News Flash:

Viata si operele lui George Eliot

26 Mai 2013
3308 Vizualizari | 0 Comentarii
Vezi tu, de fapt de la George Eliot a pornit totul... Si cat de furiosi au fost pe ea pentru asta. Ea este cea care a plasat pentru prima data actiunea in interior. (D. H. Lawrence, citat in Jessie Chambers, D. H. Lawrence: dosar personal)

Daca JANE AUSTEN este cea care a folosit pentru prima data potentialului realist al romanului, George Eliot a dus la perfectiune aceasta stradanie. Astfel, George Eliot a iesit victorioasa in lupta romanului pentru castigarea respectabilitatii ca forma serioasa de arta si a romancierului de a nu fi privit doar ca un simplu furnizor de divertisment. George Eliot a imbogatit romanul cu calitatile intelectuale ale unui ganditor de prima marime si a transformat fictiunea intr-o critica serioasa la adresa vietii si intr-un instrument de profunda investigatie sociala si psihologica.

Prin recenzia sa celebra “Romane stupide scrise de doamne romanciere", incluzand scrierile femeilor din perioada victoriana, George Eliot a castigat respectul pentru sexul ei care s-a dovedit capabil de cele mai profunde investigatii artistice si intelectuale. Dupa George Eliot, femeile romanciere nu au mai fost nevoite sa-si ascunda sexul in spatele unui pseudonim masculin pentru a fi luate in serios. George Eliot, pe numele sau adevarat Mary Ann Evans, s-a nascut in Warwickshire, in Anglia de mijloc.

Era cea mai mica dintre cei cinci copii ai administratorului de mosie Robert Evans. Mary Ann a fost un copil serios si studios care citea foarte mult. In timp ce era la internat, a intrat sub influenta charismaticului cleric evanghelist John Edmund Jones. Predicile dramatice si mesajul salvarii personale prin credinta si sacrificiu religios au atins o coarda sensibila in inima tinerei adolescente meditative si precoce care era Mary Ann.

In 1841 fata s-a mutat in Coventry impreuna cu tatal sau care iesise la pensie, si familia, ingrijorata de fervoarea ei religioasa, a incurajat prietenia ei cu liber-cugetatorii locali progresisti Charles si Caroline Bray, in speranta ca Mary Ann isi va tempera pietatea aproape fanatica. insa rationalismul filozofic pe care l-a cunoscut prin intermediul noilor sai prieteni a determinat-o nu numai sa renunte la devotiunea evanghelica, dar chiar sa-si piarda de tot credinta religioasa intr-o confruntare cu ceilalti care a devenit paradigmatica pentru scenele similare din romanele ei axate pe conflictul intre independenta si datorie, individ si comunitate, Mary Ann a refuzat sa mai mearga la biserica.

In cele din urma, s-a ajuns la un compromis cu familia prin care Mary Ann a acceptat sa se duca in continuare la biserica, dar si-a pastrat convingerea potrivit careia moralitatea personala, nu bazata pe autoritatea unei credinte religioase, trebuie sa fie cea precumpanitoare. in ultimii ani si-a asumat rolul de stapana a casei tatalui sau, citind foarte mult si traducand din Spinoza, precum si lucrarea iconoclasta a lui David Strauss Viata lui Iisus, o naratiune lipsita de orice elemente supranaturale, care a fost publicata in 1846. In 1849, dupa moartea tatalui sau, Mary Ann era libera sa se alature unui cerc mai larg, mai potrivit cu remarcabilele sale calitati intelectuale.

Aceasta a insemnat sa se duca la Londra, unde a fost angajata ca redactor asistent la publicatia progresista Westminster Review. A scris numeroase recenzii si a patruns in cercurile oarecum boeme ce gravitau in jurul revistei, din care facea parte si George Henry Lewes. George Eliot s-a indragostit de Lewes care, in pofida faptului ca nu mai locuia cu sotia sa, din cauza legilor restrictive ale divortului din perioada respectiva, nu putea sa se desparta legal si sa se recasatoreasca. Aceasta situatie a generat cea de-a doua si cea mai puternica criza personala din viata lui George Eliot. Sfidand conventiile si dezaprobarea familiei, George Eliot si Lewes si-au intemeiat impreuna un camin ducand o viata fericita, desi retrasa, la Londra, unde si-au putut desfasura in cele mai bune conditii munca lor literara. Lewes a fost cel care a incurajat-o pe George Eliot sa scrie beletristica.

