News Flash:

Viscolul din New York City (1888)

11 Martie 2015
1224 Vizualizari | 0 Comentarii
Viscolul din New York City este un dezastru care a avut loc la New York, Statele Unite, la 12-13 martie 1888, soldat cu 800 de morti si 7 milioane de dolari pagube materiale. Ploaia s-a transformat in zapada si a inceput sa cada peste New York, imediat dupa miezul noptii de luni, 12 martie. Pana dimineata la ora 7, stratul de zapada avea deja peste 25 de centimetri, iar in ziua de 13 martie, cand ninsoarea s-a oprit, acesta masura 50 de centimetri.

Dupa ce viscolul s-a potolit si oamenii au inceput sa dea zapada, de sub aceasta au iesit la iveala trupurile inghetate ale celor morti. Politicianul Roscoe Conklin, care era sa moara din cauza viscolului, dar a fost gasit la timp, le soptea salvatorilor sai: „Acolo e moartea insasi... oamenii mor peste tot... am vazut trupuri intepenite iesind din zapada”. Un brutar a murit inghetat in timp ce isi facea livrarile de paine. Newyorkezii ramasesera suspendati in trenuri pana cand cativa cetateni ingeniosi au gasit niste scari si au luat cate douazeci si cinci de centi de la fiecare ca sa-i dea jos din tren. Alti newyorkezi, la fel de intreprinzatori, le vindeau pasagerilor ramasi in trenuri sandvisuri pregatite acasa, pe care New York Times le numea „cu indiferent ce”, cu alti 25 de centi bucata. Casele au luat foc. Caii au murit inghetati, intreaga zona pe care indienii algonquin o numeau Mahatta (mai tarziu, Manhattan), era complet paralizata.

Vezi si Imagini spectaculoase cu iarna anului 1969 - VIDEO

Viscolul din 1888 a fost extraordinar de puternic si de persistent. S-a intins din Maine, in jos, de-a lungul intregii coaste, pana la Washington si, spre vest, de la New York pana la frontiera cu Ohio. Aducea cu el un vant cu o viteza de 100 km/ora si cantitati uriase de zapada. In Connecticut si Massachusetts stratul de zapada atingea 130 de centimetri, troienele ajungeau pana la 15-20 metri, vasele s-au scufundat in port, iar operatorii telegrafului de la New York au fost nevoiti sa telegrafieze la Londra pentru a retransmite mesajele catre orase din Noua Anglie si din alte parti ale Statelor Unite. Sistemele de alarma impotriva incendiilor s-au blocat. S-a intrerupt furnizarea de curent electric. East River a inghetat. Copiii nu s-au mai dus la scoala. Oamenii de afaceri care pornisera spre birouri s-au intors dupa cateva minute si si-au petrecut ziua de lucru impreuna cu familia, eveniment aproape de neimaginat.

Vezi si Iarna din 1954, cea mai grea din istoria Romaniei

Tributul vietilor secerate de viscolul din 1888 este evaluat la 400 de decese provocate direct de furtuna (oameni care au murit inghetati, de infarct, accidente mortale), plus alte aproximativ 400 de cazuri de moarte dupa incetarea viscolului. A fost unul dintre cele mai cumplite viscole din istoria omenirii si incapacitatea de a prevedea sosirea si forta lui a cauzat mult mai multe morti decat s-ar putea produce in zilele noastre.

Ludwig Barnay

Spectacolul trebuie sa continue. Aceasta este regula sacra a tuturor profesionistilor scenei, inclusiv a cantaretului de opera german Ludwig Barnay. Asteptase cu mare nerabdare spectacolul de luni seara, de la Academia de Muzica din New York. Publicul american reactiona cu mult entuziasm si pasiune la farmecul vocii lui si stia ca acest spectacol avea sa fie memorabil.

Ludwig mersese pe jos de la hotelul lui pana la Academie, pentru ca in New York ninsese foarte mult, inca de dimineata, si trasurile cu cai nu puteau sa-si croiasca drum prin nameti. Nu-i displacea sa mearga pe jos. Avu numai grija sa se infasoare foarte bine la gat cu un fular calduros, in timp ce mergea cu greu, prin zapada, catre teatru.

Ludwig Barnay se duse direct in cabina lui ca sa se pregateasca pentru spectacol. Observase ca multimea care se afla in fata intrarii actorilor era mai putin numeroasa decat ar fi fost de asteptat pentru un spectacol atat de important, si ii trecu prin minte si faptul ca, poate, furtuna de zapada era mai puternica decat crezuse el la inceput. E drept ca telefoanele nu functionau si auzise niste zvonuri despre un feribot care ramasese intepenit, prins in gheturile portului New York, dar vazuse si oameni care dadeau zapada in fata casei si erau si cateva magazine deschise (dar nu foarte multe). Nu conteaza, isi spuse Ludwig. Spectacolul trebuie sa continue si am sa cant atat de frumos in seara aceasta, incat publicul va uita de vantul care suiera infricosator. Directorul de scena statea cu mana pe umarul lui Ludwig. Cand ii facu semn regizorul, il batu usurel pe Ludwig de doua ori pe umarul stang. Era randul lui sa intre in scena.

 Ludwig Barnay pasi mandru pe scena Academiei de Muzica, in costumul sau elegant, gata sa cante. Ajunse in mijlocul scenei, se intoarse cu fata catre public... si sunetele ii inghetara in gatlej. Sala era goala. Ce era asta? Vreo gluma proasta in stil american? se intreba Ludwig. Dar atunci, auzi cateva aplauze - doi sau trei oameni bateau din palme - si vazu ca, de fapt, erau vreo zece-doisprezece oameni in sala, imprastiati ici-colo, in multitudinea de scaune goale. Ludwig ramase neclintit o clipa, uitandu-se la sirurile nesfarsite de scaune goale. Auzi introducerea muzicala, dar nu incepu sa cante. Se inclina o data, se intoarse si iesi din scena. Cei cativa temerari care isi croisera drum prin nameti ca sa-l auda pe Ludwig Barnay n-au mai ascultat nimic altceva, decat urletul infricosator al viscolului din 1888.

New York Times descrie foarte sugestiv o scena a viscolului din 1888: „Pe la ora 3 dupa-amiaza, Gara Centrala si imprejurimile ei care, de obicei, sunt atat de pline de activitate, aveau o infatisare jalnica si deprimanta. Inferiorul garii si curtea de afara, unde, de obicei, se auzea suieratul aburului de la locomotive si fluierul sirenelor, erau cufundate acum intr-o liniste mormantala. Vantul spulberase zapada in gara uriasa impingand-o pana sub acoperisul transparent si lasand-o apoi sa cada, din nou, moale, deasupra sinelor, acoperindu-le cu nameti albi care semanau, astfel, cu niste uriase sicrie albe in asteptarea inmormantarii. In interiorul uriasei structuri metalice nu se auzea nici un sunet in afara de urletul vantului.”

La 12 martie 1888, prognoza meteo pentru New York City era urnatoarea: Ninsoare usoara urmata de cer senin; timp frumos si rece.

Un om de afaceri de pe Vall Street, declara in New York Times: „In asemenea imprejurari banii nu mai pun in miscare nimic.”

Un graffiti realizat dupa viscolul din 1888: „Zapada de vanzare! Veniti cat mai curand ca sa evitati imbulzeala!”

Un vizitator din Texas in timpul viscolului din 1888 declara: „Asta numiti voi viscol?”
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dezastru statele unite morti pagube zapada newyorkezii washington ohio
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2345 (s) | 34 queries | Mysql time :0.082540 (s)