dragoste. La intoarcerea parintilor sai, Eduard a fost plasat in grija a doi oameni, Frederick Finch si Henry Hansell.

Eduard a ramas sub tutela stricta a lui Hansell pana la varsta de 13 ani; In 1907, Eduard a trecut examenul si a intra la Osborne Naval College. A urmat cursurile timp de doi ani si apoi a fost mutat la Royal Naval College din Dartmouth. Cand tatal sau, George al V-lea, a devenit rege la 6 mai 1910 automat Eduard a devenit Duce de Cornwall si Duce de Rothesay. O luna mai tarziu, la aniversarea a 16 ani, a fost numit Print de Wales si a inceput pregatirea pentru a deveni rege.

Vezi si ACTUL DE ABDICARE a Regelui Mihai 
Eduard a fost investit oficial Print de Wales printr-o ceremonie speciala la Castelul Caernarfon la 13 iulie 1911.

Cand a izbucnit Primul Razboi Mondial (1914–18), Eduard atinsese varsta minima pentru serviciul militar si a fost dornic sa participe.

S-a alaturat regimentului Grenadier Guards, in iunie 1914, si desi Eduard a fost dispus sa serveasca pe front, secretar de stat pentru razboi, Lordul Kitchener, a refuzat sa-i permita, invocand raul imens care ar aparea daca mostenitorul tronului ar fi fost capturat de catre inamic.

In ciuda acestui fapt, Eduard a vizitat linia frontului cat de des a putut, lucru pentru care a primit Crucea Militara in 1916. Rolul sau in razboi, desi limitat, l-a facut popular printre veterani. Eduard a participat la primul sau zbor militar in 1918 iar mai tarziu si-a luat diploma de pilot.

De-a lungul anilor 1920 Eduard, ca Print de Wales, l-a reprezentat pe tatal sau, regele George al V-lea, acasa si in strainatate in multe ocazii. Avea un interes deosebit de a vizita zonele afectate de sararcie din tara, si a facut 16 turnee in diferite parti ale imperiului intre 1919 si 1935.

Rangul sau, calatoriile, faptul ca arata bine si statutul de celibatar l-au adus in atentie; curand el a devenit versiunea din anii 1920 a unui star de cinema. La apogeul popularitatii sale, a devenit celebritatea cea mai forografiata a timpului sau si dadea tonul in moda.


Vezi si Cine a fost primul prim - ministru 
Comportamentul afemeiat si compulsiv a lui Eduard de-a lungul anilor 1920 si 1930 i-a ingrijorat pe primul ministru Baldwin, regele George al V-lea si pe cei apropiati printului. George al V-lea a fost dezamagit de esecul lui Eduard de a fi stabil in viata si dezgustat de aventurile lui cu multe femei casatorite. Regele a fost reticent in a-l vedea pe Eduard sa mosteneasca coroana si spunea despre Eduard: "Dupa ce am sa mor, baiatul se va ruina in 12 luni".

Eduard s-a maturizat si a ramas necasatorit in timp ce fratele lui mai mic, Albert ("Bertie"), era deja casatorit cu Elizabeth si avea doua fete: Elisabeta ("Lilibet") si Margaret. Regele spunea: "Ma rog ca fiul meu cel mare Eduard sa nu se casatoreasca niciodata si sa nu aiba copii si astfel Bertie si Lilibet sa poata sa urce pe tron."

In 1930, regele i-a dat lui Eduard o casa, Fort Belvedere, in apropiere de Sunningdale, Anglia. Acolo, Eduard a avut relatii cu o serie de femei casatorite inclusiv cu Freda Dudley Ward, Lady Furness si Wallis Simpson. Doamna Simpson divortase de primul ei sot in 1927 si era casatorita cu Ernest Simpson, un om de afaceri jumatate englez, jumatate american. Doamna Simpson si Printul de Wales au devenit iubiti in timp ce Lady Furness era in calatorie in strainatate. Relatia lui Eduard cu doamna Simpson a lovit puternic relatia si asa slaba cu tatal sau. Desi regele si regina au intalnit-o pe doamna Simpson la Palatul Buckingham in 1935, mai tarziu ei au refuzat s-o mai primeasca.Insa Eduard era indragostit de Wallis iar cuplul devenea din ce in ce mai apropiat.

