News Flash:

Zamek Grodno, castelul uitat al lui Mihai Viteazul

6 Ianuarie 2014
3865 Vizualizari | 0 Comentarii
Castelul Kinsberg, denumit astazi Zamek Grodno,  este una dintre cele mai pitoresti resedinte fortificate din Silezia Superioara, o regiune care nu duce lipsa de castele.
Situat pe o inaltime de 450 de metri deasupra vaii Bystrica Swidnicka (numita, in trecut, Kynau), in localitatea Zagórze Slaskie, inconjurat de o padure de pini care are astazi o suprafata de peste 19 hectare, castelul are origini aproape legendare.
Prima sa atestare documentara dateaza din anul 1315, perioada in care castelul Kinsberg era o fortificatie de granita, ridicata la hotarul Sileziei cu Boemia. In timpul domniei lui Carol al IV-lea de Luxembrug, Silezia trece, odata cu castelul, in stapanirea Coroanei Boemiei si a Sfantului Imperiu, iar castelul isi pierde vechiul rol de cetate de granita. Imparatii germani il vor dona, succesiv, diferitor credinciosi de-ai lor, dintre care unii, aventurieri lipsiti de scrupule, vor contribui la sporirea faimei sale. Asa cum au stat lucrurile in secolul al XV-lea, in perioada in care domeniul a fost stapanit de Georg Mühlheim, faimos cavaler-talhar al epocii, sau de Hermann de Czettritz, adept al „ereziei” husite, care a transformat castelul intr-un refugiu pentru proscrisii vremii sale, scrie adevarul.ro.
In 1545, imparatul Ferdinand I de Habsburg a donat castelul familiei de Logau, ai carei membri l-au reconstruit in stil renascentist. La sfarsitul secolului al XVI-lea, vaduva lui Georg von Logau, inglodata in datorii, este insa nevoita sa renunte la castel, pe care il cedeaza creditorilor sai. Este momentul in care castelul este promis de imparatul Rudolf al II-lea unui nou erou al Imperiului si al Crestinatatii: Mihai, principele Valahiei. Castelul Kinsberg devine, astfel, o parte integranta a marii istorii a lui Mihai Viteazul. Potrivit unei marturisiri mai tarzii a imparatului Rudolf al II-lea, intentia de a-i dona castelul lui Mihai a aparut inca din vara anului 1598, cand Sigismund Báthory a parasit pe ascuns ducatele Oppeln si Ratibor si s-a reintors in Ardeal, fiind proclamat din nou principe. Mai mult decat atat, in primavara anului urmator Sigismund a cedat tronul princiar varului sau, cardinalul Andrei Báthory, facand astfel jocurile Poloniei si Turciei si dand o grea lovitura intereselor imperiale in zona si razboiului Ligii Sfinte.
Astfel, primavara anului 1599 este momentul in care Rudolf al II-lea le propune solilor lui Mihai, Balogh si Marco Dobrovnic (Raguzanul), aflati la Praga, donarea castelului din Silezia in schimbul implicarii directe a voievodului in inlaturarea lui Andrei Báthory. Scrisoarea lui Rudolf catre Mihai este datata in 8 aprilie 1599. Prin aceasta, imparatul il asigura oficial pe Mihai de intentia sa ferma de a-i dona castelul Künigsperg, aflat in Silezia (castrum Künigsperg, in Silesia situm), impreuna cu tinutul sau si cu jurisdictia acestuia, ca adapost pentru el si pentru familia sa.
Demersurile care au dus, in cele din urma, la intrarea castelului in posesia lui Mihai au fost insa indelungate si anevoioase, atat datorita situatiei politice din Transilvania, cat si din cauza faptului ca, in statele imperiale, existau legi si proceduri care trebuiau respectate, si peste care nici macar imparatul nu putea trece cu usurinta.
