News Flash:

Viata si opera lui Stefan Ioan Fanuta (Zilot Romanul)

26 Septembrie 2013
2892 Vizualizari | 0 Comentarii
Zilot Romanul (pseudonimul lui Stefan Ioan Fanuta) (n. ~ 27 decembrie 1787, Bucuresti - d. 12 noiembrie 1853, Bucuresti) a fost un istoric, jurist, poet si cronicar roman. A scris istorii in versuri si in proza ale Tarii Romanesti din timpul lui Constantin Hangerli (1796) pana la Rascoala lui Tudor din 1821. Prima parte, intitulata „Domnia lui Constandin Voda Hangerliul” a terminat-o in 1800, la o „copilareasca varsta”. Alte lucrari mai de seama ale sale au fost o cronica in versuri despre „Anul 1848” si un poem alegoric numit „Daslusire”.
Multa vreme identitatea adevarata a lui Zilot Romanul a ramas necunoscuta, fapt care a lasat sa se intrevada prea putine despre viata acestui scriitor. B. P. Hasdeu remarca: „Cine au fost autorul, nu se stie, caci «Zilot Romanul» este invederat un pseudonim, care inseamna «Romanul Zelos»”. Motivul cel mai plauzibil al anonimatului lui Zilot este evitarea represaliilor din partea mai marilor infierati in scrierile sale.
Primele incercari de identificare i-au apartinut lui Gr. Tocilescu. Initial acesta a crezut ca „sub pseudonimul de Zilot Romanul se ascunde Stefan Moru” si a adaugat „ca cercetarile ce vom face mai departe poate ca vor arata ca ne-am inselat". Intr-adevar, dupa alte investigatii, ce vor fi detaliate mai jos, va comunica noile rezultate Academiei Romane, in martie 1890. El considera acum ca adevaratul nume a lui Zilot Romanul a fost Stefan Fanuta. Insa nu a mai apucat sa-si publice rezultatele, fapt care i-a facut pe Nicolae Iorga, Ovid Densusianu, Gh. Adamescu si George Calinescu sa priveasca cu rezerve noua identificare, nestiind care au fost motivele pentru care a fost facuta aceasta.
Dintre cei care au incercat mai recent sa identifice adevaratul nume al lui Zilot sunt de amintit Valentin Al. Georgescu: Stefan Ioan Moru, N. A. Ursu: tot Stefan Moru (sau Mora) si Al. Alexianu: T. Gh. Pesacov, insa identificarea din urma nu tine seama nici de biografia cunoscuta a lui Pesacov, nici de datele personale presarate de Zilot prin scrierile sale.
Potrivit cercetarilor lui Marcel Dumitru Ciuca, Stefan (Ioan) Fanuta se naste in jurul datei de 27 decembrie 1787 la Bucuresti.
Despre inaintasii sai, Zilot scrie: „mosii miei, si de n-au fost in vederea cea proasta atata slaviti, dar in tainica vedere au fost prea slaviti, pentru ca toti au statut, unii, parte bisericeasca – preoti, duhovnici vestiti, clirici la scaunul Mitropoliei tarii alesi – altii, dascali slovani si rumani, si mai toti adapati oaresice si de latineasca si de elineasca.” Tatal sau a fost Ioan starostea, acesta slujind tara timp de peste 40 de ani in diferite slujbe politice si ajungand chiar, de patru ori, sa imbrace caftanul marilor boieri. Intre 1790 (inainte de 2 iunie) si 13 august 1796, Ioan indeplineste functia de mare staroste de negustori, foarte bine platita. Este pomenit in acte fie ca Ioan Dobrian, fie ca Ioan Popovici. Intr-o epoca in care prezenta numelui de familie nu era obligatoriu, aceasta fluctuatie, in opinia cercetatorilor, nu e neobisnuita. Primul nume ar fi cel al locului de bastina al tatalui Ioan, iar cel de-al doilea ar desemna meseria bunicului. Bunicul lui Stefan a fost Fanuta, de la care isi va trage si numele de familie. De altfel, Stefan se semneaza fie „Stefan sin Ioan starostea”, fie „Fanuta sin Ioan starostea”.
In anii copilariei va trai cumpatat si va invata elina de la dascali greci. Pe la 1800 scrie prima sa cronica, intitulata „Domnia lui Constantin voda Hangerliul”.
Dupa varsta de 15 ani Stefan va pleca de la casa parinteasca incercata de greutati si lipsuri, intrand in slujba clucerului jurist Stefan Conduratul, de la care invata „ale patriei trebi si obiceiuri”. In mai 1802 se va refugia la Brasov, existand zvonuri cu privire la o incursiune a pasvangiilor. Se intoarce la Bucuresti dupa trei luni (in jurul datei de 10 iulie) si isi continua slujba. In aceasta perioada copiaza pentru stapanul sau „Manualul de legi” al lui Mihai Fotino, operatiune terminata inainte de 1811. La aceasta data, Stefan Fanuta ajunge sa ocupe functia de logofat de-al treilea.