Regele George al V-lea a murit la 20 ianuarie 1936 iar Eduard i-a succedat la tron ca regele Eduard al VIII-lea. A doua zi a rupt protocolul regal privind proclamarea propriei ascensiuni la tron de la fereastra in compania doamnei Simpson care era inca o femeie casatorita.Eduard al VIII-lea a devenit primul monarh al Commonwealth-ului care a zburat cu o aeronava atunci cand a zburat de la Sandringham la Londra pentru "Accession Council".

Vezi si Tumultoasa viata a „boierilor-playboy” din vechiul Bucuresti 
Eduard a provocat neliniste in cercurile guvernamentale, actiuni care au fost interpretate ca un amestec in chestiuni politice. Atunci cand a vizitat satele miniere din South Wales, observatia regelui ca "trebuie facut ceva"pentru minerii someri a fost vazuta ca o critica directa a guvernului. Ministrii erau reticenti in a trimite documente confidentiale si documente de stat la Fort Belvedere, deoarece era clar ca Eduard le acorda putina atentie si din cauza riscului crescut ca doamna Simpson sau alti oaspeti sa le vada.

In august si septembrie, Eduard si doamna Simpson au navigat la bordul iahtului Nahlin pe Mediterana de est. In octombrie a devenit clar ca noul rege intentiona sa se casatoreasca cu Simpson, mai ales cand actiunea de divort dintre doamna si domnul Simpson a fost adusa la curtea de la Ipswich.

Au fost facute pregatirile necesare pentru toate situatiile neprevazute inclusiv pentru incoronarea regelui Eduard si a reginei Wallis. Din cauza implicatiilor religioase ale casatoriei, planul de ceremonie nu includea locul traditional de incoronare Westminster Abbey ci Casa Banqueting din Whitehall.

La 16 noiembrie 1936, Eduard l-a invitat pe primul ministru Stanley Baldwin la Palatul Buckingham si si-a exprimat dorinta de a se casatori cu Wallis Simpson cand ea va deveni libera pentru a se recasatori. Baldwin l-a informat pe rege ca supusii sai ar considera casatoria moral inacceptabil deoarece recasatoria atat timp cat fostul sot este in viata este in opozitie cu Biserica Anglicana iar oamenii n-o vor tolera pe Wallis ca regina. Ca rege, Eduard detinea si rolul de guvernator suprem al Bisericii Anglicane iar clerul astepta de la el sa sprijine invataturile bisericii.

Eduard a propus o solutie alternativa a unei casatorii morganatice in care el sa ramana rege dar Wallis sa nu devina regina. In schimb ea va detine un titlu mai mic iar copiii nu vor avea drept de mostenire asupra tronului. Propunerea a fost respinsa de cabinetul britanic ca si de alte guverne ale dominioanelor britanice.Pozitia primilor ministri ai Australiei, Canadei si Africii de Sus a fost clar de opozitie la casatoria regelui cu o femeie divortata; premierul irlandez si-a exprimat indiferenta si etasarea in timp ce premierul Noii Zeelande care nici nu auzise de doamna Simpson inainte sovaia in neincredere.In fata acestor opozitii, primul raspuns a lui Eduard a fost: "nu sunt multi oameni in Australia" si opinia lor nu conteaza.

Regele l-a informat pe Baldwin ca va abdica daca nu va putea sa se casatoreasca cu Mrs. Simpson. Atunci Baldwin i-a prezentat regelui trei variante: sa renunte la ideea casatoriei, sa se casatoreasca impotriva dorintei ministrilor sau sa abdice.

Era clar ca Eduard nu era pregatit sa renunte la doamna Simpson si in acelasi timp stia ca daca se va casatori impotiva sfaturilor ministilor, va provoca demisia guverului, ceea ce va duce la o criza constitutionala. A ales sa abdice.

Eduard a semnat actul de abdicare la Fort Belvedere la 10 decembrie 1936 in prezenta fratilor sai mai mici Ducele de York, Ducele de Gloucester si Ducele de Kent (fratele cel mai mic, Printul John, a murit in 1919). A doua zi a avut loc declaratia Majestatii Sale la Actul de abdicare.

In noaptea de 11 decembrie 1936, Eduard, acum cu titlul de print, a transmis natiunii si imperiului prin intermediul unei transmisii radio decizia sa de abdicare si explicatiile sale: Mi s-a parut imposibil sa accept aceasta imensa responsabilitate si sa accept indatoririle mele de rege fara ajutorul femeii pe care o iubesc.

