News Flash:

Ultimele clipe ale lui Ion Antonescu - "Domnule, nu m-ati omorat".

23 Aprilie 2017
1218 Vizualizari | 0 Comentarii
Ion Antonescu
La 1 iunie 1946, dupa respingerea cererilor de gratiere, procurorii Alfred Petrescu si G. Sandulescu au fost desemnati cu “aducerea la indeplinire a sentintei no. 17/1946 a Tribunalului Poporului”. La scurt timp, grupul de detasamente de gardieni publici a constituit un pluton format din 30 de gardieni, comandat de Vasile Frugina, care, in dupa-amiaza zilei, s-a deplasat la inchisoarea Jilava. La orele 16.45, procurorii Alfred V. Petrescu si Gheorghe Sandulescu, insotiti de Gheorghe Colac, grefier la Tribunalul Poporului, colonelul Dumitru Pristavu, comandantul inchisorii militare Jilava, si avocatii Constantin Paraschivescu-Balaceanu si Constantin Stroe, au vizitat, in celulele lor, pe fiecare condamnat in parte. Intrebat care ii este ultima dorinta, Ion Antonescu a declarat: “Cer sa nu fiu legat la maini si nici la ochi cand se va trage in mine”.

Intre timp, la inchisoarea Jilava a sosit si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici de la Directia Generala a Politiei, delegat de Ministerul de Interne, care a asistat la “convorbirile ce trebuiau sa aiba loc intre marii criminali de razboi si rudele lor”. Din raportul intocmit de acesta la 3 iunie, aflam ca discutia dintre Ion Antonescu si sotia sa, Maria, a durat 30 de minute si s-a desfasurat in limba franceza, fiind sintetizata astfel de Mihail Gavrilovici: “Ion Antonescu recomanda sotiei sale sa fie tare si sa suporte cu seninatate vitregia soartei. Maria Antonescu s-a plans ca nu mai poate indura torturele interogatoriului si situatia in care se gaseste… La despartire au plans amandoi”. In timpul intalnirii cu mama sa, maresalul i-a declarat: “Fiecare roman trebuie sa moara pentru patrie si eu ma consider ca mor pentru fericirea si idealul Tarii Romanesti”. Dupa orele 17.30, preotul Teodor Totolici, confesorul inchisorii, a impartasit condamnatii, insotindu-i pana la stalpul de executie (informatie infirmata de fiul parintelui).

Vezi si Maresalul Ion Antonescu – un erou-martir

La orele 17.45, condamnatii la moarte au fost escortati de patru gardieni ai inchisorii spre locul de executie. In primul rand au mers Ion Antonescu si Constantin Vasiliu, in al doilea rand Gheorghe Alexianu si Mihai Antonescu. La iesirea pe poarta principala, vazand gardienii din plutonul de executie, Constantin Vasiliu a exclamat: “astia nu stiu sa traga, o sa ne ciuruiasca”. In dreptul Pavilionului administrativ, convoiul a fost intampinat de reporteri de la ziare straine si romane, facandu-se mai multe fotografii. Conform dispozitiilor Presedintiei Consiliului de Ministri, primul-procuror a primit ordin sa ridice dupa executie aparatele de fotografiat si filmat, sa developeze cliseele si filmele, sa le trimita, sigilate, la Ministerul de Justitie si numai dupa aceea sa restituie aparatele “celor in drept”. La scurt timp dupa executie, procurorul Gheorghe Sandulescu, in urma ordinului telefonic primit de la Lucretiu Patrascanu, a predat lui Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, trei casete de film si patru role de film.

La orele 18.00, dupa ce comandantul grupei de executie a dat raportul procurorului Alfred V. Petrescu, acesta a cerut grefierului Gheorghe Colac sa citeasca continutul Hotararii nr. 17/1946 a Tribunalului Poporului si sa prezinte o scurta expunere a faptelor savarsite de condamnati.In momentul in care s-a incercat sa se procedeze la aplicarea art. 18 din Regulamentul nr. 12/1942 si sa se lege condamnatii la ochi si de stalpul de executie, toti au declarat ca “vor sa stea cu fata catre grupa de executie si nelegati, cu exceptia condamnatului Constantin Z. Vasiliu, care a cerut sa fie legat la ochi, cu propriul sau fular”.

