News Flash:

Valter Roman, adolescentul roman felicitat de Einstein

5 Februarie 2015
2661 Vizualizari | 0 Comentarii
Valter Roman, ortografiat uneori Walter Roman, nascut Ernő Neuländer (n. 7 octombrie 1913, Oradea - d.11 noiembrie 1983) a fost un militant si politician comunist roman, de origine evreiasca, veteran al brigazilor internationale comuniste din Razboiul Civil din Spania. A fost tatal fostului prim-ministru roman Petre Roman.

Numele sau la nastere era Ernő (Ernest) Neuländer. S-a nascut intr-o familie de evrei de provenienta hasidica stabilita la Oradea. Tatal sau, functionar la o banca, era evreu. Valter Roman a devenit inginer, in urma studilor la Universitatea tehnica germana din Brno, in Cehoslovacia. Albert Eistein l-a felicitat pentru o mica lucrare prin care a calculat varsta pamantului
Potrivit unor relatari, recrutarea sa in miscarea comunista ar fi fost facuta in 1931 de Nicolae Goldberger, care l-a ajutat sa plece in URSS, tranzitand Cehoslovacia.

Dupa 1936 s-a inrolat voluntar in Brigazile Internationale de partea fortelor republicane din Spania sub numele Walter Roman. Anii petrecuti in Spania au fost evocati in volumul autobiografic Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei. In razboiul civil din Spania a avut gradul de maior si a fost comandantul unui batalion de artilerie din brigada a 11-a “Venceremos”.

Vezi si Marele politician roman Ion I. Campineanu

In Spania, Walter Roman s-a casatorit cu Hortensia Vallejo, o comunista spaniola. In cursul razboiului a fost ranit la plamani. Dupa ce Republica Spaniola a fost infranta in 1939, Valter Roman s-a refugiat in Franta, apoi s-a reintors in URSS. Acolo a condus, pentru o perioada, departamentul emisiunilor in limba romana la Radio Moscova, unde i-a avut in subordine pe Ana Pauker, Leonte Rautu si Iosif Chisinevschi. In timp ce Ana Pauker s-a reintors in Romania imbracata in uniforma sovietica, Valter Roman s-a reintors pe un tanc sovietic, ca locotenent-colonel in cadrul Divizia Horia, Closca si Crisan, constituita din prizonieri de razboi romani aflati in URSS, care au ales sa treaca de partea inamicului (crima de inalta tradare pe timp de razboi) sub comanda generalului Mihail Lascar. A fost decorat in 1945 in Uniunea Sovietica cu ordinul "Steaua rosie". In acelasi an, sub ocupatie sovietica si sub noul regim dominat de comunisti, a fost in gradul de general-maior in armata romana.

Vezi si Conspiratia din spatele asasinarii lui Barbu Catargiu

Un an mai tarziu, in 1946, Valter Roman a fost numit sef al Directiei de Educatie, Cultura si Propaganda a Armatei, iar intre 1947-1951 ocupa postul de sef al Directiei Superioare Politice a Armatei. In 1951 devine membru al CC al PCR si ministru al Postelor si Telecomunicatiilor (pana in ianuarie 1953, cand a fost inlaturat functii odata cu indepartarea "grupului Luca-Pauker-Georgescu"). Din 1954 pana la moarte a fost director al Editurii Politice, el sustinand ca astfel ar fi fost "marginalizat" de regim.

Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arata ca Valter Roman "ar fi pledat in fata membrilor Comisiei Litvinov in favoarea infiintarii statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietica, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie". Fiul lui Valter, Petre Roman, contesta cele spuse de istoricul sovietic spunand ca tatal sau ar fi sustinut ramanerea Transilvaniei ca provincie a Romaniei.

Documente recente demonstreaza ca Valter Roman a fost amestecat in complotul K.G.B. si al P.M.R. care avea drept scop arestarea guvernului Imre Nagy, dupa Revolutia ungara din 1956 de la Budapesta. Dupa ce membrii guvernului Nagy au fost retinuti ilegal pe teritoriul Romaniei, intr-un complex de vile de la Calimanesti in judetul Vilcea, acestia au fost adusi la Bucuresti si instalati in complexul de vile ce a apartinut Misiunii Militare Germane in Romania intre 1940-1944 de langa lacul Snagov,vile aflate azi in posesia ambasadei ruse de la Bucuresti. Imre Nagy a fost transferat dupa doi ani in Ungaria si judecat in 1958, condamnat la moarte si executat la Budapesta de noua conducere prosovietica a Ungariei.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

valter roman walter roman militant politician comunist roman spania
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2304 (s) | 23 queries | Mysql time :0.082207 (s)