Dupa transmisia radio, Eduard a parasit Regatul Unit pentru Austria. Fratele sau, Printul Albert, Duce de York, i-a succedat la tron ca George al VI-lea. Fiica cea mare a lui George, Printesa Elisabeta, a devenit prima in linia de succesiune ca mostenitoare prezumptiva.

La 12 decembrie 1936, George al VI-lea a anuntat ca-l numeste pe fratele sau "Duce de Windsor".Voia ca acesta sa fie primul act al domniei sale desi formal documentul nu a fost semnat pana la 8 martie al anului urmator.

Ducele de Windsor s-a casatorit cu Mrs. Simpson, care si-a schimbat numele in Wallis Warfield, in cadrul unei ceremonii private la 3 iunie 1937, la Castelul de Candé, in apropiere de Tours, Franta. Noul rege a interzis membrilor familiei regale sa participe la nunta.

Regele si regina au cumparat de la Eduard Casa Sandringham si Castelul Balmoral. Acestea erau proprietatile personale ale lui Eduard mostenite de la tatal sau regele George al V-lea si deci nu au trecut automat in proprietatea lui George al VI-lea. Relatiile dintre Ducele de Windsor si restul familiei regale au fost incordate ani de zile. In primele zile ale domniei lui George al VI-lea, Ducele telefona zilnic intreband de bani si daca Ducesei i se va garanta titlul de "Alteta Regala", pana cand regele hartuit a cerut sa nu i se mai primeasca apelul.

Ducele a presupus ca se va stabili in Marea Britanie, dupa un an sau doi de exil in Franta. Cu toate acestea, regele (cu sprijinul mamei lor, regina Mary si a sotiei sale regina Elizabeth) a amenintat sa intrerupa venitul lui Eduard, in cazul in care se intoarce in Marea Britanie fara invitatie.

In octombrie 1937, Ducele si Ducesa au vizitat Germania nazista, impotriva sfatului guvernului britanic si s-au intalnit cu Adolf Hitler la Obersalzberg. Vizita a fost mult mediatizata de media germana. In timpul vizitei Ducele a facut salutul nazist. 

Fostul ambasador austriac, contele Albert von Mensdorff-Pouilly-Dietrichstein, care era si verisor de gradul doi si prieten cu George al V-lea, a crezut ca Eduard a favorizat fascismul german ca un bastion impotriva comunismului, si chiar ca initial a favorizat o alianta cu Germania. Hitler l-a considerat pe Eduard prietenos fata de Germania nazista si s-a gandit ca relatiile anglo-germane ar fi putut fi imbunatatite prin Eduard daca acesta nu ar fi abdicat.

Ducele si Ducesa s-au stabilit in Franta. La izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial in septembrie 1939, ei au fost adusi inapoi in Marea Britanie de catre Lordul Mountbatten la bordul navei Kelly iar Ducele a fost numit general-maior atasat misiunii militare britanice in Franta. In februarie 1940, ministrul german la Haga, contele Julius von Zech-Burkersroda a sustinut ca Ducele a dezvaluit planurile Aliatilor pentru apararea Belgiei. Cand Germania a invadat nordul Frantei in mai 1940, Ducele si Ducesa au plecat in sud, pentru inceput la Biarritz, apoi in iunie in Spania; in iulie cuplul s-a mutat la Lisabona.

In timpul ocupatiei Frantei, Ducele a cerut fortelor germane sa plaseze garzi la casele lui din Paris si de pe Riviera, lucru care s-a intamplat.

Un interviu defetist al Ducelui a fost picatura care a umplut paharul guvernului britanic. Primul ministru Winston Churchill l-a amenintat pe Duce cu curtea martiala daca nu se intoarce pe pamant britanic.In august, o nava britanica a debarcat perechea la Bahamas unde ducele a fost numit guvernator. Nu i-a placut pozitia si s-a referit la insule ca "o colonie britanica din clasa a treia". 

Ministerul de Externe britanic a obiectat energic atunci cand perechea a planificat sa faca un tur la bordul unui iaht apartinand unui magnat suedez, Axel Wenner-Gren, pe care serviciul secret american l-a considerat in mod eronat a fi un prieten apropiat al comandantului Hermann Göring. Cu toate acestea, Ducele a fost apreciat pentru eforturile sale de combatere a saraciei pe insule. A demisionat la 16 martie 1945.

