News Flash:

Un maestru al realismului fantastic, Tudor Banus, la Muzeul de Arta din Timisoara

14 Noiembrie 2017
77 Vizualizari | 0 Comentarii
tudor banus

Lucrarile unuia dintre cei mai importanti artisti plastici romani contemporani se vor afla pe simezele Muzeului de Arta din Timisoara, in cadrul unei expozitii-eveniment pentru Timisoara si pentru Romania.

Muzeul de Arta Timisoara deschide cea mai mare expozitie personala a artistului Tudor Banus organizata vreodata in Romania. Vernisajul expozitiei Tudor Banus – Retrospectiva va avea loc vineri, 17 noiembrie, de la ora 18, in Sala baroca a Muzeului de Arta. Vor prezenta: Oana Ionel, curator al expozitiei, si istoricul Victor Neumann, director al Muzeului de Arta Timisoara. In cadrul evenimentului, violoncelista Alexandra Gutu va sustine un recital.

Curatorii expozitiei, Oana Ionel si Nicolae Velciov, propun publicului Muzeului de Arta Timisoara un parcurs prin vasta opera a lui Tudor Banus, incluzand patru capitole: lucrari ale artistului aparute in importante publicatii din lume precum: Le Monde, New York Times, Die Zeit, Le Figaro etc., lucrari aparute in Observatorul Cultural din seria „Tandem”, seria desenelor cu zmei care au fost rodul colaborarii cu scriitorul Mircea Cartarescu pentru Enciclopedia Zmeilor, si alfabetul suprarealist al artistului.

Vezi si Regal de portrete in inima Bucurestiului

„Esenta operei lui Tudor Banus provine in mod paradoxal din asocierea unei realitati dure, reflectata de exuberanta sa interioara si de imaginatia sa fara margini, cu spiritul ludic si al fanteziei. Chiar daca pe de-o parte creeaza contexte apocaliptice, care nu par a prevesti ceva bun, pe de alta parte imprima si un fel de optimism prin notele de umor care apar in multe din desenele si picturile sale”, spune Oana Ionel, curatorul expozitiei.

Vezi si Ultimii dinozauri din Transilvania, "actori" intr-o expozitie la Muzeul Tarii Crisurilor

Directorul Muzeului de Arta, Victor Neumann, declara, la randul sau, ca ampla expozitie personala a lui Tudor Banus, organizata de Muzeul de Arta Timisoara, precum si publicarea unui catalog cu lucrarile artistului atrag atentia asupra unei creatii de exceptie. „Inspirata de literatura, istorie, politica si filozofie, grafica lui Tudor Banus este rezultatul talentului unui mare desenator, pentru care jocul formelor si al chipurilor e un prilej de a regandi si a problematiza conditia umana. Descoperim in arta aceasta orasul global cu multiplele lui fatete, dar mai ales trairile personale ale artistului. O gandire si o simtire libere de prejudecati si ideologii il sustin pe Tudor Banus in reinventarea universului transcultural, ecumenic si cosmopolit avandu-si originile in Renastere si Iluminism. Desenand, artistul interogheaza tot ceea ce ii iese in cale si o face apeland la un limbaj in care realitatea si fantasticul se intrepatrund”, mai spune Victor Neumann.

Tudor Banus s-a nascut la Bucuresti, in 1947, si s-a stabilit la Paris in 1972. A urmat studiile Universitatii de Arhitectura din Bucuresti si ale Ecole Superieure de Beaux Arts din Paris, cariera sa fiind dedicata artei plastice, in special graficii. A avut peste 60 de expozitii personale la Paris, New York, Geneva, Viena, Londra sau München. A ilustrat carti de fratii Grimm, Jules Verne, Thomas Jefferson, Jack London, Doris Lessing, Mircea Cartarescu, Ion Barbu si Stefan Foarta. In 1979, a obtinut premiul pentru cea mai frumoasa carte pentru tineret cu Muzicantii din Bremen, dupa fratii Grimm. A ilustrat copertile unor reviste celebre, precum The New York Times, Le Monde, Die Zeit, Le Pointe, etc.

Despre Tudor Banus New York Times scria ca are doua calitati care se gasesc rar reunite intr-o singura persoana: talentul si intelectul: „Este capabil de a satisface, in acelasi timp, exigentele estetice si intelectuale, fiind unul dintre foarte importantii artisti contemporani.”

Retrospectiva Tudor Banus se va afla pe simezele Muzeului de Arta Timisoara pana in 1 martie 2018, putand fi vizitata zilnic, intre orele 10 si 18, cu exceptia zilei de luni, cand muzeul e inchis.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

tudor banus romania vernisajul oana ionel nicolae velciov
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1540 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013298 (s)