News Flash:

Ultimul sfant al romanilor - Arsenie Boca - VIDEO

5 Mai 2013
6313 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6586 RON (-0.0004)
USD: 4.0976 RON (+0.0122)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Considerat de catre cei mai multi dintre credinciosi drept ultimul sfant al romanilor, Arsenie Boca s-a nascut pe 29 septembrie 1910 si s-a stins din viata pe 28 noiembrie 1989.
Parinte ieromonah, teolog si artist plastic (muralist) roman, a fost staret la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus si apoi la Manastirea Prislop, unde datorita personalitatii sale veneau mii si mii de credinciosi, fapt pentru care a fost hartuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, inchis la Securitatea din Brasov, dus la Canal, inchis la Jilava, Bucuresti, Timisoara si la Oradea. A pictat biserica din Draganescu (la 25 Km de Bucuresti), supranumita Capela Sixtina a Orientului.
„Intr-o zi, oamenii i s-au plans:
«Parinte, nu mai avem nisip de constructie, ce ne facem? Numa daca s-ar abate raul asta din loc, am mai putea gasi ceva nisip...». Parintele s-a dus in deal, pe apa, la vreo douazeci de metri, si s-a lasat in genunchi. A facut rugaciunea cateva ore. Si, va jur!, asta am vazut-o cu ochii mei, spre seara, apa a intrat in pamant si a iesit putin mai incolo, lasand la suprafata un nisip fin, stralucitor ca argintul. Muncitorii s-au inchinat cu totii, speriati, nevenindu-le sa-si creada ochilor. «Rugati-va, postiti si veti putea si voi!», le-a spus tuturor.“
Astfel de istorii, precum cea spusa de muncitorii care lucrasera la refacerea manastirii din localitate, puteau fi auzite, la Prislop, pe 28 noiembrie 1989. Atunci, toti cei prezenti acolo, proveniti din toate zonele tarii, infrigurati de la vremea de afara si extenuati de lipsurile unui regim politic ce mai avea de supravietuit mai putin de o luna, participau la ceva mai mult decat o inmormantare. Senzatia era ca Romania a pierdut un sfant, o persoana in relatie directa cu divinul, un facator de minuni. Din sicriu, trupul lui Arsenie Boca trada perioadele lungi de interogatorii, anchete si intemnitari, al caror subiect fusese inca din anii 1950. Despre miracole Cum si-a castigat insa renumele acest duhovnic care, pentru o uriasa parte a credinciosilor din Romania, reprezentase, vreme de decenii, speranta ca religia si credinta vor intra din nou in legalitate si firesc? O parte dintre raspunsurile la aceasta intrebare pot fi exemplificate prin doua momente ale vietii sale. Mai intai, printr-o intalnire, din decembrie 1988, dintre Boca si ucenicul sau, Preasfintitul Daniil Stoenescu. Parintele ar fi plans si ar fi spus, profetic: „Imi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Imi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum incepe timpul mucenicilor“. Un al doilea exemplu se gaseste pe peretii bisericii de la Draganescu, Giurgiu, pictata in intregime de Boca, dupa ispasirea suferintelor din temnitele comuniste. Intr-una dintre picturi figureaza moartea martirica a Sfantului Stefan cel Nou, tot la 28 noiembrie, si al carui destin seamana izbitor cu cel al lui Arsenie Boca. Miracolul este ceea ce privirea stiintei nu poate cuprinde, se explica in cartile de misticism. Pentru Boca insa, asa cum reiese din spusele si cartile sale, supranaturalul nu avea nicio legatura cu vreo separare intre intelect si sentiment, ci devenea insasi o parte fundamentala a „adevaratei vieti“: cea condusa sub numele Domnului.
„Fa-te ca focul!“ 29 septembrie 1910.
Intr-o gospodarie de pe varful unui deal, in Vata de Sus, judetul Hunedoara, se nastea Zian Boca, fiul lui Iosif Boca si al Cristinei. Aproximativ 19 ani mai tarziu, in curtea Liceului „Avram Iancu“, din Brad, seful de promotie al absolventilor din acel an, acelasi Zian Boca, planta, in cadru festiv, un gorun ce avea sa se numeasca, prin hotarirea tuturor celor de fata, „Gorunul lui Zian“. Acel gorun exista si astazi. Dupa absolvirea Institutului Teologic din Sibiu, Mitropolitul Nicolae Balan il trimite pe tanarul Zian, cu bursa, la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Tot aici va urma si studii de medicina, dezvoltand o pasiune pentru stiinte, ce-l va cuceri pana la moarte. Zian este hirotonit pe 19 septembrie 1929 si, dupa terminarea Academiei de Arte Frumoase, isi incepe ucenicia in monahism, petrecand trei luni la Sfantul Munte Athos. Se spune ca acolo ar fi dat de un duhovnic aspru, care i-a zis:
„Ma, tu nu esti in stare de nimic! Nici la maturat nu esti bun!“, la care tanarul si-a spus in sinea lui: „Aici e de mine, la asta stau!“. Amintindu-si relatia cu primul sau duhovnic, Boca avea sa exclame mai tarziu, intrebat cum ar trebui sa fie un calugar: „Mai, nu toti cei din lume se prapadesc, nici toti cei din manastire se mantuiesc… Unii dintre calugari nu sunt calugari, ci cuiere de haine calugaresti… De vrei sa te faci calugar, fa-te ca focul!“. Se intampla in 1940, cand cel transformat din Zian in Arsenie (in greaca: „cel plin de barbatie“) era trimis la Sambata de Sus, judetul Brasov, pentru a intra in adevarata viata monahala. Iar din acest loc, incepe destinul celui considerat de multi, astazi, drept „ultimul sfant al romanilor“.

