News Flash:

Viata cotidiana in Iasi (1916-1917)

17 Aprilie 2013
2925 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa doi ani de neutralitate, la 14 august 1916, Romania a intrat in razboi, alaturi de Antanta, cu gandul la eliberarea fratilor din Transilvania. Vestea a fost primita cu entuziasm de populatie. Nichifor Crainic, aflat in acea perioada in Bucuresti, isi va nota in amintiri: „Orasul a inceput sa vuiasca puternic si dinspre Calea Victoriei se ridicau uragane de aclamatii. Am alergat sa deliram cu multimea innebunita de fericire“.
Atmosfera a fost surprinsa si de Constantin Argetoianu: „am trecut pe la Jockey Club unde, pe la 5 p.m., am asistat din balcon la proclamarea mobilizarii. In strada era o multime de oameni, ca la sarbatoare. Delir si imbratisari“.
Timp de zece zile, romanii au trait euforia victoriei. Armata romana a inaintat cu succes in Transilvania, unde a fost primita, cu bucurie, de romani. Dar, la 24 august, a cazut, ca un trasnet, vestea dezastrului de la Turtucaia. In urma unei crancene batalii, 160 de ofiteri si 6.000 de  soldati au fost ucisi, iar 480 de ofiteri si 28.000 de soldati au fost luati prizonieri. Socul a fost extrem de puternic, afectand grav si factorii de decizie. Prim-ministrul Ion I.C. Bratianu – potrivit relatarii lui I.G. Duca – „a cazut intr-un adevarat marasm. Vreo 15 zile nu a mai fost el, nu il mai recunosteam, ratacea de dimineata pana seara din odaie in odaie, nu mai primea aproape pe nimeni, cand ii vorbeai parca nu auzea ce ii spuneai, cu greu puteai obtine sa rezolve chestiunile care cadeau direct in sfera lui de atributiuni. Era abatut, aproape imbatranit, il cuprinsese o groaznica disperare“. Dupa Turtucaia, observa si N. Iorga, „tara era, in cel mai deplin inteles al cuvantului, fara stapan. Regele insusi aparea numai din fuga automobilului, fara sa stie nimeni ce vrea, ce face, ce mai inseamna“.
Marele Cartier General nu avea un plan de rezerva, astfel ca a actionat sub impulsul situatiilor de moment, transferand trupe de pe un front pe altul, contribuind, astfel, mai curand, la dezorganizarea armatei.
La sfarsitul lunii septembrie, in Transilvania, trupele germane si austro-ungare au trecut la contraofensiva, reusind sa sparga frontul romanesc, mai intai pe Jiu, apoi si prin trecatorile Carpatilor. Armatele bulgare si turcesti au ocupat Dobrogea, iar, la 10 noiembrie, maresalul Mackensen a trecut, pe la Zimnicea, Dunarea, indreptandu-se spre Bucuresti.
Pe jos sau cu trenul, spre Moldova…
Cuprinsa de panica, populatia din Oltenia, Muntenia si Dobrogea a luat drumul exilului. Mii de romani – femei, copii, batrani, sanatosi sau bolnavi – au pornit in bejenie, cu caruta sau pe jos, pentru a nu cadea in mana invadatorilor. Toti se indreptau spre Moldova, fara sa stie catre ce localitate anume. Imaginea acelor nefericiti, haladuind prin ploaie, prin zloata si noroi, fara hrana, fara imbracaminte adecvata i-a impresionat pe multi contemporani. Ministrul I.G. Duca recunostea ca guvernul a dispus retragerea in Moldova a tinerilor, dar nu le-a pus la dispozitie niciun mijloc de transport. Multi „nu aveau haine, altii erau desculti, cerseau de mancare, cadeau de oboseala, se imbolnaveau de frig, mureau pe la portile hanurilor“.
Au plecat si multi oameni politici, bancheri, comercianti, industriasi etc. Dar in cu totul alte conditii. Constantin Argetoianu constata: „Pe cand tinerii recruti si cercetasi – pana si copii de 10-12 ani – erau transportati pe jos in Moldova (ca sa nu-i poata utiliza inamicul in teritoriul ocupat) si mureau de-a lungul soselelor, de foame, de frig, de molima, caci nu se gaseau vagoane, Alecu Constantinescu-Porcu, ministrul Agriculturii, incarca si transporta la Iasi 17 (saptesprezece) vagoane imbacsite cu tot ce avea in casa. Pe langa cele necesare unui trai comod, Excelenta Sa a evacuat la Iasi obiecte ca: butoaie goale, mese si scaune albe de brad pentru bucatarie, putini cu muraturi – pana si lemne de foc. Bratienii au expediat sapte vagoane incarcate cu butoaie cu vin. Bibicescu de la Banca Nationala a incarcat in vagoanele ce i s-au pus la dispozitie pana si ficusii doamnei Bibicescu“. Poate ca unele relatari au fost exagerate, dar este cert ca cei care au avut bani si relatii au putut sa-si transporte, cu trenul, o buna parte din avere, mai ales alimentele necesare in acele vremuri pline de incertitudini.
