News Flash:

Vanatoare de comori si scrisori la Palatul Culturii. Evenimentul marcheaza un an de la redeschiderea cladirii-simbol a Iasului

4 Mai 2017
1165 Vizualizari | 0 Comentarii
palatul culturii iasi
Complexul Muzeal National Muzeal „Moldova” Iasi, in parteneriat cu „Livrez Dragoste - Atelierul de scrisori” (Bucuresti) si „Questify” (Iasi) organizeaza sambata, 6 mai 2017, intre orele 10.00 si 16.00, o „Vanatoare de comori si scrisori la Palatul Culturii”.

Este vorba despre un eveniment special, o incursiune „altfel” in lumea muzeelor, marcand astfel un an de la redeschiderea cladirii-simbol a Iasului, Palatul Culturii - un an cu numeroase evenimente si mii de vizitatori dornici de cunoastere si frumos, care i-au trecut pragul.

Pe 6 mai, in intervalul orar 10.00 - 16.00, iesenii sunt asteptati la Palatul Culturii pentru a cauta 200 de ravase, atent caligrafiate si pecetluite ca pe timpuri.

Vezi si Noaptea Muzeelor: 145 de muzee si organizatii partenere participa la eveniment

„Ne dorim sa readucem farmecul de altadata al scrisorii, cu scopul de a «fura» cele mai faine zambete ale vizitatorilor si de a incuraja gesturile mici si personale, care fac diferenta”, dezvaluie Cristina Dobrescu, membru fondator „Livrez Dragoste - Atelierul de scrisori”.

Vezi si Publicatii renumite din presa scrisa, existente in patrimoniul Muzeului Stiintei si Tehnicii, expuse la Iasi

In cadrul „Vanatorii de comori si scrisori”, veti avea ocazia sa explorati toate cele patru muzee din Palatul Culturii – Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Etnografic al Moldovei si Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu”. 

„Va invitam sa urmariti indicii, sa descoperiti detalii pe care nu le stiati sau pe langa care poate ati trecut, pana acum, fara sa le observati”, precizeaza Oana Popescu, de la „Questify”.

Organizatorii au anuntat ca au si preturi speciale, pentru ca participantii sa se bucure de aceasta calatorie impreuna cu familia sau prietenii. Biletele costa 10 lei pentru adulti/ 6 lei pentru elevi sau studenti, iar inscrierile se fac in Holul de Onoare, la Centrul Info „Vanatoare de comori si scrisori la Palatul Culturii”.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

palatul culturii ravase comori scrisori
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1739 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013350 (s)