In iunie 1939, Zian Boca intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov. Un an mai tarziu, este tuns in monahism si primeste numele de Arsenie, iar la 10 aprilie 1942 este hirotonit preot. Este inceputul a ceea ce istoria ortodoxismului din Romania avea sa numeasca „Miscarea de reinviere duhovniceasca de la Sambata“. Arsenie Boca, imbracat intr-o reverenda alba, prinsa cu o centura, si cu parul taiat scurt la spate, contrar obiceiului calugarilor din epoca, devine, la inceput, duhovnicul a sute de oameni, transformati ulterior in adevarate multimi ce invadau curtea manastirii din Sambata de Sus. De la Sarbatoarea Floriilor si pana la sfarsitul verii, mii de oameni dormeau pe patura, in curtea asezamantului religios, contribuind, in timpul zilei, la treburile gospodaresti din zona. Sfidand legile fizicii Renumele lui Boca se raspandeste rapid, la inceput in zona Fagarasului, apoi in cea a Ardealului de Sud, ajungand, in curand, in toata tara. Imaginea sa este construita pe marturiile celor care il cunoscusera direct, inchegate pe o combinatie de exaltare si senzatia de a fi atins, chiar si pentru o secunda, promisiunile din Sfintele Scripturi. „Iti dadea impresia ca este un cuvios venit din lumea sfintilor. Vederea lui te atragea si te cucerea. Ceea ce spunea era ca si un cuvant de Evanghelie“, ne-a spus parintele Ioan Sofonea, din Sibiu. La statura de duhovnic cu har, pe care o dobandise din partea credinciosilor din zona, contribuie si cateva istorii personale, redate, in general, de catre cei care i-au fost ucenici in acea perioada. Aspazia Otel Petrescu, detinut politic pe vremea comunistilor, povesteste cum l-a vazut pe parinte sfidand legile fizicii: obisnuia sa ia flacara unei lumanari direct pe deget ca sa aprinda cu ea alta lumanare. Tot Aspazia l-a vazut pe Arsenie Boca, intr-o noapte, purtand prin furtuna o lumanare aprinsa. „Era de groaza, bubuia furtuna, iar salciile pur si simplu maturau aleea cu coroanele lor. Parintele a luat din sfesnic o lumanare groasa si ne-a tinut-o noua, sa avem lumina. La vijelia aia, flacarile lumanarii se involburau in toate felurile, se ridicau, cadeau pe lumanare, mergeau in dreapta, in stanga, in tot felul de vartejuri, dar reveneau tot pe lumanare. Apoi mi-a spus: «Tine si tu lumanarea asta si nu te mai mira atat». La mine, lumanarea s-a stins imediat. «Vezi, a adaugat, trebuie sa inveti sa tii o lumanare in furtuna». Imi vorbea codificat parintele, dar eu nu stiam inca. El se referea la cei 14 ani de puscarie care aveau sa vina peste mine. Despre acea furtuna si acea lumina vorbea“, a povestit Aspazia Petrescu. Miracolele de pe munte Parintele Oprea Craciun, cel care a trecut in nefiinta anul trecut, are o alta istorie de acest fel. „Un om din sat a adus-o la parinte pe fiica sa, de 16 ani, care suferea de paralizie infantila. Parintele Arsenie l-a trimis acasa si a dus-o pe fata intr-o chilie, unde un calugar batran se ocupa de ea, ii dadea de mancare si apa cu care sa se spele. In timpul zilei, o carau cu roaba la noi, care munceam prin curtea manastirii, ca sa nu stea singura. Intr-o zi, am vazut roaba intrand in interiorul manastirii. Si, o ora mai tarziu, am vazut fata, iesind in picioare, sprijinindu-se de bratul parintelui Boca.“ Renumele lui Boca se raspandeste in toata tara si in toate cercurile sociale. Este vizitat de Regele Mihai, Ion Antonescu si Lucian Blaga. Cu acesta din urma are urmatoarea conversatie: „Fericit esti, parinte, ca ai ajuns un mit“, i-ar fi spus poetul si filosoful. „Maestre, aceasta caciula a mitului nu vreau sa o port“, ar fi replicat Boca, intrerupt imediat de Blaga: „Ba o sa o porti, pentru ca neamul romanesc are nevoie de asa ceva“. Sute de femei umplu zilnic curtea manastirii, ingrijorate de situatia sotilor, plecati pe front. Acelasi parinte Oprea Craciun povesteste cum Boca nu avea timp sa vorbeasca in tihna cu fiecare in parte, insa le spunea: „Tu pune o cruce dupa casa. Tu pune pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste. Si, cand au sosit scrisorile, s-a vazut ca spusele parintelui fusesera intru totul adevarate“. Umorul unui parinte Arhimandritul Paisie Tinca a ajuns la Manastirea Brancoveanu in 1945, cand avea doar 16 ani. Cauta linistea sufleteasca. Aici a deprins tainele bisericii si a urmat Seminarul Teologic din Cluj si apoi Facultatea de Teologie din Sibiu. Spune ca este un om care greu se impresioneaza, dar ca parintele Arsenie Boca i-a atins sufletul. „Parintele Arsenie era un om deosebit. Stateam cu el de vorba de cate ori putea, pentru ca era foarte ocupat. Mi-a ramas in minte un lucru pe care mi l-a spus el: «Mai, acelasi