News Flash:

Vasile Roaita, un turnator al Sigurantei interbelice

16 Ianuarie 2014
4583 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce comunistii dirijati de URSS preiau conducerea prin fortarea abdicarii Regelui Mihai, in 1948 Vasile Roaita este facut UTC-ist post-mortem si i se atribuit tragerea sirenei – care se actiona numai pentru a anunta pauza de pranz si terminarea schimbului. Apoi, a fost asezat in panteonul martirilor comunisti, alaturi de Donca Simo, Filimon Sarbu, Olga Bancic si Elena Pavel. S-a construit mitul ca a fost ucis in timp ce tragea sirena pentru a anunta intrarea politiei si armatei in uzinele „Grivita”. La Plenara CC al PMR din noiembrie-decembrie 1961, Gh. Gheorghiu-Dej insusi a criticat aceasta „poveste cu Vasile Roiata”, descris de fostul lider ceferist drept „un muncitor ca oricare altul”. 
Pentru consolidarea legendei, numele lui Vasile Roaita a fost dat unor localitati si institutii: de exemplu Scoala Generala Nr 184 Vasile Roaita din Bucuresti, cartierul Vasile Roaita din Bacau, Liceul de Matematica Fizica „Vasile Roaita” din Ramnicu-Valcea, Spitalul „Vasile Roaita” (ulterior Spitalul „Grivita Rosie”, din 1990 Spitalul Clinic „Sf. Maria”) din Bucuresti[6]. Prin Hotararea nr. 993 a Consiliului de Ministri din 2 septembrie 1950, pentru infiintarea unor gospodarii agricole colective, au fost infiintate 182 de Gospodarii Agricole Colective, din care 7 purtau numele de „Vasile Roaita” si anume, din comuna Toderita, judetul Fagaras, din comuna Rachiti, satul Stauceni, judetul Botosani, din comuna Somes, satul Guruslau, judetul Salaj, din comuna Bivolari, satul Solonet, judetul Iasi, din comuna Halmeu, judetul Satu Mare, din comuna Bichis, judetul Severin si din comuna Amnas, judetul Sibiu. Astfel a aparut, prin redenumire, satul Vasile Roaita, in comuna Umbraresti, Galati sau comuna Vasile Roaita (fosta Domnita Maria), in sudul orasului Bacau. Inainte de Al Doilea Razboi Mondial localitatea Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva (pseudonimul literar al reginei Elisabeta, 1843-1916). In 1950, localitatea a primit numele „eroului” ceferist Vasile Roaita. Abia in 1962, in cadrul marii operatiuni de destalinizare la nivel simbolic, localitatea a primit numele Eforie Sud. 

Vezi si ACTUL DE ABDICARE a Regelui Mihai  
Constantin Negrea a dezvaluit ca in 1944, Gheorghiu-Dej si Chivu Stoica l-au rugat sa renunte la „meritul” sau in favoarea lui Roaita. Un erou mort era mult mai util propagandei decat unul viu. 
Demitizarea 
Dupa 1962, numele de Vasile Roaita a disparut aproape de pretutindeni. S-au schimbat atunci si nume de strazi, de spitale, camine culturale, de scoli, de intreprinderi, de cinematografe, deoarece Partidul, care acum avea alte prioritati, isi reconfectiona istoria.Atunci a fost inlaturat si bustul lui Vasile Roaita, pe care sculptorul Artur Vetro il realizase in 1958 pentru orasul Bucuresti. 
Dupa 1965, s-a spus ca Ceausescu, gelos pe faima lui Dej, a pus cercetatorii sa caute prin arhive si sa descopere pana la urma ca “Grivita Rosie” era un fals istoric, o falsa legenda, iar celebrul tragator al sirenei, Vasile Roaita, un “idol fals”, potrivit 2012en.ro.
Disparitia subita a lui Roaita din discursul propagandistic al PCR nu s-a datorat, asa cum s-a speculat in epoca, nevoii lui Ceausescu de a fi singurul erou din ilegalitate, ci unei descoperiri neasteptate facuta de istoricii comunisti in arhivele Sigurantei: Vasile Roaita nu numai ca nu fusese nici macar grevist, dar era unul dintre informatorii pe care Siguranta ii infiltrase printre muncitorii de la Atelierele Grivita. Cu alte cuvinte, din motive propagandistice, PCR-ul ii furase meritele lui Constantin Negrea, grevist care luptase cot la cot cu Dej pentru drepturile muncitorilor, si i le atribuise unei unelte a “regimului burghezo-mosieresc”. 
Greva de la Atelierele CFR Grivita 
Greva de la Atelierele CFR Grivita a fost o greva a muncitorilor feroviari, care a avut loc la Atelierele Grivita, Bucuresti, Romania, la 16 februarie 1933. Greva s-a datorat conditiilor din ce in ce mai precare de lucru ale ceferistilor, in contextul Marii Depresiuni la nivel mondial, care a afectat Romania in mod semnificativ. Ea s-a transformat repede intr-o revolta si a dus la ciocniri intre lucratorii de cale ferata si Jandarmeria romana, precum si la moartea a 7 persoane, intre care si Vasile Roaita. 