La inceputul anului 1600, intr-un moment in care Mihai il invinsese pe Andrei Báthory si devenise stapanitorul Ardealului, castelul nu putea fi inca donat, cu toate ca Rudolf isi dorea amarnic acest lucru, pentru a se asigura de credinta Voievodului. Camera Sileziei nu reusise inca sa recupereze castelul de la creditorii baronesei von Logau, care asteptau inca sa primeasca din partea fiscului imperial suma de 27.000 de taleri, reprezentand contravaloarea lucrarilor de extindere a castelului efectuate de familia Logau. Mai mult decat atat, donarea castelului, desi dorita de imparat, trebuia sa fie acceptata si de Dieta Sileziei, iar aceasta acceptare era departe de a fi o simpla formalitate. Nobilii silezieni nu erau, din principiu, prea incantati sa primeasca in mijlocul lor diferiti favoriti ai curtii imperiale, si isi doreau, in orice caz, ca viitorul senior de la Kinsburg sa se prezinte el insusi la punerea in posesie si sa presteze, in fata Ordinelor Sileziei, juramantul obligatoriu care trebuia depus de toti nobilii silezieni posesori de domenii. In plus, in 12 februarie 1600, Camera Sileziei comunica curtii imperiale un alt motiv pentru care punerea in posesie a lui Mihai trebuia amanata: castelul era nelocuit de mai multi ani, fiind complet lipsit de mobilier, vesela, alimente si bauturi. Onoarea Sileziei si a Curtii Imperiale nu permitea, fara indoiala, ca Principele Mihai sa fie pus in posesia unor ziduri goale.
In 23 februarie 1600, Camera Sileziei reuseste sa identifice o solutie pentru problema financiara: datoria catre creditorii familiei von Logau putea fi platita, daca Majestatea Sa Imperiala era de acord, din veniturile ducatului Oppeln, care fusese parasit, dupa cum stim, de fugarul Sigismund. Intentia imparatului fiind in continuare ferma, Camera Sileziei solicita si un ajutor de 1.000 de taleri pentru mobilarea si inzestrarea castelului.
In 16-17 martie 1600, Rudolf al II-lea se adreseaza cancelarului si camerei Sileziei, aproband toate aranjamentele financiare propuse de acestia, facand un istoric al intregii chestiuni a donatiei si a meritelor viteazului voievod si reafirmand hotararea sa de a sustine intrarea cat mai grabnica a castelului Kinsberg in posesia lui Mihai. Raspunsul Camerei Sileziei la lungile scrisori imperiale, redactat pe 19 martie, este sec si aproape telegrafic: din pacate, Dieta Sileziei nu va binevoi sa se intruneasca decat dupa Rusalii (care cadeau, in 1600, pe data de 21 mai), cand va lua in discutie intreaga chestiune. In asteptarea sesiunii Dietei, Cancelaria Imperiala redacteaza, la mijlocul lui aprilie, actul de donatie, iar Camera Sileziei reuseste, la inceputul lunii mai, sa recupereze castelul de la creditori, dupa achitarea sumelor datorate acestora.
Cu toate acestea, datorita evenimentelor tumultuoase din vara si toamna anului 1600, castelul Kinsberg a intrat in posesia lui Mihai abia la inceputul anului 1601, in perioada refugiului sau la Curtea Imperiala. La 15 februarie 1601, Rudolf al II-lea ii acorda lui Mihai, in mod oficial, dreptul de stapanire ereditara asupra castelului, care, dupa aprecierea ambasadorului Spaniei, Don Gullien de San Clemente, avea o valoare de 20.000 de scuzi.
La 26 martie 1601, o relatare a ambasadorului Venetiei arata ca Mihai avea intentia de a merge sa isi viziteze baronia din Silezia. Mai mult chiar, el pare sa fi fost dispus sa cumpere si un castel in Moravia, contra sumei de 100.000 de taleri. Intr-adevar, la 28 martie, imparatul comunica Camerei Sileziei ca Mihai va veni in persoana, in cel mai scurt timp, pentru a lua in stapanire domeniul Kinsburg si pentru a indeplini toate procedurile care urmau sa il transforme intr-un nobil cu drepturi depline al Sileziei si al Sfantului Imperiu. Aceasta vizita a lui Mihai la castelul sau din Silezia nu a mai avut insa loc niciodata. Situatia militara de la hotarele Transilvaniei se precipitase, iar Mihai a fost obligat sa se indrepte de urgenta spre Casovia (Kosice), pentru a se impaca cu Basta si pentru a pregati, impreuna cu acesta, campania impotriva lui Sigismund Báthory. Mihai s-a vazut nevoit, in aceasta, situatie, sa desemneze un reprezentant al sau pentru a lua in posesie castelul silezian. Il va gasi in persoana milanezului Carlo Magno, un prieten apropiat al sau si un diplomat imperial de cariera, bun cunoscator al uzantelor si procedurilor care trebuiau indeplinite. Procura lui Mihai pentru Carlo Magno este redactata pe 4 aprilie 1601, ultima zi pe care Mihai o mai petrece la curtea imperiala, inainte de a porni spre Transilvania.