duh e si in mine, si in tine». Mi-aduc aminte ca atunci cand am venit la manastire am tinut post 40 de zile numai cu apa si paine si m-am slabit tare. Am fugit in padure si parintele m-a adus inapoi. M-a intrebat: «Dar cine ti-o spus sa postesti?». Eu am spus ca poruncile bisericii spun sa tii toate posturile. Si mi-a spus zambind: «Daca vei mai posti asa iti trage clopotul, ai noroc sa esti tanar»“, ne-a povestit parintele Paisie. „Citea“ oamenii dupa trasaturile ochilor Parintele Paisie confirma miile de oameni care veneau la Arsenie Boca pentru spovedanie si pentru un sfat. „Foarte multa lume venea la el. Tinea predicile la altarul din padure. In special, parintele Arsenie le spunea oamenilor trecutul lor. Am gasit in biblioteca un caiet cu schitele parintelui. Erau desenati ochi ai oamenilor. Si apoi scria ca trasatura cutare arata ceva din viata omului respectiv. Veneau multi oameni bolnavi care, dupa ce discutau cu el, se simteau mai bine. A fost un om foarte muncitor. Pana sa vina el, manastirea a fost 100 de ani in ruina. El a ridicat-o, cu oamenii din sat. Pe toti ii punea la munca. Era dur cu cei care erau asa, mai increzuti, dar si cu cei care vroiau sa ramana la manastire si nu calcau precum un calugar, dupa cum spunea chiar el“, adauga parintele Paisie.
Arsenie Boca, duhovnic Anii vietii nu mai au rabdare: plecarea din Brasov Aurica Tinca, sora parintelui Paisie, a ajuns la Manastirea Brancoveanu pe cand avea doar 25 de ani. A plecat special de la Brasov pentru a-l cunoaste pe parintele Arsenie Boca, staretul asezamantului. Au trecut de atunci aproape 70 de ani, iar sora Aurica este tot la manastire. A ramas aici pentru ca asa i-a cerut parintele Arsenie Boca. „Eu atunci locuiam la Brasov, la o familie germana. Am auzit ca multa lume mergea la Sambata sa il cunoasca pe parinte. Am zis sa merg si eu.“ Sora Aurica isi aduce aminte cu drag de intalnirea cu parintele Arsenie Boca. „Era foarte muncitor si mereu ocupat. El a ridicat manastirea. Toata piatra care este aici el a adus-o de la rau. Lua oamenii din sat si munceau tot timpul. M-am dus si eu sa ajut si de fiecare data ma trimitea la bucatarie. Nu intelegeam de ce. Odata mi-a spus «Eu vreau sa te crut». Probabil ca ma vazuse cat eram de slaba. Venea multa lume la parinte. Era foarte iubit. Un an am stat cu el la Sambata. Apoi, in 1948, cand l-au trimis la Prislop, le-a spus maicutelor sa se duca la Bistrita. M-am dus si eu la el si i-am spus sa ma trimita si pe mine. Mi-a spus: «Pe tine nu te trimit. Ramai sa stai aici, sa rabzi anii vietii». Si am ramas, daca asa a spus parintele“, ne-a spus sora Aurica, ajunsa acum la 93 de ani. Izvorul, loc de pelerinaj Nu departe de manastire, la vreo 500 de metri, se afla izvorul denumit dupa parinte. Sute de oameni vin aici in fiecare zi si iau apa. Se spune ca parintele a lovit cu toiagul in pamant si asa a izvorat apa, care are proprietati vindecatoare. Unii istorici spun insa ca izvorul a existat mereu acolo si ca parintele l-a curatat si a sfintit apa. „Mereu venim sa luam apa de aici. Cam o data pe luna. Se spune ca te vindeci de boli, dar trebuie sa crezi cu adevarat ca minunea sa se infaptuiasca“, spune Filofteia Corbu, 47 de ani, venita din Agnita. „Am auzit si am citit multe despre parinte. Am venit aici sa ne rugam in liniste, sa luam apa de la izvor si sa ne tamaduim“, a spus Maria Balan, 51 de ani, venita tocmai din Vaslui. Incep anchetele In anul 1943, la izvorul Vaii Sambata, langa un povarnis aproape vertical, parintele Arsenie Boca teraseaza stanca. In interiorul masivului, scobeste o deschizatura pe care o largeste in interior, cu intentia de a realiza o chilie in inima muntelui. Planuia sa se retraga acolo, sa lase manastirea pe mana altcuiva, sa-si dedice restul vietii rugaciunii. N-a mai apucat. Chilia exista si astazi, ba chiar a devenit loc de pelerinaj, cand vremea o permite, insa, pe langa multimile de oameni care-l trageau inapoi, catre spovedanii, sfaturi sau slujbe, Boca mai avea o problema. Mult discutata si niciodata pe deplin elucidata, aceasta problema se lega de modul in care doua regimuri politice diferite, cel monarhist si cel comunist, vedeau in el o amenintare, prin prisma presupuselor relatii legionare. Arsenie Boca s-a aparat intotdeauna cu acelasi argument: lipsa distinctiilor intre orientarea politica a oamenilor care ii solicitau sfatul, insa, cand la Bucuresti a ajuns informatia potrivit careia la Sambata de Sus ar fi fost ascunsi legionari urmariti de autoritati, Boca a intrat in dizgratia celor care, pana atunci, ii calcasera pragul ca invitati de marca. Daca regimul monarhist s-a rezumat la atentionari, cand