Fara indoiala, George Eliot era o ganditoare profunda si impresionanta, dar cand a inceput sa scrie beletristica a fost pusa in situatia de a-si exprima gandurile si de a crea personaje si situatii credibile. In plus, si-a propus sa modifice formula fundamentala a fictiunii victoriene, deplasand accentul dinspre apelul la idealizare si melodrama catre analiza atenta a experientei de zi cu zi. George Eliot si-a materializat intentiile bazandu-se pe amintirile sale din copilarie si din viata rurala din Warwickshire. Scene din viata clericala, prima ei lucrare beletristica, cuprinde trei povestiri scurte in care a incercat, dupa cum spune chiar ea, “sa faca ceea ce nu s-a mai facut niciodata in literatura noastra... sa reprezinte clerul ca pe oricare alta clasa sociala, cu necazurile, supararile si bucuriile proprii tuturor celorlalti oameni". Cartea a creat cadrul si modelul pentru urmatoarele ei romane: insistenta asupra ideii ca viata obisnuita este un domeniu foarte potrivit pentru literatura de fictiune, pentru toleranta si compasiune fata de personajele ei, pentru modelarea comportamentului uman prin asa-numita “invatatura estetica".

Dupa cum sustinea ea, “arta trebuie sa fie ori reala si concreta, ori ideala si eclectica. Ambele variante sunt bune in felul lor, dar povestirile mele fac parte din prima categorie. Nu am de gand sa prezint realitatea asa cum ar trebui sa fie; incerc numai sa dezvalui lucrurile asa cum sunt". Daca Scenele din viata clericala au evidentiat caracteristicile lui George Eliot ca scriitoare, primul ei roman Adam Bede a fost cel care i-a adus recunoasterea si succesul. Considerat de multa lume drept cel mai bun roman pastoral, Adam Bede (1859) semnala un talent artistic major. In calitate de critic si biograf al lui George Eliot, Gordon Haight remarca: “Nicio carte nu a mai produs o asemenea impresie de la Coliba unchiului Tom care a zguduit lumea". George Eliot a scris rapid alte doua romane de succes: Silas Marner si Moara de pe Floss, a caror forta de atractie se datoreaza in mare masura reconstruirii delicate si cu multa simpatie a amintirilor autoarei legate de Warwickshire. Dupa epuizarea acestor resurse, George Eliot avea sa scrie Romola, un roman istoric plasat in Florenta veacului al XV-lea. Pentru a se documenta in vederea romanului, George Eliot a calatorit in Italia si a studiat obiceiurile si valorile unei culture diferite cu ochiul unui om de stiinta.

Romola a ajutat-o sa treaca dincolo de amintirile ei si sa vada societatea ca pe un intreg complex. In ultimele trei romane (Felix Hoit, Mijloc de martie si Daniel Deronda) s-a intors scenele mai familiare englezesti. Toate trei sunt romane de grup social in care care autoarea incearca sa infatiseze relatia complexa dintre mediu, individ si societate. Considerata pe buna dreptate unul dintre primii mari romancieri sociologi, George Eliot a redat in scrierile sale “istoria naturala a claselor noastre sociale, mai ales pe cea a micilor proprietari de magazine, mestesugari si tarani, si masura in care sunt influentati de conditiile locale, de maximele si obiceiurile lor, de punctul de vedere din care ii privesc pe dascalii lor religiosi si interactiunile dintre diversele clase". Mijloc de martie, capodopera lui George Eliot, este considerata de multi autori drept cel mai mare roman englezesc si reprezinta, asa cum afirma VIRGINIA WOOLF intr-o recenzie foarte cunoscuta, “unul dintre putinele romane englezesti scrise pentru adulti".

In aceasta carte, George Eliot creeaza un tablou detaliat si complex al vietii dintr-un oras provincial englez cu zeci de personaje, creionate cu foarte multa grija. Nu exista personaje cu adevarat negative si se petrec foarte putine evenimente in afara tranzactiilor zilnice din comunitate, totusi George Eliot descifreaza modelul de baza, arhetipul, pe care il descrie in roman ca “tranzitia reprimata care uneste toate contrastele" si corelatia dintre istorie, clasa sociala si personalitate care da viata personajelor si lumii populate de acestea. Intriga ei creste din interactiunile personajelor si din amestecul complex de temperament si motivatie.

Alti romancieri au dezvaluit fortele interne care determina comportamentul, dar niciun scriitor nu a facut acest lucru atat de extensiv ca George Eliot careia ii revine meritul de a fi primul romancier psiholog de anvergura. In 1870, George Eliot castigase batalia pentru respectabilitatea sociala prejudiciata de convietuirea cu Lewes si a fost recunoscuta drept cea mai mare romanciera contemporana, reputatie pe care si-a pastrat-o nestirbita pana in prezent.

Odata cu George Eliot, romanul si-a castigat dreptul de a sta alaturi de celelalte genuri literare, fiind considerat una din cele mai de seama forme artistice potrivite pentru o examinare ampla si profunda a vietii. Profunzimea lui George Eliot, invatamintele ei si capacitatea de a reflecta, in scrierile sale, aptitudini de sociolog, psiholog si istoric al culturii au impus un nou standard literaturii beletristice.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

george eliot david strauss westminster review silas marner
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1685 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019081 (s)