In 1814, proaspat iesit de la stapan, Stefanica logofatul, cum este cunoscut acum, imprumuta pe un anume Gheorghe Savescu cu 1.000 de lei, stabilind o dobanda de 5 la punga pe luna. Presupusa sa bunastare (relativa) l-a facut pe cercetatorul Marcel Dumitru Ciuca sa banuiasca faptul ca Stefan avea o anume functie aducatoare de venit. In anii 1837 - 1838 Stefan Fanuta se va judeca cu Savescu la Tribunalul Politienesc din Bucuresti pentru a-si recupera suma imprumutata, ceea ce va si reusi in final. Cu alti bani cumpara o brutarie scoasa la mezat, actul incheindu-se la 4 aprilie 1815. La aceasta data, Stefan ocupa functia de pitar, iar din 1817 devine medelnicer. Din aceasta functie va scrie un memoriu catre Poarta Otomana din partea boierilor patrioti, nemultumiti de politica domnitorlui Ioan Gheorghe Caragea In jurul anilor 1818 - 1819 Stefan se mai afla inca in functie, moment in care cumnatul sau Fotache Prisiceanul, fost capitan de lefegii, l-a rugat sa ii cumpere si lui o slujba. Din pricina ca altii „l-au intrecut cu darea”, incercarea nu i-a reusit. In preajma datei de 15 mai 1821 pleaca impreuna cu fiul sau Constantin si nevasta in satul Turches din Transilvania (astazi in municipiul Sacele), unde se stabileste o vreme. Revine la Bucuresti in toamna anului urmator.
La 18 aprilie 1825 Stefan Fanuta este numit epitrop la Departamentul Obstirilor (sau Cutia Milei), impreuna cu serdarul Raducanu Trestianu, insa amandoi demisioneaza in scurta vreme. La 6 iulie 1827, domnitorul Grigore al IV-lea Ghica numeste alti doi boieri in functie. Pe 23 septembrie acelasi an, domnitorul il ridica la rangul de serdar. Inainte de mai 1828 se insoara cu a doua sotie, Hrisi din neamul Arion. Ea va pieri trei ani mai tarziu, prin mai 1831, acest fapt pricinuindu-i sotului o mare durere, dupa cum reiese din poeziile sale. Catagrafia din 1831 il prezinta ca fiind singur, fara nevasta sau copii (Constantin murise in timpul ciumei din iunie 1828, la o varsta scolareasca), insa tinea la el un nepot mai mic, Iancu Boranescu (n. 1813 - d. 1843). In aceeasi catagrafie este mentionata si functia sa: biv vel serdar (fost mare serdar) ceea ce inseamna ca a fost trecut in categoria marilor boieri (primul din a treia clasa). Intre 25 noiembrie 1831 si 24 aprilie 1832 va face parte din primul Sfat orasenesc ales al Bucurestiului, in urma demisiei vornicului Constantin Campineanu, si va indeplini functia de presedinte al Tribunalului Politienesc din Bucuresti (din 15 august 1831). In 1834 se angajeaza la strangerea de fonduri pentru zugravirea si repararea bisericii din Valea Larga, el insusi contribuind cu 300 de lei. Fiindca refuza sa jure pe Evanghelie, ca slujbas al statului, este dat afara de la Tribunal pe 29 august 1836. In octombrie acelasi an este ales iar in Sfatul orasului Bucuresti, functie in care sta pana prin martie 1838, ea nefiind platita pe atunci. Dupa 1838 se va retrage in viata privata, ocupandu-se cu studiul si afacerile casei. In aceasta perioada, din casatoria sa cu Natalia (facuta in 1832) i se nasc copii Safta si Iancu. Catagrafia din 1838 mentioneaza varsta sa (50 de ani), a sotiei (24 de ani) si a copiilor (5 si respectiv 2 ani). In 1843 i se va naste si cel de-al treilea copil din aceasta casatorie: Athanasie.
In timpul domniei lui Gheorghe Bibescu (1843 - 1848) nu a indeplinit nici o functie desi i-a trimis o plangere in acest sens domnitorului, cu care se cunostea de dinainte, de pe vremea cand facusera amandoi parte din sfatul orasenesc.
Stefan Ioan Fanuta a trait intr-o casa de zid, cu doua caturi, aflata pe ulita cea mare din mahalaua Vergului, insa pana la 23 martie 1847, cand incendiul din Bucuresti i-a distrus casele si o buna parte din documente si scrieri. Atunci a ars si portretul scriitorului. A avut case si pe strada Radu Voda, precum si in mahalaua Alexe, unde s-a retras dupa incendiu. Stefan Fanuta a detinut si alte bunuri imobile, atat in Bucuresti (doua hanuri, mai multe pravalii) precum si in Valea Larga, langa Ploiesti, unde avea niste vii. O alta vie a sa se afla pe dealul Vacarestilor.