comunistii au preluat puterea, Boca a devenit automat „persona non grata“. Atitudinea comunistilor a fost sustinuta si de o serie de predici ale lui Arsenie Boca, in care noii detinatori ai puterii politice vedeau potential pericol: „Lupii vor fi sfasiati de catre oile atacate. Credinciosii, desi mai putini ca numar, nu vor putea fi suprimati de puterea numerica a celor lepadati de credinta, atata timp cat vor sta stransi in jurul Bisericii“. Este anchetat de mai multe ori, intre 1945 si 1948, la Ramnicu Valcea, Brasov si Fagaras. In final, pentru a-l salva, Mitropolitul Nicolae Balan il aduce, pe 25 noiembrie 1948, la Prislop, in judetul Hunedoara. Credea ca il poate proteja, insa adevaratele probleme ale lui Boca abia urmau sa inceapa. ;
Pe 25 noiembrie 1948, Arsenie Boca ajungea la Manastirea Prislop, din Tara Hategului. Calugarii greco-catolici, prigoniti de regimul comunist, lasasera locul in paragina. Initial, manastirea trebuia sa fie una de calugari, insa, pana la urma, este transformata intr-un asezamant pentru maicute, sub conducerea staretei Julieta Constantinescu, numita Zamfira, dupa calugarire. Arsenie Boca isi reia titulatura de preot duhovnic. Multimile ce-l urmau orbeste la Sambata de Sus incep sa-si faca aparitia si in Hunedoara, iar Securitatea se pune in miscare. Pe numele lui Boca este inchegat un dosar de urmarire, numarul 564, pe a carui coperta, colonelul Gheorghe Craciun scria: „A se strange material compromitator contra lui Arsenie Boca“, adaugand apoi, intr-un raport separat: „Arsenie Boca este un element ostil si dusmanos regimului, care cauta sa deruteze oamenii de la munca, infiltrandu-le in suflet misticismul si fanatismul, speculandu-le in acelasi timp ignoranta. Fata de cele de mai sus s-au luat masuri pentru a se face o retea informativa serioasa in mediul acestuia, in sensul de a trimite la el elemente bine instruite, eventual travestite, care sa caute a-l compromite (…) Mutarea lui Arsenie Boca in alta parte nu rezolva problema, atata vreme cat nu e compromis“. Din rapoarte rezulta ca Arsenie Boca era urmarit pas cu pas, zi si noapte, prin prieteni sau simpli observatori, in biserica sau pe strada, in atelier sau in intimitate. Intreaga sa viata era recompusa: la ce ora a iesit din casa, cum era imbracat, in ce tramvai s-a suit, ce loc a ocupat, cine a trecut pe langa el. La dosar exista delatiuni de la apropiati ai parintelui, de tipul: „Fachiristul Arsenie Boca“ sau „Paranoic, voia si el sa aiba aureola de mare duhovnic“. Cand materialul informativ a fost suficient, Securitatea s-a pus in miscare. Privind spre cer, nemiscat Pe 16 ianuarie 1951, la ora 5 dimineata, 10 securisti spargeau usa chiliei in care dormea Arsenie Boca. Parintele este trimis, fara judecata, la munca, la Canalul Dunare-Marea Neagra, pentru mai bine de un an. Eliberat in aprilie 1952, Boca revine la Prislop, insa pentru scurt timp: este din nou arestat si anchetat la Timisoara, Jilava si Oradea. Doua marturii dateaza din aceasta perioada, ambele reproduse in documentarul „Parintele Arsenie Boca, Omul lui Dumnezeu“, in regia lui Nicolae Margineanu. Prima ii apartine parintelui Nicolae Bordasiu, de la Biserica Sfantul Silvestru, din Bucuresti. „Eram inchis la Timisoara. Intr-o dimineata, un gardian m-a trimis cu tineta spre spalator. Am trecut pe culoarul lung, iar la capat am vazut geamurile deschise. In general, in timpul programului, geamurile erau inchise, insa acum probabil ca cineva le uitase asa, sau lasase sa se aeriseasca. Iar peisagiul pe care l-am vazut de acolo… Orice detinut viseaza sa vada cerul liber de la fereastra. Si l-am vazut, intr-adevar. Iar in peisajul oribil de jos, in curtea inchisorii, statea Arsenie Boca, privind si el spre cer, nemiscat.“ Un alt preot, Viorel Trifa, reda spusele unui fost gardian, angajat la una dintre inchisorile la care fusese detinut Boca. „I-au spus parintelui sa le spuna ceva despre Dumnezeu, ca sa-i faca sa creada. Si parintele le-a spus ca la al doilea rand de porti ale inchisorii, se afla doua femei. Le-a descris, cu lux de amanunte, ce avea fiecare in desaga. Cei doi gardieni au fugit si le-au scotocit femeilor in saci. La intoarcere, au reclamat la conducerea inchisorii ca printre detinuti se afla un parinte care vede prin ziduri.