Multi istorici au sugerat ca Hitler era pregatit sa-l restabileasca pe Eduard ca rege, in speranta de a stabili un fascist in Marea Britanie. Este admis pe scara larga ca Ducele si Ducesa au simpatizat cu fascismul inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si au fost mutati in Bahamas pentru a minimiza posibilitatile lor de a actiona. Presedintele american Franklin D. Roosevelt a ordonat supravegherea Ducelui si a Ducesei atunci cand ei au vizitat Palm Beach, Florida in aprilie 1941. Ducele Carl Alexander de Württemberg (atunci calugar intr-o manastire americana) a convins FBI ca Ducesa avusese o relatie cu ambasadorul german la Londra, Joachim von Ribbentrop, si a ramas in relatie cu el continuand scurgerea de secrete.

Este sigur faptul ca George al VI-a a trimis bibliotecarul regal Owen Morshead insotit de Blunt (care atunci lucra atat pentru biblioteca regala cat si pentru serviciile secrete britanice) la Friedrichshof in martie 1945 pentru a asigura documentele referitoare la imparateasa germana Victoria, fiica cea mare a reginei Victoria. Parte din arhiva castelului, inclusiv scrisorile dintre fiica si mama, precum si alte obiecte de valoare au fost furate de jefuitori, dintre care unele au fost recuperate mai tarziu la Chicago, dupa razboi. Lucrarile salvate de Morshead si Blunt si cele returnate de catre autoritatile americane din Chicago, au fost depuse in arhiva regala.

Dupa razboi, Ducele a admis in memoriile sale ca a admirat gemanii dar a negat ca a fost pro-nazist.

Cuplul s-a intors in Franta iar Ducele n-a mai ocupat niciodata un rol oficial. In 1951 Ducele si-a publicat memoriile, A King's Story, in care isi exprima dezacordul cu politicile liberale. Noua ani mai tarziu a scris o carte relativ necunoscuta, A Family Album, despre moda si obiceiurile familiei regale de la regina Victoria pana la tatal sau.

In iunie 1953, in loc sa participe la ceremonia de incoronare a reginei Elisabeta a II-a de la Londra, Ducele si Ducesa au privit ceremonia la televiziunea din Paris. Ducele a spus ca era neobisnuit ca un fost suveran sa participe la incoronarea altuia. Ducele a fost platit pentru a scrie articole despre ceremonie pentru Sunday Express si Women's Home Companion si cartea The Crown and the People, 1902–1953. In 1955, ei l-au vizitat pe presedintele Dwight D. Eisenhower la Casa Alba.

Familia regala n-a acceptat-o niciodata pe Ducesa. Uneori Ducele s-a intalnit cu mama si fratele sau regele George al VI-lea si a participat la funerariile lui George. In 1965, Ducele si Ducesa s-au intors la Londra. Au fost vizitati de regina, Printesa Marina, Ducesa de Kent si Mary, Printesa Regala si Contesa de Harewood. O saptamana mai tarziu, Printesa Regala a murit iar ei au participat la funeralii. In 1967 s-au alaturat familiei regale pentru centenarul nasterii reginei Mary. Ultima ceremonie la care a participat Ducele a fost inmormantarea Printesei Marina in 1968. A refuzat invitatia reginei de a participa la investitura Printului de Wales in 1969.

In anii 1960, sanatatea Ducelui s-a deteriorat. In decembrie 1964, a fost operat de Michael DeBakey la Houston de anevrism al aortei abdominale iar in februarie 1965 o detasare a retinei ochiului stang a fost tratata de Sir Stewart Duke-Elder. La sfarsitul anului 1971, Ducele care era fumator de la o varsta mica a fost diagnosticat de cancer la gat si a fost supus terapiei cu cobalt. Regina Elisabeta a II-a i-a vizitat in 1972 in timpul unei vizite de stat in Franta.

La 28 mai 1972, Ducele a murit la casa sa din Paris, la varsta de 77 de ani. Corpul sau a fost dus in Marea Britanie la Castelul Windsor. Un serviciu funerar a avut loc la 5 iunie in prezenta reginei, a familiei regale si a Ducesei. In timpul vizitei, Ducesa a locuit la Palatul Buckingham.

Fragila si suferind de o dementa senila Ducesa a murit 14 ani mai tarziu; a fost inmormantata langa sotul ei, simplu ca "Wallis, Ducesa de Windsor".

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

rege marii britanii irlandei abdicarea monarh saxa-coburg-gotha
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1393 (s) | 34 queries | Mysql time :0.017947 (s)