Carlo Magno, venit nu se stie de unde, a intrat in posesia procurii pe 6 aprilie, si a pornit fara intarziere spre Kinsburg. El era inarmat si cu o imputernicire semnata de Rudolf al II-lea insusi, prin care imparatul le poruncea silezienilor sa se supuna si sa indeplineasca toate cele necesare punerii in posesie. Trebuie sa mai spunem, de asemenea, ca toate cheltuielile de preluare a castelului, suportate de Carlo Magno din propria sa punga (si decontate, ulterior, de Mihai si, dupa moartea acestuia, de imparatul Rudolf) s-au ridicat la suma, deloc modesta, de 1.051 de florini si 40 de creitari. Suma includea, cu siguranta, diverse taxe care trebuiau achitate si, de asemenea, obisnuitul ospat pe care Mihai, prin intermediul lui Carlo Magno, l-a acordat nobililor silezieni, categorie din care, din acel moment, facea si el parte.
Carlo Magno a preluat, asadar, castelul, pe care l-a incredintat, la randul sau, administratorilor desemnati de Mihai: Dionisie Ralli Paleolog, mitropolit de Tarnovo si, in 1600, mitropolit al Moldovei si capitanul Lucian Pernica, care fusese, in 1599-1600, comandantul cetatii Deva. Acestia, impreuna cu alti cativa slujitori ai lui Mihai, au administrat domeniul pana in octombrie 1601. Putinele date legate de aceasta administrare sunt destul de controversate. Se spune ca una dintre primele initiative ale mitropolitului dupa instalarea sa la Kinsburg ar fi fost infiintarea unei berarii (atelier de producere a berii); lucru perfect normal in conditiile unei epoci in care consumul apei era evitat, datorita temerii indreptatite legate de transmiterea unor epidemii. Pe de alta parte, documentele afirma ca slujitorii voievodului ar fi dat iama in padurile din jurul castelului, devastandu-le intr-o maniera care a provocat furia locuitorilor din zona. In noiembrie 1601, la mai bine de doua luni dupa asasinarea voievodului, Rudolf al II-lea a preluat din nou domeniul in administrarea imperiala, sub pretextul datoriilor neachitate ale voievodului, refuzand sa il lase in stapanirea sotiei si fiului lui Mihai. Imparatul a poruncit insa sa fie achitate, din veniturile castelului, sumele cuvenite mitropolitului Dionisie Ralli si capitanului Lucian Pernica, tinandu-se insa seama si de plangerile Camerei Sileziei legate de devastarea padurilor domeniului de catre slujitorii lui Mihai. In 1602, domeniul Kinsberg a fost cumparat, contra sumei de 50.000 de taleri, de un anume Johann Bernhardt Funfkircher, un pasnic consilier al camerei aulice imperiale.
In 1603, acesta este reprezentat intr-o gravura realizata de Egidius Sadeler, faimosul portretist al lui Mihai, purtand o cuirasa epatanta, impreuna cu titlurile de baron de Stanaprun si Kinsperg (Kinsburg). Gravura a ajuns mai tarziu sa faca parte din colectia lui Ludovic Filip de Orleans, rege al Frantei intre 1830 si 1848, fiind pastrata astazi in colectiile castelului Versailles. Peste alti cativa ani, in 1607, castelul a ajuns, printr-o interesanta coincidenta a istoriei, in posesia unui personaj dintr-o familie bine cunoscuta noua: contele Johann Georg de Hohenzollern-Sigmaringen. Familie ai carei urmasi indepartati, avandu-l ca model pe Mihai, vor realiza, trei secole mai tarziu, Romania Mare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

castelul kinsberg zamek grodno resedinte silezia superioara
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1633 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020560 (s)