“ Singur pe drum Arsenie Boca este eliberat dupa alte sase luni. Se intoarce, din nou, la Prislop. In luna mai 1959, printr-o decizie a Episcopiei Aradului, i se interzice sa mai poarte haina monahala si sa slujeasca la altar ca preot, pedepse aplicate, in mod normal, celor viciosi sau cu grave abateri disciplinare. Scena este descrisa de maicuta Celestina, cea care a adunat zicerile lui Arsenie Boca din cartea „Seminte duhovnicesti“: „Parintele a iesit din altar si, in fata iconostasului, ne-a citit hartia pe care o primise cu o zi inainte: trebuia sa paraseasca manastirea in 48 de ore, fiindca era un element daunator vietii monahale de la Prislop! Sa nu poata face nici macar Pastile cu noi! Ce caini! Insa Dumnezeu si parintele n-au voit aceasta si, pe cand ne tanguiam noi, a venit in graba o maica sa ne spuna ca avva (n.r. – duhovnicul) a cazut de pe o scara si si-a rupt cateva coaste! Voia Domnului, voia parintelui! A mai ramas astfel cu noi avva inca doua saptamani, pana cand au venit cativa indivizi imbracati la costum, cu o caruta, sa-l ia“. Manastirea de la Prislop este inchisa, iar maicutele, obligate sa se intoarca in lume. Asezamantul devine azil de batrani. Iar Arsenie Boca este din nou pe drumuri, de data aceasta fara haina monahala.“

Manastirea Prislop pare izolata intr-o vale racoroasa, departe de civilizatia cu care ne-am obisnuit, de forfota din orase si de atmosfera incarcata a acestora. Si totusi, in ciuda locului retras in care a fost ridicata, manastirea a devenit, dupa moartea lui Arsenie Boca, un adevarat centru de intalnire al pelerinilor. In fiecare duminica din apropierea Sarbatorilor de Paste, mii de oameni trec pragul manastirii. Autocarele cu pelerini incep sa soseasca odata cu rasaritul soarelui, iar pana la orele pranzului, cei trei kilometri ai drumului care leaga Silvasul de Sus de manastire sunt ocupati de masini si de autocare parcate. In zilele de sarbatoare, vizitatorii intarziati trebuie sa isi lase autoturismele la o distanta considerabila de poarta manastirii, pentru a porni pe jos spre locul de pelerinaj. Locul de rugaciune Chiar daca drumul pare istovitor, rasplata pe care o primesc pelerinii e pe masura. „Manastirea ii atrage pe crestini datorita lui Arsenie Boca, parintele care a slujit la manastire si a fost inmormantat aici. La Prislop vin pelerini din intreaga tara pentru a se ruga la mormantul parintelui si pentru ca stiu de minunile acestuia, si au credinta ca vor fi ajutati daca ajung aici“, explica preotul Gabriel Miricescu. In curtea manastirii, fiecare dimineata de duminica e o sarbatoare traita la intensitate maxima. Florile aduse de pelerini si candelele purtate de acestia dau aceasta senzatie. Oamenii asteapta zeci de minute la rand, pentru a depune flori si a se ruga la mormantul parintelui Arsenie Boca. E o liniste deplina in gesturile lor, e o sobrietate intalnita in putine locuri de pelerinaj. Nimeni nu se calca in picioare, nimeni nu se grabeste sa ajunga in fata celorlalti la mormantul acoperit de flori al celui considerat „sfantul Ardealului“. Rabdarea este cuvantul de ordine al pelerinilor. „Pare destul de greu sa ajungi la mormantul parintelui. Urci pana la el si pare o povara pentru oamenii batrani si bolnavi, dar stim ca la intoarcere suntem mai usurati si pentru ca poteca pe care mergem coboara, dar si fiindca am apucat sa ne rugam la parintele Arsenie Boca“, spune Maria, una dintre varstnicele obisnuite cu pelerinajele la Prislop. Multi dintre cei care ajung aici pastreaza credinta ca suferintele lor vor disparea sau isi vor gasi linistea datorita preotului Arsenie Boca, de numele caruia este legata istoria Manastirii Prislop. Unicul duhovnic Preoteasa Anisoara Craciun are 83 de ani si a fost sotia preotului Oprea Craciun din Cincis (decedat in urma cu un an), unul dintre colegii de suferinta din inchisorile comuniste ai parintelui Arsenie Boca. Anisoara l-a cunoscut pe preotul Arsenie Boca in anii 1950, cand parintele era staret al Manastirii Prislop, iar calvarul persecutiilor din regimul comunist incepea sa se rasfranga asupra lui. De atunci, preotul Arsenie Boca i-a fost duhovnic femeii, iar ceea ce a marcat-o cel mai mult pe aceasta a fost harul parintelui. „Pe atunci, oamenii pareau mult mai apropiati de credinta. Imi amintesc ca veneau la parintele Arsenie Boca sa isi marturiseasca pacatele si, inainte de a vorbi, el le spunea unora: «Cu care pumn ai dat in tatal tau?».Aceia carora le spunea asa, recunosteau si sa caiau“, povesteste preoteasa. Anisoara Craciun a ramas cu o amintire impresionanta despre parintele Arsenie Boca. L-a intalnit pentru ultima data la Prislop, in vremea postului Pastelui din 1989, in anul in care preotul a decedat. Femeia venise sa se spovedeasca si nu stia ca parintele se afla acolo. Maicile din Prislop au instiintat-o de prezenta duhovnicului, care insa nu mai purta hainele preotesti si avea barba rasa. Era urmarit si hartuit permanent de Securitate. „Maicile mi-au spus ca, atunci cand o sa il vad, sa