News Flash:

Ziua Culturii Nationale sarbatorita in SUA, la New York, si in Canada, la Toronto

4 Ianuarie 2017
450 Vizualizari | 0 Comentarii
mihai eminescu
Cu ocazia Ziua Culturii Nationale, ICR New York organizeaza, in SUA si Canada, o serie de evenimente cu participarea pianistului Matei Varga, a actorului Ioan Ardelean, precum si a scriitorilor si universitarilor Adam J. Sorkin, Diana Manole si Crina Bud. Ziua Culturii Nationale se organizeaza anual, oferind vorbitorilor de limba romana din intreaga lume oportunitatea de a-si exprima adeziunea la valorile eterne ale culturii si civilizatiei nationale.

Ziua Culturii Nationale la New York

Primul eveniment este programat la sediul ICR New York, Sala Auditorium, in data de 11 ianuarie 2017, de la ora 19.00 PM. Programul manifestarii - menita a omagia marile valori ale artei poetice romanesti, clasice si contemporane – cuprinde vernisarea si prezentarea unei expozitii de carte cu volume de poezie din fondul Bibliotecii ICR New York, reprezentative pentru lirica nationala (Eminescu, Alecsandri, Macedonski, Cosbuc, Arghezi, V. Voiculescu, Blaga, I. Barbu, Minulescu, O. Goga, Bacovia, I. Pillat, Gellu Naum, Sasa Pana, Ilarie Voronca, N. Labis, M. R. Paraschivescu, St. A. Doinas, M. Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Gr. Vieru s. a.). Vitrinele cu carti vor fi insotite de cateva panouri cu reproduceri fotografice dupa portretele majoritatii poetilor mentionati, care vor avea succinte legende biografice.

In continuare, va avea loc un  recital de poezie, pe versuri de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Miron Radu Paraschivescu, George Toparceanu, Mircea Cartarescu s.a.m.d., sustinut de cunoscutul actor american de origine romana Ioan Ardelean.

In cadrul evenimentului, reputatul pianist american de origine romana, Matei Varga, va sustine un recital extraordinar, din al carui program fac parte compozitii de George Enescu (1881-1955), Tudor Dumitrescu (1957-1977) si Dinu Lipatti (1917 – 1950, celebrat in 2017 la centenar).

Din programul muzical al serii:

Matei Varga:

George Enescu (1881-1955) - Sonata pentru pian nr. 1, op. 24, in fa diez minor

Tudor Dumitrescu (1957-1977) - 9 Preludii pentru pian

Dinu Lipatti (1917 – 1950) - Sonatina for the Left Hand: II. Andante espressivo

Stabilit la New York, Matei Varga este recunoscut drept unul dintre cei mai importanti tineri pianisti originari din Romania. Debutul sau la Zankel Hall, din cadrul faimoasei Carnegie Hall, in octombrie 2008, a fost descris de New York Concert Review drept unul “desavirsit”, (Rorianne Schrade), in timp ce interpretarea Fanteziei op. 17, de Schumann, la Berlin Konzerthaus, in august 2009, a fost considerata “magica” (Wolfgang Schrieber – Süddeutsche Zeitung).

Matei Varga a sustinut numeroase recitaluri, concerte camerale si a fost solist in sali renumite de concerte din intreaga lume, intre care Zankel Hall si Weill Recital Hall, din cadrul Carnegie Hall, Merkin Hall (New York), Auditorium du Louvre si Salle Gaveau (Paris, unde, in martie 2008, a prezentat operele complete pentru pian si vioara ale lui Johannes Brahms impreuna cu violonistul Eugen Tzikindelean), Ateneul Roman si Sala Radio (Bucuresti), Royal Dramatic Theater (Stockholm), Fondazione Cini (Venetia), Casals Hall (Tokyo), Rebecca Crown Auditorium (Ierusalim) s.a. A participat la prestigioase festivaluri de muzica, intre care International Keyboard Festival (New York), Festival de Sintra (Portugalia), Festival dei Due Mondi (Spoleto, Italia), Young Euro Classics (Berlin), Festivalul European “Jeunes Talents” (Paris), Festivalul International “George Enescu” (Bucuresti) si Festivalul “Hariclea Darclée” (Braila).

