News Flash:

Volume ale unor autori romani contemporani, incluse in biblioteca Universitatii din Iowa

19 Ianuarie 2016
636 Vizualizari | 0 Comentarii
Trei volume scrise de autori romani contemporani au fost incluse in biblioteca Universitatii din Iowa si in colectia de la Shambaugh House, sediul celui mai prestigios program de rezidente literare internationale din Statele Unite ale Americii, The International Writing Program (IWP).

 Cartile care au ajuns in Statele Unite ale Americii sunt "Retrovizor", de Razvan Pricop, "Cu dricul pe contrasens", de Octavian Perpelea, si "Intr-un pat, sub cearsaful alb", de Andra Rotaru, publicate la Editura frACTalia, in anul 2015, potrivit site-ului Agentiei de Carte.

De asemenea, textele celor trei autori romani sunt traduse si dezbatute in cadrul programului de masterat de traduceri al Universitatii din Iowa.

Astfel, comunitatea romaneasca din Iowa, dar si studentii sau scriitorii internationali, care studiaza sau vor fi bursieri in Iowa, vor avea acces la volume ale scriitorilor romani.

Vezi si Dupa succesul cartii "Mein Kampf" se pregateste o noua editie


In anul 2014, IWP a selectat-o pe scriitoarea Andra Rotaru, care a primit bursele The International Writing Program (Iowa), Annual Outreach Fellowship (University of Iowa) si Ragdale Residency, Chicago.

Vezi si Concurs inedit organizat de Biblioteca Judeteana "Gheorghe Asachi" din Iasi


The International Writing Program (IWP) a fost infiintat in anul 1967, cu scopul de a aduce impreuna o varietate de scriitori internationali si, totodata, de a examina tendintele actuale in literatura mondiala.

Aproape 50 de ani mai tarziu, rezidenta IWP a devenit cea mai veche si cea mai extinsa din lume, gazduind peste 1.400 de scriitori din peste 130 de tari la Universitatea din Iowa - o institutie americana de cercetare de prestigiu, recunoscuta la nivel mondial pentru programele de scriere. De asemenea, Iowa a fost desemnat Oras al Literaturii UNESCO.

The International Writing Program (IWP) reprezinta o platforma unica pentru literaturile lumii, care conecteaza scriitori consacrati din toata lumea, aduce literatura internationala in salile de curs, introduce scriitori americani in alte culturi prin tururi de lecturi si functioneaza ca un schimb reciproc pentru informatiile literare de actualitate si multiplele materiale pedagogice sau de arhiva.

Rezidenta este conceputa pentru scriitori consacrati sau in plina ascensiune - poeti, scriitori de fictiune sau de non-fictiune si dramaturgi. Rezidenta ofera scriitorilor timp, intr-un cadru destinat eforturilor lor, pentru productia literara. Ii introduce, de asemenea, in nucleul social si cultural al Statelor Unite, le ofera posibilitatea sa ia parte la viata universitara americana si le creeaza oportunitati de a contribui la cursurile de literatura din cadrul Universitatii din Iowa si din tara.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

biblioteca universitatii iowa shambaugh house studentii andra rotaru
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1600 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013926 (s)