aplec capul, iar daca el va ridica mana dreapta, inseamna ca poate sta cu mine pentru a imi asculta spovedania. L-am intalnit si mi-a facut semnul. Cateva minute mai tarziu ne-am asezat pe una din bancile din fata bisericii si am vorbit. Era ora douasprezece, ma uitasem la ceas. De emotii, nici nu mai stiam ce sa vorbesc. Apoi, mi-a spus ca el se va retrage in chilie si ne-am luat ramas bun, dar mi s-a parut totul ciudat. Parca trecusera doar cateva minute in care am vorbit si ma miram ca a stat atat de putin cu mine, desi nu il mai vazusem de ani buni. Insa cand m-am uitat la ceas, am vazut ca trecusera aproape trei ore, pe nesimtite“, isi aminteste Anisoara. Hunedoreanca este unul dintre pelerinii obisnuiti ai Manastirii Prislop, iar pentru ea, ca si pentru multi dintre ceilalti crestini care ajung aici, manastirea se identifica cu imaginea de sfant a parintelui.
Marturia unui pelerin: „Locul in care timpul isi pierde valoarea“ „Se spune ca romanii sunt oameni credinciosi, cu frica lui Dumnezeu, iar numarul mare de enoriasi intalniti la manastirile din tara noastra mi-a intarit aceasta convingere. Desi mereu mi-am planificat calatoriile, ceva sau cineva m-a determinat sa plec din senin, singura, cu trenul de la miezul noptii, spre judetul Hunedoara. Nu stiam foarte multe lucruri despre locul unde aveam sa ajung, dar intuiam ca sunt pe cale sa patrund intr-o altfel de lume. In prezent, Prislopul este o manastire de maici, care ingrijesc cu multa daruire imprejurimile. Interiorul bisericii este pictat de parintele Arsenie Boca, fiind foarte diferit de al altor lacase de cult ortodox. Picturile sunt zugravite in culori foarte deschise, iar chipul Mantuitorului, extrem de luminos, iti induce o stare de inaltare. In fata micutei biserici se deschide un drum spre un deal ce urca la cimitir. Clipocitul unui parau te insoteste pana in varful dealului, unde te asteapta imaginea unui Colt de Rai. Uimirea mea venea din faptul ca, desi in fata ochilor aveam o marturie a faptului ca toti suntem trecatori pe pamant, mi se parea ca intrasem pe un taram de vis. Si, intr-un astfel de decor mirific, nu am putut decat sa imi doresc sa tac, sa ascult si sa ma rog. Povestile pelerinilor care veneau la mormant erau multe, unii dintre ei aducand doar multumiri, altii plangand si cerand ajutor. Dar marturisirea unei tinere mamici, care tinea de mana un baietel de 2 ani, cu fata rumena si atitudine cuminte, mi-a atras atentia. Chipul femeii radia de fericire in timp ce spunea celor prezenti ca ani de zile incercase sa ramana insarcinata prin multe metode si tratamente, pana cand a venit la Prislop si s-a rugat. La scurt timp, a ramas insarcinata si a nascut un baietel, iar acum vine sa ii multumeasca parintelui. Cand am revenit in Bucuresti m-am simtit un alt om. Un om mai calm, impacat cu soarta sa si dornic sa le vorbeasca tuturor de parintele Arsenie Boca. Am mers pentru prima data la Prislop in urma cu patru ani, iar de atunci am incercat sa ajung cat mai des. Acolo intri parca intr-o alta dimensiune, in care timpul isi pierde valoarea.“

Arsenie Boca revine in Bucuresti, in iarna lui 1959. Poarta haine civile, transformandu-se, peste noapte, intr-un domn elegant, cu ochelari de soare. Este surprins de angajatii Securitatii mergand la cinematograf, la cofetarie, pentru o inghetata, sau in excursii in Muntii Bucegi si la mare. Pe urmele sale sunt, constant, peste 10 informatori, unii adusi din provincie, cativa dintre ei chiar fete bisericesti. Lui Boca ii este cenzurata corespondenta, ii sunt refuzate sute de scrisori si acatiste si i se cerceteaza periodic locuinta, in lipsa sa. Este angajat, la Bucuresti, sa picteze altarul Bisericii „Sfantul Elefterie“. Simptomatic pentru situatia sa din acea perioada, pe tot parcursul muncii, Boca poarta un ecuson pe care scrie: „Nu raspund la intrebari“. Este angajat la atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor din Bucuresti, iar in 1968 iese la pensie. In acelasi an, incepe pictura bisericii parohiale de la Draganescu, Giurgiu, nu departe de Bucuresti. Avea sa fie ultima urma majora a trecerii sale prin viata. Astazi, biserica de la Draganescu este supranumita „Capela Sixtina a Ortodoxiei Romanesti“. „E icoana lui!