Refugiatii au inceput sa soseasca la Iasi pe la mijlocul lunii octombrie, iar la inceputul lui decembrie au ajuns si numerosi militari, ale caror unitati fusesera ravasite sau desfiintate. Primarul orasului, George Marzescu, a depus eforturi supraomenesti pentru a rezolva situatia, recurgand la rugaminti adresate proprietarilor de case, dar si la rechizitii, construind baraci, amenajand grajduri si magazii, pentru a nu-i lasa pe oameni sub cerul liber. Unii s-au  instalat la hotel, dar, din cauza aglomeratiei, era greu de pastrat curatenia. Renumitul hotel Traian a ajuns rapid intr-o accentuata stare de degradare, WC-urile devenind neutilizabile, iar instalatia de baie se defecta mereu; de sapun nu putea fi vorba, astfel ca  locatarii alergau „cu limba scoasa dupa sapun si fericitii care posedau cate o bucata o purtau toata ziua in buzunar, de frica sa nu le-o fure cineva“.
Regina Maria, impreuna cu patru copii (Nicolae, Marioara, Elisabeta si Ileana) au locuit timp de doua saptamani intr-un vagon de tren, pana le-a fost amenajata o locuinta la Comandamentul Corpului IV Armata. Regele Ferdinand a ramas la Zorleni, langa Barlad, pana la sfarsitul lunii ianuarie 1917, cand s-a putut stabili in Palatul Cuza Voda, din strada Lapusneanu, in care functiona Creditul Financiar Urban.
La 9 decembrie 1916 s-a deschis, in sala de spectacole a Teatrului National din Iasi, sesiunea ordinara a Parlamentului. In acea atmosfera de deprimare generala, deputatul N. Iorga a rostit o cuvantare de 20 de minute, prin care a despicat norii negri ce invaluiau tara, deschizand calea spre o raza de lumina. „In coltul acesta unde ne-am strans, sa pastram cu scumpatate samanta de credinta, ca vom vedea si noi la randul nostru disparand negura stapanirii straine si vom putea zice ca Petru Rares, fiul lui Stefan, ca vom fi iarasi ce am fost si inca mai mult decat atata“. Cuvintele au electrizat sala, iar Ion I.C. Bratianu a propus ca discursul sa fie tiparit pe foi volante si difuzat ostasilor din transee.
Caruta cu cadavre
Deocamdata, raza de lumina era departe. Si, de parca toate suferintele nu ar fi fost de ajuns, in noaptea de Anul Nou a avut loc un groaznic accident feroviar pe linia Barnova-Iasi. Un tren supraaglomerat s-a defectat, franele au cedat si toata garnitura s-a izbit, in gara Ciurea, de un alt tren, care avea in compunere cateva vagoane cu combustibil. Ele au luat foc, inregistrandu-se circa 800 de morti si raniti. A fost, dupa aprecierea lui I.G. Duca, „cea mai inspaimantatoare catastrofa pe care au inregistrat-o vreodata Caile Ferate Romane“.
De la inceputul lunii ianuarie a inceput sa ninga abundent, iar orasul a fost blocat de mari troiene de zapada, dupa care a urmat un ger cumplit. Lipsa lemnelor facea ca multe locuinte sa nu poata fi incalzite, iar oamenii au inceput sa moara de frig. Situatia cea mai grava o resimteau ranitii. La 14 ianuarie, Regina Maria nota: „nenorocitii nostri raniti mureau ca mustele, nu din pricina ranilor, ci a pneumoniei capatate de pe urma frigului din spitale. Deoarece nu erau lemne pentru incalzitul cazanelor, nu li se puteau spala rufele, astfel ca zaceau in pat jumatate goi sau in camasi asa de murdare, incat nu era cu putinta sa scape de infectie“.