Vezi si Cum a dat Ceausescu de pamant cu ilegalistii  
In ziua de 1 februarie 1933, cand a sunat sirena pentru pauza de pranz, muncitorii din sectiile I si II vagoane si locomotive s-au adunat in hala mare a Atelierelor si au protestat impotriva reducerii salariilor, apoi s-au deplasat spre cladirea administrativa. Reprezentantii patronatului au preluat lista cu revendicari, iar muncitorilor le-au cerut sa astepte raspunsul. Pe fondul tratativelor sindicale, grupul de agenti comunisti au provocat scandal si, ca in multe alte situatii, i-au atacat pe muncitorii sindicalisti. Ziarul „Dimineata“ din 02.02.1933 relata: „Cu aceasta ocazie s-au produs incaierari cu social-democratii pe tema metodelor de lupta – acestia cerand sa se procedeze cu prudenta spre a nu se da ocazia autoritatilor sa provoace”. In jurul orei 16.00 greva s-a stins si „grevistii au iesit in liniste pe poarta atelierelor”. Ziarul Scanteia relata ca „La Bucuresti armata si politia nici n-a(u) indraznit sa intervina impotriva grevistilor”. Totusi, grupul comunist a incercat, in zilele urmatoarele, sa provoace incidente si deschiderea focului din partea fortelor de ordine. 
Au aparut instigarile, inspirate de modelul diversiunii sovietice: zvonul ca un muncitor cu nume inventat a fost concediat fara plata retributiei; aparitia la poarta Atelierelor a doua femei disperate care strigau ca peste noapte sotii lor, muncitori la Ateliere, au fost arestati de Siguranta. Niciodata nu se dadeau nume precise si nu era identificat locul de munca al victimei. Acesti „eroi” nu s-au regasit pe nicio ierarhie a PCR, ajuns la putere dupa 1947, pentru ca ei nu existau. 
Pe 15 februarie, in jurul orei 9, o delegatie formata din Gheorghe Gheorghiu Dej, Chivu Stoica, Panait Bogatoiu, Constantin Doncea, Alexandru Petea si Ilie Pintilie a plecat la Directia generala. Vreo 4.000 de oameni, asezati in jurul cazanelor de carbid, in care se facuse foc, in fata Administratiei de locomotive, asteptau rezultatul discutiilor. S-au improvizat doua tribune. In tot acest timp, muncitorul Constantin Negrea a avut grija ca sirena sa sune la intervalele stabilite. Dar pe la ora unu noaptea s-au terminat lemnele si carbunii cu care era alimentata sirena. 
A doua zi, pe 16 februarie, fortele de ordine (Armata si Jandarmeria) au primit ordin sa traga. Pe la sase fara un sfert, au inceput sa traga. In total, au murit sapte oameni (Vasile Roaita, Dumitru Popa, Gheorghe Popescu, Cristea Ionescu, Dumitru Tobias, Dumitru Mayer, Ion Dumitrescu), printre ei a fost si Vasile Roaita, ucenic in ultimul an la caldararie (cazangerie). A fost ranit din intamplare si a murit la spital, a doua sau a treia zi. Ulterior, propaganda comunista l-a transformat pe Vasile Roaita in erou al clasei muncitoare. 
S-au facut mai multe arestari. Cel care a coordonat politic reprimarea revoltelor muncitoresti era Armand Calinescu, subsecretar de stat la Interne, asasinat de legionari cativa ani mai tarziu, cand devenise prim-ministru. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

comunistii dirijati urss regelui mihai vasile roaita utc demitizarea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1604 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012608 (s)