“ Parintele Lucian Petcu, preot la Manastirea Draganescu, ne-a povestit ca Arsenie Boca a lucrat, vreme de 15 ani, noapte de noapte. Cumva tipic pentru modul in care modelele culturale din Romania sunt raspandite, a trebuit sa ajungem in 2007, pentru ca picturile lui Boca sa fie cunoscute. Cel implicat in aceste descoperiri se numeste Alexandru-Valentin Craciun si avea, la acel moment, 29 de ani. Craciun a descoperit, din intamplare, intr-o carte, o pictura facuta de Boca la Draganescu: „Invierea“. Pictura aceea l-a marcat pentru tot restul vietii. „Nu s-a mai pictat asa ceva niciodata. E o imagine halucinanta. O reprezentare unica a lui Hristos“, povesteste tanarul. Craciun isi neaga orice merit in descoperirea picturilor lui Arsenie Boca si pune totul pe seama „miracolului“, a revelatiilor care permit, din cand in cand, ca anumite lucruri „sa-ti fie date“. Asa s-a intamplat si cu o banala vizita la Biserica „Sfantul Anton“, din Bucuresti. „Era o icoana acolo, ce fusese donata bisericii acum cateva zeci de ani buni. Mai mult nu stia nimeni. Si nici cine era pictorul. Cum trebuia sa-l mai astept pe parintele paroh, m-am dus sa ma inchin. Uitandu-ma in jur, mi-au cazut ochii pe icoana Sfintei Parascheva. Desi fusesem de atatea ori la biserica «Sfantul Anton», niciodata pana atunci nu observasem icoana. M-am apropiat, m-am inchinat... Si cand mi-am ridicat ochii, am intalnit privirea sfintei. De obicei, icoana aceea sta tot timpul in penumbra bisericii. Neluminata, pictura ei pare un pic stearsa, invaluita, stinsa. Dar, in dupa-amiaza aceea, un snop de raze se strecurase prin vitralii si batea din plin pe chipul sfintei. Scaldata in razele soarelui, icoana parca mustea de aur si de lumina! Si Sfanta Parascheva avea un chip stralucitor, intarita de soare. Lumina sfintei se adunase pe chip si-n privire. «E parintele Arsenie, e icoana lui!» – mi-am zis deodata, ca intr-o transa! N-aveam argumente. Figura aceea a sfintei imi amintise de chipul lui Hristos din scena Invierii, pe care o descoperisem mai demult, intr-o carte.“ Boca este redescoperit Cateva zile mai tarziu, Alexandru-Valentin Craciun mergea cu cateva fotografii ale icoanei Sfintei Parascheva la Biserica Draganescu, la parintele Lucian Petcu, sa ii arate imaginile. Voia o prima confirmare: era icoana pictata de parintele Arsenie Boca sau nu? Preotul cerceteaza icoana, dupa care o compara cu alta, tot a sfintei Parascheva, din biserica lui. Era aceeasi imagine. Peste cateva luni, Alexandru-Valentin Craciun publica un mic articol despre pictura parintelui Arsenie Boca. La Biserica „Sfantul Anton“ incep sa vina valuri de oameni, lumea se inchina indelung la icoana Sfintei Parascheva si o fotografiaza. A fost declansatorul unei noi descoperiri a lui Boca: o noua generatie intra in contact cu invatamintele sale, de data aceasta prin picturi. Convins ca o noua menire i s-a deschis inainte, Craciun ajunge la catedrala „Sfantul Elefterie Nou“. Exista banuiala ca acolo pictase Boca, in 1959, fresca din absida altarului, cea reprezentand „Maica Domnului cu Pruncul“. „Cand am intrat eu la Elefterie, era slujba. Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriasa si impunatoare. Am privit-o si m-am cutremurat! Ce m-a frapat pentru prima oara a fost Pruncul! Pruncul care priveste cu bratele deschise ca o cruce, chemand: «Veniti la Mine!». Vesmantul Lui ma contraria in chip deosebit. Simteam ca e ceva acolo, nu intelegeam prea clar, ceva ce-mi scapa. Pe urma, intr-o noapte, s-a mai intamplat un miracol. Era foarte tarziu si eu eram intr-o stare de surescitare. Si atunci, brusc, am gasit intelesul: vesmantul Pruncului pictat de parintele Arsenie era o zeghe! O haina de puscarie!“ Nimeni nu observase asta pana atunci: nici preotii care s-au succedat, nici enoriasii, nici macar comunistii si securistii. Sau, spune Alexandru-Valentin Craciun, „au vazut si n-au inteles“. Ar putea parea o excentricitate, dar reprezentarea lui Iisus in zeghe si tuns ca un detinut are justificare teologica. Este foarte probabil ca Arsenie Boca sa se fi ghidat dupa cuvintele din Evanghelia dupa Matei: „In temnita am fost si ati venit la Mine“. Pe de alta parte, fresca respectiva fusese pictata in 1959, atunci cand teroarea comunista se intetise, ba chiar insusi Arsenie Boca fusese inchis. Singura explicatie „oficiala“ a picturii, oferita chiar de catre autor, i-a fost data mitropolitului Ardealului, Laurentiu Streza: „Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa L-am vazut pe Mantuitorul si eu Ii pictez asa cum I-am vazut eu“