Mizeria, frigul si foamea au generat una dintre cele mai teribile boli: tifosul exantematic, care, de la mijlocul lunii ianuarie, a inceput sa secere sute de vieti. N. Iorga descria dezastrul: „Mortii nu aveau nici patru pareti de scanduri intregi si din sicriile hurducate pe strazile incremenite de ger ieseau mirosuri de puterziciune care ameteau; atatia soldati au fost coborati numai cu camasa in transee comune, care, ca pe front, tineau locul de groapa“. Principesa Ileana, atunci in varsta de sapte ani, avea sa-si aminteasca: „Ani de-a randul am vazut in cosmare procesiunea funerara pe care de atatea ori am vazut-o pe cand eram copil, in Iasi: calul costeliv tragand o caruta obisnuita, in care fusesera stivuite cadavre. In partea din fata a carutei era asezata o scandura groasa, formand astfel o bancheta pe care statea, alaturi de vizitiu, un preot in odajdiile lui si un soldat trompetist. Intr-o zi, cand caruta a trecut prin dreptul geamului nostru, m-am uitat la ea, intrebandu-ma cum putea un biet animal slabanog sa traga dupa el o incarcatura atat de grea. Dar, deodata, calul s-a oprit si s-a prabusit mort, intre osii. Caderea lui a provocat rasturnarea carutei si cadavrele goale din ea s-au raspandit tepene pe strada“.
Vicii…
In acea stare de demoralizare si incertitudini s-au inregistrat fapte greu de imaginat. Constantin Argetoianu scria ca, la Iasi, „se raspandisera zvonuri care nu erau menite sa sporeasca prestigiul moralitatii inaltei noastre societati. Se vorbea de adevarate orgii petrecute intre medicii francezi si doamne si domnisoare bine cunoscute – toate sub inalta obladuire a Majestatii Sale Regina. Multe din eroinele acestor jocuri, in care hazardul este mai putin amestecat decat amorul, ar fi fost, dupa spusele lumii, persoane din cel mai apropiat anturaj al Palatului Regal“. Tot Argetoianu le gasea si o explicatie: „Cand toate legile morale sunt rasturnate, cand oamenii alearga dupa oameni sa se omoare, cand epidemiile si mizeria si toate privatiunile care sunt consecinta lor exaspereaza nervii si intetesc patimile, cand promiscuitatea sexurilor impusa de imprejurari rastoarna barierele materiale ridicate de confortul pasnicelor civilizatii, cand viata si ziua de maine par iluzii efemere – e natural ca si criteriile morale sa se altereze si ca anumite acte sa nu mai aiba semnificatia si importanta care li se atribuie in timp normal“.
Nichifor Crainic, soldat sanitar la Spitalul Militar din Iasi, aflat sub patronajul sotiei ministrului de Justitie (Mihai Cantacuzino), relata ca „domnita“ avea o camera in pavilionul de scandura, unde „trei barbati o vizitau zilnic in ordine prestabilita, fara gres, un ceas fiecare. Cel dintai sosea un mare bancher cu nume grecesc. Al doilea, un diplomat roman de o rara frumusete. Al treilea, un artist celebru. La fiecare vizita, suspinele patetice ale domnitei se auzeau prin scandurile pavilionului“. Intr-o zi, un medic a intrat in camera domnitei si a gasit o carte frantuzeasca de cugetari asupra amorului. „Una dintre aceste cugetari sfatuia ca, pentru a mentine proaspete senzatiile amoroase, femeia trebuie sa aiba trei amanti simultan. Si specifica: de preferinta un bancher, un diplomat si un artist. Asadar – nota Crainic –, domnita noastra isi organiza pasiunea dupa prescriptiile unui manual de specialitate. Faptul ca pavilionul deliciilor se gasea in cel mai lugubru cadru al mizeriei omenesti, in spitalul acesta cutremurat de urletele durerii, nu stanjenea divina pasiune, ci dimpotriva, o intensifica prin contrastul suferintei si al mortii pentru tara“. Domnita era… Maruca Cantacuzino, viitoarea sotie a lui George Enescu!
Multi barbati isi petreceau ore in sir, de dupa-amiaza pana dimineata, la Jockey Club, unde practicau jocuri de noroc: bridge, maus, pocker, room, baccara. Se rulau sume importante, iar cei care pierdeau nu pareau a fi afectati: „Oamenii dau si ce nu aveau, nimeni nu se mai gandea la a doua zi“ (Constantin Argetoianu). Pasiunea ii molipsise si pe cei saraci, care, dupa cum nota acelasi N. Crainic, jucau carti „zi si noapte, fara intrerupere. Cei care ieseau din joc porneau la despaduchiat, trecandu-si rufele captusite cu straturi de paraziti prin para lumanarilor. Altfel nu era chip, caci toata casa misuna de paduchi ca un musuroi de furnici“.