In timpul revolutiei de la 1848 a adoptat o pozitie socotita de el ca potrivita intereselor patriei, desi nu era de acord cu miscarea ce se iscase. A participat in doua randuri la intalnirea dintre boierii tarii si Soliman Pasa care intrase cu trupele sale in Bucuresti. Prima oara i-a cerut pasei sa respecte Regulamentul Organic si drepturile vechi ale romanilor fata de turci. Nu este incantat de intrarea armatei otomane in tara, dimpotriva: „Ce cauta turcu-n tara noastra? / E romaneasca, nu e turceasca”. Aceste idei ale relatiilor tarii cu Poarta le va relua iarasi in poezia „Catre unii din romani fara mai adanci stiinte” (1851).
In ultimii 20 de ani de viata sanatatea serdarului a fost destul de subreda, dupa cum reiese din actele ramase de la el. Boala s-a accentuat dupa incendiul din 1847, Stefan Fanuta fiind prea mahnit de pierderile suferite. Se stinge din viata la 12 noiembrie 1853, in urma unor arsuri serioase pe care le-a suferit intr-un incendiu, si este inmormantat la cimitirul bisericii Negustori din mahalaua Vergului.
Zilot Romanul si-a scris opera intre cca. 1798 si 1851, cu scurte intreruperi in vremea domniei lui Moruzi (1799 - 1801) si pe timpul copierii „Manualului de legi” al lui Fotino (cca. 1805 - 1811). Creatia sa se desfasoara pe trei coordonate: juridica, istorica si literara.
In domeniul juridic, a „prefacut” la inceputul secolului al XIX-lea „Manualul de legi” al lui Mihail Fotino, prin aceasta intelegandu-se faptul ca l-a actualizat si completat, deoarece cunostea istoria si obiceiurile tarii, dupa cum insusi spune. Si-a daruit acest „giuvaier” stapanului sau printr-o dedicatie in versuri.
Din punct de vedere istoric, in opera sa Zilot a abordat in special perioada 1796 - 1823, cu referiri la vremuri anterioare, chiar pana la daci si romani. Catre sfarsitul vietii a reluat in discutie problemele istorice prin poezii relative la revolutia pasoptista si la relatiile dintre Imperiul Otoman si Tara Romaneasca, stabilite prin tratate. Izvoarele sale de informare au fost diverse: cronologii, carti populare, cronografe, carti teologice, istorii universale si locale, cronici. Cercetatorul Marcel Dumitru Ciuca presupune ca Zilot a apelat la bogata biblioteca a banului Grigore Brancoveanu, cu care se afla in relatii foarte stranse.
Relatarile istorice ale cronicarului roman incep cu ce-a de-a doua domnie a lui Alexandru Ipsilanti (1796 - 1797) abordand totodata si inceputurile revoltei lui Pasvantoglu, peste Dunare. Continua cu domnia lui Hangerli (1797 - 1799) in vremea caruia au sporit si s-au inasprit darile impuse populatiei. Urmeaza intamplarile din timpul domniilor lui Alexandru Moruzi (1799 - 1801) si Mihail Sutu (a treia oara, 1801 - 1802), neuitand sa mentioneze de pustiirea Bucurestiului de teama pasvangiilor si de cutremurui din acelasi an, 1802. Continua cu domnia lui Constantin Ipsilanti (1802 - 1806) al carei inceput a fost marcata de amintitul seism. Razboiul ruso-turc ditre 1806 si 1812 ocupa noi pagini in cronica zilotiana. Fanuta serdarul vorbeste despre situatia de nesiguranta din principate si schimbarile politice survenite, despre rolul lui Napoleon Bonaparte in aceasta confruntare si despre deznodamantul ei cu rezultatele pentru partile implicate si tarile romane, carora li se rapeste Basarabia. Domnia lui Caragea era tratata intr-o lucrare considerata azi pierduta. Sunt reliefate, intr-o alta lucrare, vremurile din timpul celei de-a treia domnii a lui Alexandru Sutu, caracterizate prin framantari sociale ce au culminat cu rascoala lui Iordache Olimpiotul. Revolutia de la 1821 este relatata in „Jalnica cantare a lui Zilot”, unde conducatorul Eteriei grecesti este descris cu ura, in timp ce Tudor Vladimirescu are parte de unul dintre cele mai frumoase portrete memorialistice. Evenimentele ulterioare mai importante sunt consemnate fie prin scurte insemnari, fie prin poezii ocazionale.
O a treia latura a creatiei lui Zilot o reprezinta cea literara, ilustrata in poeziile sale cu caracter personal. Multe dintre ele au fost descoperite de catre Gr. Tocilescu in 1890 si publicate abia in 1996.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

zilot romanul istoric jurist poet cronicar romanul zelos fanuta
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1733 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011445 (s)