 „Caracterul picturilor este unic in lume“ Pictura de la Draganescu iti ia cu siguranta ochii, insa valoarea ei artistica este neclara. Multi spun ca ar fi opera unui geniu, altii, precum, criticul de arta ortodoxa Richard Barrett, o considera „intortocheata si neclara“. Criticul de arta Sorin Albu, din Cluj-Napoca, ne-a explicat care sunt elementele definitorii ale picturii duhovnicului. „Arsenie Boca are, cel putin aparent, un stil de pictura neo-bizantina. Spun aparent, pentru ca stilul sau este unic in pictura romaneasca. O astfel de pictura nu se mai gaseste nicaieri in lume, nu neaparat datorita stilului de pictura, ci, mai degraba, prin caracterul profetic. Din punct de vedere tehnic, Boca foloseste pasteluri, uneori in culori vii, alteori estompate, in functie de tematica, dar si stilul pointilist, adica pictura prin puncte, in varful penelului. Spre exemplu, „Invierea Domnului“ este realizata in aceasta tehnica. Sunt mai multe planuri, prin care il putem vedea pe Iisus iesind din mormant, dar fiind, in acelasi timp, inautru. Mormantul in sine este transparent, iar asta este o alta tehnica des utilizata de Boca. Priviti, de exemplu, aureola dimprejurul lui Iisus: nu este niciodata opaca“, spune Albu. Criticul isi exprima si incertitudinile legate de anumite aspecte ale operei lui Boca. „Ce as avea de reprosat este nerespectarea canoanelor iconografiei. Insa nu in sens dogmatic, ci, mai degraba, inlocuirea acestora cu o latura de imaterial-spiritism, ceva de tip new-age. Asta se intampla si in scrierile sale, de exemplu in „Cararea Imparatiei“, unde se pot gasi citate din spiritisti si ocultisti luate ca bune, dar si teme precum preexistenta sufletului sau determinismul spiritual“, incheie Albu.
In 1969, obstea de maici de la Prislop se reorganizeaza la Sinaia, unde Arsenie isi organizeaza o chilie si un atelier de pictura, in care se retragea la rastimpuri. Face plimbari prin zona si, o data pe luna, se duce la Bucuresti pentru a-si ridica pensia derizorie. Securitatea nu renunta sa-l urmareasca in mod constant, pana la 7 octombrie 1989, cind este scos oficial de sub „supravegherea informativa“. In 1988, Boca sufera un preinfarct si face o paralizie partiala (fata si piciorul stang), fiind internat in mai multe rinduri la spital, la Bucuresti. Pe 28 noiembrie 1989, la varsta de 79 de ani, Arsenie Boca moare la Sinaia, fiind inmormantat pe 4 decembrie, in cimitirul Manastirii Prislop, in prezenta unei impresionante multimi de credinciosi. Dan Lucinescu, in cartea sa „Parintele Arsenie Boca, un sfant al zilelor noastre“, descrie efectul nenumaratelor ore de anchete si ani de temnita, vizibile la momentul inmormantarii: „Degetele mainilor i-au fost distruse. Aratatorul de la mana dreapta a fost singurul scos din patrafir, in sicriul Parintelui, pentru a fi sarutat. Pe figura Parintelui, al carui corp era asezat in sicriu, se vedeau pe pometii obrazului arsuri circulare, in diametru de circa doi centimetri, iar pielea fetei avea urmele unor traumatisme“.
Ce ramane insa in urma lui Arsenie Boca si, mai ales, cum se va raporta Patriarhia Romana la persoana celui considerat deja, de multi credinciosi, un sfant? In fapt, in prezent, exista mai multe campanii, declansate deopotriva de admiratori si organizatii non-guvernamentale, de canonizare. Care sunt insa sansele reale pentru ca un astfel de demers sa se transforme in realitate? Mici, s-ar parea, cel putin pentru moment. In prezent, la Patriarhia Romana nu exista o astfel de intentie de canonizare, cel putin una declansata temeinic. Radu Preda, teolog, conferentiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca, explica ce ar presupune o astfel de initiativa: „Din cate stiu si eu, nu exista «pe rol» niciun demers vizand canonizarea parintelui Arsenie Boca. Exista insa un uimitor curent de evlavie populara, inclusiv printre oameni care nu l-au cunoscut. De fapt, printre criteriile care trebuie «bifate» in cazul canonizarilor, cultul local este important. Se adauga minunile, verificate din mai multe surse, viata exemplara, alte marturii. Ortodoxia este mai lenta – si face bine! – atunci cand este cazul sa proclame sfinti. Cu toate ca, asa cum este cazul celor care au murit sau au suferit in puscarii marturisindu-L pe Hristos, indiferent de cauza politica pentru care au fost condamnati de regimul comunist abuziv, poate ca o mai mare prezenta de spirit nu ar strica. Oamenii au nevoie de modele“.
sursa:adevarul.ro/ Articol realizat de Mihai Mincan, Simona Suciu si Daniel Guta.
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9v
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9vMihai
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9v
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9v
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9v
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9v
Mihai Mincan

Citeste mai mult: adev.ro/mm9l9v
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

credinciosi arsenie boca nascut s-a stins ieromonah teolog jilava boca
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1949 (s) | 34 queries | Mysql time :0.021979 (s)