In acea stare de spirit, oficialii romani au decis transferarea tezaurului Bancii Nationale a Romaniei si a altor bunuri in Rusia. Exista temerea ca trupele Puterilor Centrale vor ocupa Moldova si, pentru o asemenea eventualitate, principalele valori trebuia salvate. Nu numai oficialitatile, dar si persoane particulare au staruit sa li se primeasca bunurile, care, astfel, sa fie salvate. I.G. Duca (pe atunci, ministrul cultelor si instructiunii publice, atat in primul, cat si in al doilea guvern Ion I.C. Bratianu) scria ca nu l-a putut refuza pe Vasile Mortun, care a insistat sa fie transportata la Moscova colectia sa de tablouri, iar George Enescu a venit la gara cu o ladita, in care avea manuscrise de cand era copil si incepuse sa compuna; regina Maria si-a depus toate bijuteriile, iar alte doamne din inalta societate si-au impachetat pantofi, rochii, palarii si chiar ciorapi, corsete si combinezoane, pentru a fi pastrate in siguranta, pana la incheierea razboiului.
Initial, guvernul a analizat posibilitatea ca tezaurul sa fie expediat in Anglia, dar actiunea a parut riscanta, din cauza submarinelor germane din Marea Nordului si a pretentiilor guvernului de la Londra privind cota de asigurare. S-a considerat ca Moscova reprezenta un loc sigur si s-a contat pe onorabilitatea oficialilor rusi. Daca transportul din decembrie 1916 poate fi acceptat ca rezonabil, cel de-al doilea, din august 1917, ni se pare rodul lipsei de previziune politica. Ion I.C. Bratianu a vizitat Rusia in ianuarie-februarie si in aprilie-mai 1917, astfel ca a putut vedea starea de degradare a autoritatii de stat. I.G.Duca avea sa recunoasca: „Nefericita inspiratie, pentru ca trebuia sa ne dam seama ca situatia din Rusia era prea nesigura ca sa-i incredintam fara grija tezaurul nostru“.
… si realizari
In primavara anului 1917, la Iasi, s-au inregistrat si unele fapte pozitive. Printr-un efort exceptional, doctorul Ioan Cantacuzino, numit directorul Directiei Generale a Sanatatii Publice, ajutat de mai multi medici romani si francezi, a reusit sa opreasca raspandirea tifosului exantematic, dupa care a trecut la lichidarea bolii ce facuse mii de victime. O contributie importanta la ameliorarea starii de sanatate a ranitilor a adus Crucea Rosie, actiune in care s-au remarcat mai multe doamne din inalta societate, in frunte cu regina Maria.
Si aprovizionarea s-a imbunatatit, ca urmare a sosirii din Rusia a unor cantitati apreciabile de alimente, astfel ca s-au putut infiinta mai multe popote si cantine, la care se servea hrana calda.
La 6 mai 1917 au inceput lucrarile Parlamentului, ce avea pe ordinea de zi modificarea Constitutiei in vederea infaptuirii reformei agrare si a celei electorale. Trecusera trei ani de cand fusese aleasa Adunarea Nationala Constituanta, iar regele Ferdinand promisese, la 23 martie 1917, ostasilor-tarani: „Vi se va da  pamant. Eu, regele vostru, voi fi intaiul a da pilda; vi se va da si o larga participare la treburile statului“ (Romania, 28 martie 1917)
La randul ei, armata romana a cunoscut un intens proces de reorganizare, dotare si instruire. In sfarsit, sosise si armamentul promis de Aliati – Franta si Marea Britanie –, iar misiunea franceza, condusa de generalul Berthelot, s-a implicat efectiv in actiunea de refacere a capacitatii de lupta a ostasilor. Noua infatisare a armatei romane s-a vazut in ziua de 10 mai, cu prilejul defilarii organizate pe platoul Sorogari de langa Iasi, incheiata cu mobilizatorul mars „La  arme!“.
Peste mai putin de o luna, la 8 iunie, cateva sute de voluntari ardeleni – fosti prizonieri din armata austriaca, eliberati de guvernul Rusiei – au depus juramantul militar la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, in prezenta regelui Ferdinand si a membrilor guvernului Romaniei. Cu acel prilej, suveranul li s-a adresat: „Voua tara va spune bine ati venit, caci in voi ea vede intaile raze ale unui soare nou ce rasare din intuneric; pe voi, orasul acesta, unde s-a infaptuit Unirea Principatelor, va saluta cu iubire, ca pe cei dintai soli ai unirii neamului“. Lunile iulie si august 1917 au ramas inscrise in istoria Romaniei si a Primului Razboi Mondial prin marile batalii de la Marasti, Marasesti si Oituz, care au barat planurile Puterilor Centrale de a ocupa Moldova si a scoate Romania din razboi.
Dar acele victorii nu au putut fi pe deplin valorificate, din pricina revolutiei bolsevice, in urma careia, la 25 octombrie/7 noiembrie 1917, Rusia a iesit din razboi.

sursa:foaienationala.ro 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

vicii si realizari
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1772 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014279 (s)