A colaborat cu soprana Mariana Nicolesco, violonistul Alexandru Tomescu, flautista Carol Wincenc si dirijorii Gabriel Bebeselea, Otto-Werner Mueller, Eduard Zilberkant, Noam Zur, Carol Litvin, Ludovic Bacs, Vlad Conta si Adrian Sunshine. A concertat ca solist cu Filarmonica “George Enescu”, Orchestra Nationala Radio, Orchestra Filarmonicii din Cluj-Napoca, Orchestra de Camera din Manhattan, Orchestra Nationala din Porto si Filarmonica din Maroc.

Discografia sa include titluri la casele de discuri Naxos, Coviello Classics si Sono Luminus, unde cel mai recent album al sau (alaturi de violoncelista Laura Metcalf) a obtinut critici exceptionale in Gramophone Magazine si American Record Guide si s-a clasat in top 10 Classical Music Billboard Chart, in luna mai 2016.

Ioan Ardelean (n. 1969) este actor de teatru si film si profesor de arta actorului la Universitatea de Arte din Targu Mures. Din 2013, detine titlul stiintific de doctor in Teatru, obtinut la Universitatea de Arte din Targu Mures, sub indrumarea conducatorului de doctorat prof. univ. dr. Sorin-Ion Crisan.

Publicā prima lui carte, Stanislavki si teatrul american de azi, in 2016, la Editura Artes, din Iasi, si conduce Worksop-uri de „Construirea Prezentului Permanent”, la Pace University New York, Ego Actus Theatre Company New York, Facultatea de Teatru si Televiziune Cluj-Napoca.

Contactul cu metodele Viewpoints si Suzuki i-au deschis noi orizonturi in cariera artistica. A participat la worksop-uri conduse de Radu Penciulescu, Andrei Serban, Sanda Manu, Peter Tömory, Jakob Dimitri, Anne Bogart, Ellen Lauren, Kelly Maurer, Akiko Aizawa, Simon McBurney, Hikaru Otsubo, Jessica Liwak, David Diamond, John Pallotta, care l-au inspirat si i-au impulsionat dorinta de a-si dezvolta o metoda proprie de pregatire a actorului.

Are o bogata cariera artistica si in film - Primarul in O Lume Noua, Judecātorul in Dying of a light, Dan, in Cum sā joci Tabinet, Manager, in Blue City, Soldat, in Cupid, serial difuzat de ABC NYC, Martor, in Law & Order, serial difuzat de NBC UNIVERSAL, si Rebel, in Show Me a Hero, serial difuzat de HBO NYC, ca sā amintim doar cateva roluri.

S-a remarcat pe scenele din New York – 59E59 Theatre, Players Theatre, Theatre for the New City, Manhattan Repertory Theatre, Producers Club Theatre, Theatre Row 42nd Street, Hudson Guilt Theatre, Miller Theatre Columbia University, Theatre Lab New York – si din Romania – Satu Mare, Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Alba Iulia, Brasov s.a.

Ziua Culturii Nationale 2017 la Toronto: Sarbatorirea traducerilor de poezie romaneasca in limba engleza


A doua etapa a proiectului este programata a avea loc la Toronto, in Canada, cu spijinul acordat ICR New York de catre Consulatul General al Romaniei la Toronto.

Sarbatorirea Zilei Culturii Nationale si a poeziei romanesti, ziua de nastere a lui Mihai Eminescu, prin sarbatorirea traducerilor din poezia romaneasca pe 15 ianuarie 2017 (ora 4:00 PM), la Consulatul General al Romaniei din Toronto, va fi un prilej de a sarbatori posibilitatea de a face cunoscute istoria, cultura si sensiblitatea romaneasca cititorilor de limba engleza din Canada. Pe de o parte, se va omagia activitatea de traducator a profesorului american Adam J. Sorkin, pe de alta parte, se va marca aparitia cartii “Autobuzul cu cocosati”, primul volum de versuri in limba engleza al doamnei Nora Iuga, unul dintre cei mai importanti poetii romani contemporani, publicat de editura americana Bitter Oleander Press. “Autobuzul cu cocosati” este tradus in limba engleza de Adam J. Sorkin impreuna cu Diana Manole.

De remarcat ca prof. Adam J. Sorkin a fost propus pentru atribuirea unei decoratii romanesti de catre oficiul consular al tarii noastre la Toronto.