Vezi si Arestarea lui Antonescu

“Dupa indeplinirea tuturor formalitatilor de mai sus – raporta ceva mai tarziu procurorul Petrescu – la orele 18.03, am ordonat comandantului grupei de executie executarea. Conformandu-se dispozitiunilor art. 19 din Regulamentul nr. 12/1942, comandantul grupei a comandat pregatirea armelor, ochirea si focul , care s-a executat cu arme de tip militar”. “In urma salvei – avea sa raporteze si inspectorul de politie Mihail Gavrilovici – au cazut toti la pamant. in clipa urmatoare, Ion Antonescu s-a ridicat, sprijinindu-se pe o mana si a strigat: “Domnule, nu m-ati omorat”, dupa care efort a cazut jos. Alexianu si Mihai Antonescu au ramas nemiscati, iar Constantin Vasiliu se zbatea gemand”. Dupa incetarea focului, continua procurorul Petrescu, medicul legist, Alexandru Gr. Ionescu, a constatat ca “cei executati dadeau inca semne de viata”. In acest context, comandantul grupei de executie “a executat loviturile de gratie, tragand cu revolverul in capul fiecarui condamnat”. Din raportul lui Mihail Gavrilovici mai rezulta ca “in Constantin Vasiliu s-a tras si cu arma fiindca tot se mai zbatea”. La ora 18.15, medicul legist a constatat moartea tuturor celor ce fusesera impuscati, cadavrele ramanand pe loc, sub paza unei garzi formate din gardieni publici.

Vezi si Un mare adevar rostit de Maresalul Antonescu

Dupa circa o ora, sub supravegherea procurorului Gheorghe Sandulescu, cadavrele au fost perchezitionate de un gardian public din grupa de executie si de grefierul inchisorii Jilava, Stefan Craioveanu. Asupra lui Ion Antonescu s-au gasit doua batiste, o icoana si o palarie de culoare maro. Incarcate in doua ambulante ale Salvarii, cadavrele au fost duse la crematoriul Cenusa, insotite de bricul Prefecturii. “Aici a fost totul pregatit, insa medicul legist a declarat ca lipsesc certificatele de verificare a mortii”, relateaza Mihail Gavrilovici. Prim-procuror Sandulescu s-a opus la incinerare si a trebuit sa se piarda timp pana la ora 21.15 minute, cand a inceput incinerarea. Incinerarea fiecarui cadavru a durat o ora si jumatate. Dupa fiecare incinerare, cenusa a fost pusa intr-o urna introducandu-se un bilet cu numele executatului; de asemenea, s-a scris si pe capacul urnei numele fiecaruia. Incinerarea au luat sfarsit la ora 2.00, la ziua de 2 iunie 1946. Urnele au fost transportate de prim-procuror Sandulescu si subsemnatul la Prefectura, luandu-se semnatura comisarului Simion pentru primirea lor”. Cu putin timp inainte de executie, mama Maresalului solicitase primului-procuror sa-i fie predat corpul fiului “spre a-l ingropa in cavoul familiei, la cimitirul Iancu Nou”. In caz de incinerare, rugase sa i se predea cenusa. Acelasi lucru il solicitase si sotia generalului Constantin Vasiliu, dr. Gabriela Paraschivescu-Vasiliu.

Ultima dorinta a batranei doamne, Lita Baranga, mama Maresalului nu a fost insa indeplinita. Si nici cea a lui Ion Antonescu, care, la 17 mai 1946, in ultima scrisoare adresata sotiei, consemnase: “Am sa ma rog sa fiu ingropat langa cei care mi-au fost strabuni si calauzitori, la “Iancu Nou”. Acolo voi fi printre acei cu care in copilarie am cunoscut si bucuriile si lipsurile”.

Ucis cu o zi inainte de a implini varsta de 64 de ani, maresalul Ion Antonescu a cazut sub gloantele plutonului de executie, convins ca isi facuse datoria fata de tara si fata de poporul roman, asa cum rezulta dintr-o scrisoare adresata sotiei la 17 mai 1946 : “Nimeni din aceasta tara n-a servit poporul de jos cu atata dragoste, pasiune si dezinteresare cum am facut eu. Am dat de la munca pana la banul nostru, de la suflet pana la viata noastra, fara a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lor patimase de azi nu ne injoseste si nici nu ne atinge. Judecata lui de maine va fi sigura si dreapta si ne va inalta; sunt pregatit sa mor, dupa cum am fost pregatit sa sufar. Tu stii ca toata viata mea, mai ales in cei patru ani de guvernare, a fost un calvar, dar a fost inaltator si va fi nepieritoare. Imprejurarile si oamenii nu au ingaduit sa facem binele pe care l-am dorit cu atata pasiune tarii noastre. Suprema vointa a decis altfel, am fost un invins, au fost si altii …multi altii! Numai dreapta judecata – Istoria – i-a pus la locul lor, ne va pune si pe noi. Popoarele, in toate timpurile si peste tot, au fost ingrate; nu regret nimic si nu regreta nimic. Sa raspundem la ura cu iubire, la lovituri, cu mangaiere, la nedreptate, cu iertare”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cererilor gratiere alfred petrescu tribunalului poporului gardieni
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2041 (s) | 34 queries | Mysql time :0.035254 (s)