Cel de-al doilea eveniment va fi organizat la Colegiul Glendon, din Toronto, in data de 17 ianuarie 2017, de la ora 6:00 PM. Protagonisti vor fi: Adam J. Sorkin, Diana Manole si Crina Bud, lectorul de limba romana de la Glendon College. Cei mentionati vor avea o intalnire cu profesori universitari specializati in limbile romanice, traducatori de limba romana si cu studentii care studiaza limba romana la Grendon College, unde functioneaza singurul Lectorat de Limba Romana din Canada.

Adam J. Sorkin a publicat peste 50 de volume de traduceri din literatura romana contemporana, castigand numeroase premii, printre care Premiul Corneliu M. Popescu pentru traduceri din poezia europeana, acordat de Poetry Society (U.K.), Premiul Kenneth Rexroth Memorial Translation, Premiul Poesis pentru traduceri si Premiul Ioan Flora pentru traduceri de poezie, alaturi de alte distinctii similare din Romania si Republica Moldova, incluzand Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Proiectele lui Adam J. Sorkin au fost subventionate de Fundatia Rockefeller, Fundatia Witter Bynner, Institutul Cultural Roman, Fulbright, National Endowment for the Arts. A beneficiat de burse IREX (International Research & Exchanges Board), precum si de burse acordate de Penn State University. Cartile sale au fost publicate cu sprijinul Academiei Poetilor Americani, Consiliului Artelor din Anglia, Consiliul Artelor din statul New York si Fundatia Soros. Doua dintre cartile sale au fost nominalizate pentru premiul Oxford-Weidenfeld pentru traduceri, iar opt traduceri datorate lui au fost nominalizate pentru premiul Pushcart, in Statele Unite.

Scriitor, traducator, regizor, cercetator si profesor universitar, Diana Manole s-a nascut in Romania si, in prezent, locuieste in Toronto, Canada. A inceput sa scrie si sa castige premii literare in timpul liceului, iar apoi a devenit membra a uneia dintre cele mai importante grupari literare pentru Generatia 90, cenaclul studentesc Universitas, condus de prof. Mircea Martin. A debutat editorial cu volumul de versuri „Barbati si femei. 29 in ordine alfabetica” (Phoenix 1994), urmat de alte cinci colectii de versuri, printre care „Tabieturi de seara” (Eminescu 1998, Premiul Uniunii Scriitorilor din Bucuresti) si „Inger cu viza de Canada” (Brumar 2011), precum si patru piese de teatru, incluzand „Copilul care nu voia sa se nasca” (Cartea Romaneasca 1999, Premiul pentru Debut in Dramaturgie) si „Revolutia textila” (Palimpsest 2007, Premiul II, Concursul de Comedie Romaneasca). Profilul de scriitor al Dianei Manole este inclus in „Istoria literaturii romane. Drama”, de Mircea Ghitulescu (Tracus Arte, 2008); „Istoria literaturii romane contemporane 1941-2000”, de Alex Stefanescu (Masina de scris, 2005), si dictionarul „Scriitori romani din anii 80’-90’” (Paralela 45, 2001). Cea mai recenta aparitie editoriala a sa este volumul de versuri „B&W”, publicat, in editie bilingva romana-engleza, la Editrua Tracus Arte, in 2015.

Poemele Dianei Manole, scrise in engleza sau traduse impreuna cu prof. Adam J. Sorkin, au fost publicate in numeroase reviste din Canada, Statele Unite, Marea Britanie si Africa de Sud. In acelasi timp, poemele ei au fost traduse si publicate in limbile poloneza, germana, albaneza, franceza si spaniola. Poemele ei in limba romana, precum si traducerile in limba romana din poezia canadiana au aparut in cele mai importante reviste literare romanesti. Diana Manole a publicat si zece studii de teoria teatrului si a culturii, in reviste academice si colectii de articole, in Canada, Marea Britanie si SUA, a predat la universitati din Canada (University of Toronto, Queen’s University, McMaster University, Trent University si Guelph University) si a regizat spectacole de teatru.

Evenimentul din Canada este organizat de catre ICR New York, in colaborare cu Consulatul General al Romaniei de la Toronto si Glendon College.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sua canada matei varga ioan ardelean diana manole crina bud eveniment
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Cultural.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1511 (s) | 34 queries | Mysql time :0.039339 (s)